Brazilia: Şapte deţinuţi au ars de vii în timpul unei revolte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brazilia: Şapte deţinuţi au ars de vii în timpul unei revolte

Şapte deţinuţi au murit carbonizaţi şi alţi 48 au fost răniţi vineri, în urma unei revolte dintr-o închisoare din Joao Pessoa, în nord-estul Braziliei.

Cinci dintre deţinuţi au murit la faţa locului, iar alţi doi la spital. 48 de prizonieri au fost transportaţi la spital pentru diverse răni, unii dintre ei prezentând arsuri grave, dar fără ca viaţa să le fie pusă în pericol, a precizat un responsabil al spitalului Humberto Lucena din Joao Pessao.

"A fost o revoltă a deţinuţilor care protestau împotriva transferului unuia dintre ei într-o închisoare de înaltă securitate, în urma unui conflict cu facţiunea criminală Primul comando al capitalei. Ei şi-au legat rivalii şi au dat foc locului", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Poliţia şi pompierii au trebuit să spargă zidurile celulelor pentru a-i salva pe deţinuţi de flăcări.

Incendiul s-a declanşat când deţinuţii unui pavilion şi-au dat foc la saltele. Flăcările s-au extins apoi rapid la restul centrului de detenţie, în care erau închişi 860 de deţinuţi.

Portalul de internet "Correio de Joao Pessoa" scrie că poliţia a ucis opt deţinuţi în aceeaşi închisoare, în timpul unei revolte din 1997. În urmă cu două săptămâni, doi poliţişti acuzaţi că au tras asupra deţinuţilor au fost achitaţi, mai precizează sursa citată.

Suprapopularea şi lipsa personalului de pază, o caracteristică atât în Brazilia cât şi în întreaga Americă latină, reprezintă cel mai frecvent motivele declanşării violenţelor în închisori în care de multe ori organizaţiile criminale fac legea, notează Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Proiescul Fast Danube avansează: prima achiziție a fost lansată. Ciprian Șerban: „România își consolidează rolul de hub regional de transport”
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Mihai Fifor, atac direct la șeful Guvernului României: „Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulți”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum