Digul de la Galaţi este gata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Digul de apărare a municipiului Galaţi, construit pe distanţă de 4,5 kilometri, era gata ieri după-amiază.

„În cazul în care Galaţiul va fi inundat va fi o ruşine pentru noi toţi. În acest moment nu se pune problema spargerii digului de la Cotu Pisicii. Din ce-am discutat cu responsabilii Ministerului Administraţiei şi Internelor, Galaţiul este pregătit să facă faţă unei cote de 695 de centimetri cubi, iar cea mai pesimistă previziune este de 687", a declarat ieri Traian Băsescu, venit să inspecteze lucrările. Jandarmii şi pompierii au trecut acum la etapa a doua a operaţiunii: aceea de monitorizare a digului.

Scut uman împotriva inundării controlate

Pe de altă parte, sute de locuitori ai comunei tulcene Grindu se opun inundării controlate ce ar urma să scadă presiunea în zona Galaţi. „Facem scut uman şi nu dăm voie să se spargă nimic. Să îşi rezolve problemele pe teritoriul lor, nu la noi. Am înţeles că soarta noastră este deja pecetluită, să-şi apere ei investitorii şi la noi munca oamenilor să fie distrusă", a declarat primarul Neculai Neagu.

Localnicii sunt îngroziţi de faptul că digul de apărare nu va rezista. „Cine garantează că va rezista? Nimeni! Oamenii refuză să plece, au 30.000 de animale în zonă, va fi ca în groapa morţii. Sunt şanse mari să ne radă pe toţi", spune Costică Sbărciog, localnic din Grindu.

Mai multe pentru tine:
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
75% dintre ucraineni susțin armistițiul cu Rusia, dar doar cu garanții solide de securitate. Care sunt principalele solicitări
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Cutremur grav în estul Afganistanului: Peste 20 de morți și peste 115 răniți. Zonele afectate sunt izolate și greu accesibile
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste