Patru scenarii în tabăra democrată
0Ultimele alegeri primare la democraţi vor avea loc pe 3 iunie. După cum s-au derulat lucrurile până acum, este puţin probabil ca unul dintre candidaţi, Barack Obama sau Hillary Clinton, să
Ultimele alegeri primare la democraţi vor avea loc pe 3 iunie. După cum s-au derulat lucrurile până acum, este puţin probabil ca unul dintre candidaţi, Barack Obama sau Hillary Clinton, să obţină numărul necesar de delegaţi necesar pentru nominalizare. Potrivit agenţiei Reuters, se configurează patru posibile scenarii pentru această situaţie.
Cel mai plauzibil are în vedere votul celor 800 de superdelegaţi. Dintre ei, circa 330 nu vor fi atribuiţi. Chiar dacă Hillary şi Obama încearcă, fiecare, să-i atragă de partea lor, ei se vor exprima abia la convenţie. În urma unei dispute cu liderii naţionali, primarele democrate din Florida şi Michigan nu au fost luate în calcul.
Dacă, în cele din urmă, Partidul Democrat îşi va schimba decizia, Hillary s-ar mai putea apropia puţin de Obama şi ar avea mai multe argumente pentru a cere sprijinul superdelegaţilor.
O a treia variantă ar fi ca figuri proeminente ale partidului să încerce să-l convingă pe unul dintre candidaţi că este bine să renunţe, pentru a nu afecta unitatea formaţiunii.
Conform celui de-al patrulea scenariu, cel mai puţin probabil, delegaţii ar putea insista pe lângă o personalitate, precum Al Gore, să accepte nominalizarea pentru alegerile din noiembrie.