De ce îi afișează ostentativ Ucraina pe prizonierii de război chinezi. Care ar putea fi obiectivul Kievului
0Ucraina i-a prezentat pe cei doi prizonieri de război chinezi într-o conferință de presă, deși dreptul umanitar internațional interzice expunerea lor publică și mediatică. Dar probabil a apreciat că a le oferi o platformă de a vorbi este utilă pentru Ucraina și are greutate mai mare decât prejudiciul de imagine pentru că acționează în acest fel, relatează CNN.
China a pretins întotdeauna neutralitatea în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, dar prin prisma unei percepții a rolului de colac de salvare diplomatică și economică pentru Moscova, acțiunile Beijingului sunt urmărite îndeaproape la Kiev.
Îmbrăcați în uniformă și răspunzând la întrebări în mandarină, ce doi prizonieri chinezi erau păziți de personal de securitate ucrainean înarmat, în timp ce un traducător era așezat lângă ei.
Bărbații – pe care CNN nu îi numește și nici nu îi identifică în niciun fel – au povestit că partea financiară a jucat un rol important în decizia lor.
Unul a spus că a căutat o modalitate de a câștiga bani după ce și-a pierdut locul de muncă în timpul pandemiei de COVID-19. Astfel, perspectiva de a primi un salariu de 250.000 de ruble (aproximativ 3.000 de dolari) pe lună a fost atractivă, fiind o sumă reprezentând mai mult decât dublul a ceea ce ar fi putut câștiga acasă.
El voia un post de reabilitare medicală, meseria lui, i-a spus el recrutorului. Dar, ajuns la Moscova, a fost dus la instruire pentru a fi trimis în luptă.. Contractul pe care l-au semnat era în rusă, o limbă necunoscută pentru prizonierii de război chinezi.
CNN a consultat un contract militar rusesc semnat de un alt luptător chinez, primit de către o sursă de informații ucraineană.
Pe durata unui an, voluntarul pe bază de contract se angajează, printre altele, să „participe la luptă, să îndeplinească atribuțiile în perioada de mobilizare... urgențe și legea marțială”, să participe la „activitatea de menținere și restabilire a păcii și securității internaționale”, precum și contribuie la stoparea activității teroriste internaționale în afara teritoriului Federației Ruse”.
Unul dintre bărbați a povestit momentele haotice care au dus la capturarea lor în regiunea Donețk din estul Ucrainei.
„Când am ajuns într-o pădure, căpitanul meu mi-a spus: „Da, da, da" („Da, da, da” în rusă), făcându-mi semn să încep atacul. Dar nu știam unde era ținta. Am trecut de multe poziții rusești și am crezut că ne îndreptăm spre propriul buncăr. Am crezut că glumește, așa că m-am ascuns. Apoi l-am văzut pe căpitanul unei alte unități aruncând o grenadă și deodată erau drone (ucrainene) peste tot.”
Copleșiți, noii soldați s-au predat după ce au stat doar trei zile pe câmpul de luptă.
Rusia recrutează luptători străini pentru războiul său de uzură, susține Kievul
O sursă din Serviciul ucrainean de Informații militare a declarat pentru CNN că Rusia are nevoie de luptători străini, întrucât acum este angajată într-un intens război de uzură.
„Nu este în măsură să mențină linia lungă a frontului doar cu propriii soldați și profită de orice ocazie pentru a recruta”, a spus sursa.
De la anunțul luării unor prizonieri chinezi săptămâna trecută – Ucraina precizând ulterior că deține informații despre alți 155 de cetățeni chinezi care luptă pentru Rusia – un interes considerabil s-a învârtit în jurul modului în care au fost recrutați și asupra faptului că guvernul Chinei a jucat un rol activ într-un fel sau altul.
Indiferent care e adevărul, președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a făcut nimic pentru a înlătura astfel de speculații când a fost întrebat de reporteri dacă e de părere că prezența cetățenilor chinezi în Ucraina este rezultatul politicii oficiale de la Beijing.
„Nu am momentan un răspuns la această întrebare. Serviciul de Securitate al Ucrainei va lucra la asta", a spus el săptămâna trecută, adăugând: „Nu afirmăm că cineva a dat vreo comandă, nu avem astfel de informații".
În orice caz, prizonieri s-au străduit să convingă de contrariul, ambii spunând că au luat singuri decizia și arătând videoclipurile de recrutare postate pe TikTok drept sursa lor de inspiraţie.
Un astfel de clip publicitar circulă pe rețelele de socializare din China de mai bine de un an și pare să fi fost creat inițial pentru publicul rusesc, subtitrările în chineză fiind adăugate ulterior.
„Ești bărbat, fii bărbat”, este textul în rusă, alături de subtitrări în chineză, care enumeră și plățile oferite pentru înrolare.
Nu se poate determina dacă subtitrările au fost adăugate de o entitate oficială sau de utilizatorii rețelelor sociale, dar unul dintre bărbați a spus că videoclipurile au rezonat în China, unde abilitățile militare sunt foarte apreciate, însă oportunitățile de a căpăta experiență directă de luptă sunt rare.
De ce a decis Ucraina să afișeze public prizonierii de război chinezi
Deși Ucraina a mai organizat conferințe de presă cu prizonierii de război, inclusiv una cu luptători din Nepal și mai multe țări africane, decizia sa de a afișa în acest fel prizonierii de război chinezi tot este neobișnuită.
Cert este că sincronizarea este importantă, venind pe fondul eforturilor Kievului de a lua conducerea în bătălia pe care o duce cu Moscova pentru a fi ascultată de președintele american Donald Trump, a cărui administrație pare să facă puține progrese în eforturile sale de a convinge Kremlinul să accepte o încetare totală a focului.
Washingtonul și-a concentrat în ultima vreme atenția asupra Chinei, pe care mulți oficiali de la Casa Albă o consideră principalul adversar global al Statelor Unite și pe care administrația a lovit-o cu tarife de import uriașe.
Din perspectiva lui Zelenski, Ucraina are un interes clar de a amplifica orice sugerează că sprijinul Chinei pentru Rusia ar putea fi mai mult decât diplomatic și economic.
Dar e posibil ca liderul ucrainean să trimită un mesaj puternic și altcuiva, nu doar SUA.
Din acest punct de vedere, Anders Puck Nielsen de la Colegiul Regal Danez de Apărare apreciază că Kievul este, de asemenea, îngrijorat de propunerile recente ale Uniunii Europene către China, pe măsură ce cele două puteri economice caută posibile soluții comune în fața războaielor comerciale ale lui Trump.
„Deodată, se pare că ar putea exista potențialul ca europenii și chinezii să găsească un teren comun și în alte chestiuni”, a spus Nielsen pentru CNN.
„În mod clar, a fost o mișcare politică de a evidenția acest aspect (al luptătorilor chinezi din armata rusă)”, a adăugat el.
Cu siguranță, Beijingul a perceput astfel lucrurile.
„Îndemnăm părțile relevante în cauză să înțeleagă corect și obiectiv rolul Chinei și să nu facă remarci iresponsabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Lin Jian, fără a menționa nume.