Europa are soluţii puţine şi limitate pentru Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intervenţia Băncii Centrale Europene nu a reuşit să calmeze pieţele. Randamentul obligaţiunilor italiene a ajuns la 7,5%. Italia a refuzat deja să se împrumute de la FMI, iar fondul european de salvare nu are în prezent o valoare care să poată ajuta Italia - cea de-a treia economie din zona euro.

În afară de a da ultimaturi Greciei şi Italiei şi de a-şi trimite experţii pentru a monitoriza fiecare mişcare a celor două guverne, opţiunile Europei sunt limitate. Planul de salvare pentru Grecia a fost convenit dificil, iar Atena nu şi-a primit încă banii, iar preţul pentru bănci (ştergerea unei părţi a datoriilor) este imens. Iar Grecia înseamnă doar 2% din PIB-ul Eurozonei. Italia înseamnă însă 20% . Datoria Peninsulei - de 2.000 de miliarde de euro - este de cinci ori mai mare decât a Greciei.

Intervenţie masivă a BCE. Efect limitat

Deja, doi oficiali europeni - premierul finlandez şi ministrul de Finanţe austriac - au explicat că Europa nu are deocamdată soluţii pentru a salva Italia. Randamentul obligaţiunilor italiene a atins ieri nivelul de 7,5%. Adică cei mai scumpi bani de când Italia a intrat în zona euro. În jurul nivelului de 6%, Grecia, Irlanda şi Portugalia au fost nevoite să admită că nu mai pot finanţa şi că au nevoie de împrumuturi de urgenţă.
Banca Centrală Europeană a încercat să menţină stabilă situaţia, cumpărând masiv obligaţiuni italiene. Doar săptămâna trecută, BCE a cumpărat obligaţiuni italiene de 80 de miliarde de euro. Randamentul acestora a continuat însă să crească, până când a ajuns, ieri, la 7,5%. Săptămâna trecută, Italia a refuzat oferta FMI - un împrumut de 50 de miliarde de euro.

BCE a cumpărat miercuri masiv obligaţiuni italiene cu scandenţă de doi ani şi zece ani, pe pieţele secundare. Însă randamentul a rămas în jurul valorii de 7%, relatează Reuters. Însă BCE ar avea nevoie să îşi mărească de cinci sau chiar de şase ori valoarea programului de cumpărare de obligaţiuni pentru a elimina presiunile în creştere ale pieţelor în privinţa Italiei, care ameninţă acum întregul proiect european. Până în prezent, BCE a cumpărat obligaţiuni ale statelor cu probleme în valoare totală de 183 de milairde de euro.

"Pentru a stabiliza Italia, împreună cu Spania şi restul - Franţa şi Belgia ar putea fi următoarele - ar trebui ca acest program să crească până la un trilion de euro", consideră Andrew Bosomworth, manager la Pimco.

Fondul de salvare nu e gata

În privinţa unui împrumut direct, lumea se uită spre Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară. O soluţie ar fi transformarea FESF în mecanism de garantare parţială a eventualelor pierderi ale investitorilor care cumpără părţi din datoriile unor state aflate în dificultate. Soluţia ar putea fi pusă în aplciare cel mai devreme în decembrie. O altă soluţie ar fi crearea unor structure speciale legate de FESF şi eventual sprijinite de FMI, care să primească banii investitorilor europeni ori ai celor din ţările emergente. Dar pentru aceasta, ar trebui aşteptat anul viitor. Iar Italia are termene-limită. Până la sfârşitul anului, trebuie să găsească 37 de miliarde de euro, în timp ce pentru 2012 în ansamblu, ar avea nevoie de 400 de miliarde de euro.

Liderii europeni au convenit de pildă ca aşa-numita Facilitate Europeană de Stabilitate Financiară (FESF) să fie mărită la 1.000 de miliarde de euro, dar nu au găsit încă modalitatea de a o face. În fondul de salvare mai sunt deocamdată doar 250 de miliarde de euro.