Turismul mizeriei
0Turismul mizeriei (în engleză „slum tourism“) nu e ceva nou. La sfârşitul secolului al XIX-lea, bogaţii New York-ului coborau în Lower East Side ca să vadă cum trăiesc „ceilalţi“.
Azi a devenit o modă să vezi mizeria cu proprii ochi. Cele mai prizate locuri sunt Rio de Janeiro, Bombay - datorită filmului „Slumdog Millionaire" - şi Kibera, mahalaua mea din Nairobi, probabil cea mai mare din Africa.
Apărătorii turismului mizeriei susţin că acesta favorizează conştientizarea problemelor sociale şi că reprezintă o sursă de venituri pentru economia locală. Realitatea e, însă, alta. Acest tip de turism transformă sărăcia în spectacol. Oamenii cred că au „trăit" într-adevăr ceva important, după care îşi văd de viaţă şi lasă în urmă mahalaua aşa cum era înainte de vizita lor.
Aveam 16 ani când am fost martor pentru prima dată la un circuit turistic. Eram în faţa casei mele de nouă metri pătraţi şi spălam vasele. Când brusc, o femeie albă m-a fotografiat. M-am simţit ca un animal în cuşcă. Înainte să apuc să spun ceva, femeia plecase.
La 18 ani am fondat o asociaţie care să uşureze accesul celor din Kibera la educaţie şi servicii de sănătate. Alţi locuitori ai mahalalei au ales alt drum. Un fost coleg de clasă şi-a înfiinţat o agenţie de turism. Într-o zi l-am văzut conducând un grup în casa unei femei care năştea. Au stat acolo să se uite la ea în timp ce urla. Apoi, grupul şi-a continuat vizita, cu aparatele pline de fotografii ale femei suferinde. Au învăţat ei ceva din asta? Şi ce-a câştigat biata femeie?
Să fim cinstiţi: mulţi străini vin în mahalale cu speranţa că vor înţelege ce înseamnă sărăcia şi pleacă cu impresia că au reuşit. Ideea organizatorilor e că experienţa trăită îi va sensibiliza pe turişti. A constata condiţii de viaţă extreme ca acelea din Kibera e bulversant şi îmi imaginez că mulţi vizitatori îşi spun că a fost suficient să fie martorii unei asemenea mizerii.
Apoi, ei nu au contacte cu noi. În afara unor comentarii ocazionale, nu a fost stabilit niciun dialog şi nu a fost angajată nicio conversaţie. Turismul mizeriei e un fenomen cu sens unic: ei pleacă cu fotografii, noi ne mai pierdem un strop de demnitate.
Mahalalele nu vor dispărea pentru că un grup de americani sau de europeni s-a plimbat pe acolo câteva ceasuri. Problemele noastre au soluţii, dar acestea nu sunt oferite de circuitele turistice.