FOTO Cum arată interiorul Palatului Élysée, reşedinţa prezidenţială franceză care este mai mare decât Casa Albă şi Palatul Versailles

Deşi Franţa este cunoscută pentru numeroasele destinaţii turistice, clădirea prezidenţială umbreşte multe alte simboluri ale ţării, în ceea ce priveşte designul şi puterea.

Palatul Élysée, care este mai mare decât Casa Albă şi Palatul din Versailles, a fost un simbol grandios al puterii oficiale şi diplomaţiei încă din 1873. Clădirea nu este la fel de uşor accesibilă ca Turnul Eiffel sau Arcul de Triumf.

Palatul Élysée are 365 de camere. Clădirea îşi împarte numele cu Champs-Élysée, bulevardul faimos plin cu magazine de lux, care traversează centrul Parisului şi se termină la Arcul de Trumf.

Denumirea „ Élysée” se referă la câmpiile Elizee, un tărâm paradisiac în care ajungeau după moarte eroii şi oamenii virtuoşi din mitologia greacă şi romană.

Palatul a fost construit de arhitectul francez Armand-Claude Mollet ca reşedinţă privată, în 1722, înainte să devină reşedinţa oficială a preşedinţilor francezi, începând cu anul 1873. Mollet a construit iniţial Hôtel d'Evreux pentru nobilul francez Luis Henri de la Tour d'Auvergne, conte de Evreux. Marchiza de Pompadour a ocupat, apoi, palatul, înainte să-l lase prin testament Regelui Ludovic al XV-lea, după moartea sa din 1764. În anii ce au urmat, palatul a fost un centru pentru întâlniri ale membrilor înaltei societăţi şi a fost numit Élysée, în concordanţă cu bulevardul din apropiere, în 1797.

Chiar şi înainte de a deveni o reşedinţă oficială, palatul a găzduit nume faimoase. Împăratul francez Napoleon Bonaparte a cumpărat clădirea în 1808 şi a denumit-o Élysée-Napoleon. După Bătălia de la Waterloo, Napolen s-a întors la Paris şi a finalizat abdicarea sa în Palatul Elysee, pe 22 iunie 1815.

Încă de la construirea sa, palatul a avut un interior atent aranjat şi i-a făcut deseori pe vizitatori să se simtă departe de oraşul aglomerat. Angelique Chrisafis, şefa biroului The Guardian din Paris, a descris că s-a simţit „izolată de lumea reală” când a vizitat palatul.

„M-am trezit într-un loc unde liniştea părea atât de extraordinarp, atât de departe de cacofonia zgomotoasă normală a Parisului, că se simţea ca şi cum eram izolată de lumea reală. 

Din când în când puteai auzi clopotul unui ceas auriu, un pas uşor pe covor sau o pasăre cântând în grădinile perfect întreţinute care se întindeau afară, prin ferestrele mari, din podea până în tavam. Orice s-ar fi întâmplat afară, aici părea că eram într-un cocon; înfăşurată în câteva straturi de puf, protejată de tot”.

Întregul interior al palatului este acoperit cu detalii din aur, opere de artă şi mobilă franţuzească. Clădirea are 122 de sculpturi, picturi şi fotografii; şi 546 de piese de mobilier şi alte obiecte. Acestea au fost estimate la zeci de mii de euro.

Din când în când, porţile palatului se deschid şi pentru public. În ultimii 30 de ani, palatul a primit vizitatori din rândul publicului larg doar de Zilele Moştenirii Europene, care au loc într-un weekend din luna septembrie. Sărbătoarea oferă o şansă specială vizitatorilor de a vedea  camerele luxoase  de aproape. 

Aproximativ 800 de angajaţi au grijă ca palatul să fie într-o condiţie optimă, inclusiv obiectele de mobilier şi veselă. 

Sala de bal a palatului este piesa de rezistenţă a clădirii şi este folosită pentru inaugurarea preşedintelui, în afară de conferinţe oficiale şi banchete.

Actualul preşedinte francez, Emmanuel Macron, găzduieşte în jur de 160 de cine de stat, recepţii şi alte evenimente în sala de bal în fiecare an.

Biroul preşedintelui, salonul Dore, sau „camera aurie”este centrul de putere al palatului.

Costurile de întreţinere a palatului, inclusiv salariile angajaţilor, au început să fie publice din anul 2008, când au fost în jur de 113,6 milioane de euro.