Agenţia Naţională de Integritate cere datele de identificare ale senatorilor Comisiei juridice care au discutat cazul Akos Mora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Supremă a stabilit că Akos Mora a fost în incompatibilitate

Horia Georgescu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a cerut Senatului procesul-verbal al şedinţei Comisiei juridice în care s-a discutat cazul Mora şi datele de identificare ale senatorilor participanţi, amintind că neaplicarea sancţiunii disciplinare atrage sancţiunea contravenţională sau penală.

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) a declarat, luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că preşedintele Senatului va fi cel care îi va răspunde lui Horia Georgescu, potrivit Mediafax.

„S-a primit la Senat o scrisoare din partea domnului Horia Georgescu, preşedintele ANI, a fost primită de către preşedintele Senatului, prin care solicita nişte date vizavi de modul în care s-a votat o decizie, cine a votat, cum a votat, care sunt aceia din Comisia juridică, vizavi de o solicitare cu privire la domnul Akos Mora. Domnul preşedinte Tăriceanu a informat Biroul Permanent că va răspunde domnia sa în scris domnului Horia Georgescu”, a spus social-democratul.

Întrebat ce va răspunde preşedintele Senatului, Dumitrescu a răspuns: „Va răspunde... în sensul în care trebuie să răspundă. Nu am avut o discuţie în Biroul Permanent pe această temă, au fost mici discuţii”.

„E o situaţie mai specială. ANI este o agenţie care se adresează Senatului, invocând prevederi legale şi constituţionale, deci va trebui să i se răspundă acestei scrisori”, a adăugat acesta.

În scrisoarea adresată de Georgescu preşedintelui Senatului acesta menţionează că, în vederea punerii în aplicare a sentinţei Curţii Supreme privindu-l pe Daniel Akos Mora, „Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 25 din Legea 176/2010 sunt constituţionale iar sintagma «aceeaşi funcţie» se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de articolul 1 din acceaşi lege”.

Invocând adresa Agenţiei Naţionale de Integritate nr. 12423/25.08.2014, preşedintele ANI solicită să îi fie comunicată „componenţa Comisiei juridice a Senatului precum şi datele de identificare ale membrilor comisiei”.

„De asemenea, în situaţia în care în şedinţa din data de 23.09.2014 decizia Comisiei de a acorda un termen de o săptămână pentru depunerea unor concluzii a fost luată prin votul exprimat de către membrii prezenţi, vă rugăm să ne transmiteţi copia procesului-verbal de şedinţă din care să rezulte membrii participanţi precum şi modalitatea de vot a acestora”, se mai arată în documentul citat.

Preşedintele ANI arată, de asemenea, că, potrivit legii, „neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatatea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune, sau avertisment în conformitate cu prevederile Ordonanţei 2/2001”.

Georgescu mai arată că, potrivit Codului Penal, „nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti săvârşită prin: refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă”.

Comisia juridică a amânat, pe 23 septembrie,raportul privind situaţia de incompatibilitate a liberalului Akos Mora.

„Comisia juridică a decis să acorde un termen de o săptămână, pentru a permite colegului nostru şi apărătorului său să depună concluziile asupra speţei dezbătute astăzi. Discuţiile în cadrul comisiei au fost, după cum aţi putut observa, foarte dinamice şi consistente şi, întrucât se întrezărea un balotaj la votul de azi, am decis că este o problemă la care trebuie să participe toţi membrii comisiei", a anunţat vicepreşedintele comisiei.

La şedinţa de pe 23 septembrie a comisiei, condusă de Ovidiu Donţu (PSD), au participat senatorii Elena Fedorovici , Şerban Nicolae, Sebastian Grapă, Pataki Csaba, Ioan Chelaru şi Florina Jipa.

Au lipsit preşedintele comisiei, Cătălin Boboc, Alin Tişe, Dincă Marinică şi Tudor Chiuariu.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut, la începutul lunii septembrie, pentru a treia oară, Senatului şi Camerei Deputaţilor revocarea din funcţie a senatorului Daniel Akos Mora şi a deputatului Ştefan Stoica, după ce instanţa supremă a decis definitiv că aceştia au fost în incompatibilitate.

ANI a făcut demersuri similare pentru revocarea din funcţie a senatorului Akos Mora şi în martie 2014 şi în ultimele luni din 2013.

Curtea Supremă a decis definitiv, pe 24 septembrie, că Daniel Akos Mora (PNL) a fost în incompatibilitate. Mora, fost consilier judeţean în cadrul CJ Mureş, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât SC Moragroind SRL, societate în cadrul căreia acesta deţinea funcţia de director şi calitatea de asociat, a încheiat contracte de execuţie a unor lucrări în valoare totală de 15.689.344 de lei, cu unităţi aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Mureş şi cu alte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mureş, potrivit ANI.