Populaţia de Chihuahua şi reforma europeană

În anii de creştere economică, mulţi europeni au adoptat un stil de viaţă fundamentat pe câştiguri ce păreau stabile fără a fi. Criza obligă statele şi cetăţenii Europei să-şi reducă standardele de viaţă. Pentru multe milioane asta înseamnă a trăi la limita subzistenţei.

Înainte de a discuta despre criza economică care a lovit Europa, aş face o referire la explozia demografică a populaţiei de chihuahua din California. “E ridicol, suntem  năpădiţi de Chihuahua”, a spus Deb Campbell, de la Agenţia de Protecţie şi Control a Animalelor din San Francisco. În Los Angeles şi San Jose, această rasă ocupă 40% din locurile disponibile în adăposturile de câini.

Boom-ul populaţiei de chihuahua a fost cauzat de prosperitate şi modă. Înainte ca economia Californiei să fie atinsă de criza economică, statul înregistrase o perioadă record de creşteri. Părea că nimic nu va opri creşterea economică, şi puţini erau îngrijoraţi de deficitul public. Mondenităţile moştenitoarei Hilton, care era mereu însoţită, oriunde s-ar fi dus, de Tinkerbell – un chihuahua, erau mult mai importante pentru opinia publică. Astfel, câinii chihuhua au devenit ultima modă. Puţini au realizat că această rasă are costuri importante de întreţinere, din cauza problemelor dentare şi osoase frecvente. Când a venit criza, primele economii ale californienilor au început cu recent achiziţionaţii chihuahua. Au renunţat la ei. În masă.

Moda creditelor
Acelaşi lucru se va petrece în Europa. În anii de creştere economică, mulţi au adoptat un stil de viată fundamentat pe câştiguri ce păreau stabile, neîntrebându-se de unde vin aceşti bani. Acest boom a prins băncile pe picior greşit, în aceeaşi măsură ca şi pe imitatorii lui Paris Hilton. Prosperitatea bruscă a dus la investiţii proaste, fără a se conştientiza că veniturile pot scădea extrem de rapid.

Când criza a venit, statele şi cetăţenii lor au fost puşi în situaţia neplăcută de a-şi reduce standardele de viaţă. Dacă pentru unii asta înseamnă să renunţe la un Chihuahua, pentru multe milioane înseamnă scăderea cheltuielilor alimentare şi medicale, pentru a trăi la limita subzistenţei. Prima lecţie a crizei de chihuahua este că primii loviţi sunt cei slabi şi vulnerabili iar, a doua, este că statele trebuie să plătească pentru a-i ajuta pe aceştia.

Terapia de şoc
Această dezbatere va sta pe buzele europenilor de aici înainte: cum trebuie împărţite costurile ajustărilor economice. Care membrii ai comunităţii, ce grupuri, generaţii, regiuni sau sectoare ecoomice trebuie să suporte scăderile? Inevitabil, cele mai bine organizate sectoare vor cere ajustări “graduale” şi îi vor ataca pe cei ce propun “o terapie economică de şoc”. Pentru o parte a acestor grupuri, susţinerea unei abordări graduale nu este decât o încercare de blocare a reformelor. Pentru alţii, abordarea graduală este o încercare corectă politic de a pune factura crizei pe umerii altor grupuri sociale. Şi, în alte cazuri, gradualismul este expresia imposibilităţii unor grupuri de acceptare a ideii că nu se pot face ajustări fără o reformă structurală a statului sau scăderea nivelului de trai. De aici înainte, guvernarea în Europa va însemna reducerea salariilor, a cheltuielilor sociale şi tăierea proiectelor finanţate din bugetul public. În timp ce grupurile sociale slabe, subreprezentate, vor suferii puternic din cauza acestor ajustări, cele bine organizate (patronatele, sindicatele, bancile, fermierii, asociaţiile regionale sau profesionale) vor pune o presiune enormă pe stat pentru a obţine subsidii şi alte concesii pentru a-şi proteja membrii de impactul reformelor.

Din păcate, aşa cum vedem în Grecia, negocierile se încheie în stradă, prin încleştări între protestatari şi poliţie. Printr-o coincidenţă stranie, un câine a ajuns simbolul situaţiei din Grecia. Lukanikos, un maidanez din Atena, a devenit la fel de cunoscut pe Internet ca Tinkerbell, companionul lui Paris Hilton. Era acolo, în mijlocul gazelor lacrimogene şi a cocktailurilor Molotov, ţinând partea demonstranţilor, în timp ce muşca un poliţist. Nu putem decât să sperăm că nu va deveni simbolul întregii Europe. Nici el, nici Tinkerbell.

Moisés Naím a fost redactorul-şef al revistei americane „Foreign Policy", pe care a relansat-o în 2003 pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.