VIDEO Încă puțin și vom afla cum s-a format de fapt Pământul! Vezi imagini cu „cel“ care va elucida cel mai vechi mister

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asteroidul se va afla la o distanță de 320.000 de kilometri de planeta noastră

Marțea viitoare, pe 8 noiembrie, un asteroid de mărimea unei navete spaţiale va trece destul de aproape de planeta noastră. Astronomii susțin că acest asteroid ar putea dezlega cel mai vechi mister al existenței omenirii.

Asteroidul 2005 YU55 orbitează în jurul Soarelui, iar săptămâna viitoare va fi foarte aproape de Pământ.

Astronomii vor să surprindă imagini care să le dezvăluie cât mai multe lucruri importante, chiar dacă asteroidul nu va fi vizibil cu ochiul liber.

Specialiștii de la NASA vor folosi un telescop radar pentru a putea vedea din ce este format acest meteorit și de unde provine. "Sperăm să obținem imagini care să ne dezvăluie caracteristicile asteroidului, detalii despre suprafața, forma, dimensiunile sale și alte proprietați fizice". Cred că acesta este cel mai mare mister, iar pe 8 noiembrie ne aflăm cu un pas mai aproape de rezolvarea lui", a declarat Barbara Wilson, astronom NASA, citată de Daily Mail.

Ultima dată când un asteroid s-a aflat atât de aproape de planeta noastră a fost în 1976. Atunci, acesta s-a aflat la 300.000 de kilometri, însă atunci acel eveniment a fost ratat de toţi.

Vezi VIDEO cu asteroidul 2005 YU55

Mai multe pentru tine:
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Primarul Chișinăului, liderul listei de candidați la alegerile parlamentare, refuză să renunțe la funcția de edil
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Căini și pisici, mâncare potrivită. ”Meniul” PURINA® potrivit pentru prietenul tău blănos
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”