Hillary Clinton: "încă nu a venit momentul sancţiunilor" pentru Iran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hillary Clinton: "încă nu a venit momentul sancţiunilor" pentru Iran

Secretarul de stat american Hillary Clinton a declarat ieri că problema sancţiunilor nu este încă de actualitate în dosarul nuclear iranian, dar că această opţiune ar fi pe masă în cazul eşuării negocierilor cu Teheranul, relatează AFP.

"Este important să continuăm pe calea diplomatică şi să reuşim", a declarat Clinton la conferinţa de presă comună susţinută la Moscova cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

 "Această cale ar putea însă să nu reuşească, iar în acest caz luăm în calcul posibilitatea aplicării de noi sancţiuni", a adugat ea. "Încă nu am ajuns la acel moment", a mai spus secretarul de stat american.

În acelaşi timp, ea a menţionat că Rusia este "extrem de cooperantă" în dosarul nuclear iranian.

La rândul său, ministrul rus de externe a afirmat că ameninţarea cu sancţiuni la adresa Iranului ar fi "contraproductivă" în condiţiile actuale. "Sancţiunile, ameninţările şi presiunile sunt contraproductive în situaţia actuală, în opinia noastră", a declarat Lavrov la conferinţa de presă cu secretarul de stat american. "Cred că în acest moment toate forţele trebuie să fie aruncate în susţinerea procesului de negocieri", a adăugat el.

La 1 octombrie, la Geneva, Iranul şi cele şase mari puteri din dosar au convenit asupra posibilităţii transferului de uraniu iranian în străinătate, pentru îmbogăţire. O nouă reuniune va avea loc la 19 octombrie, la Viena, între Iran, SUA, Franţa şi Rusia.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
„E moarte lentă”. Românul care și-a dat demisia de la Amazon: „Am clacat psihic, m-a terminat. Am plecat”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cum arată locuința unui nepalez care a muncit 4 ani în România. Reacția românilor la imaginile de la revenirea acasă
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești