Un vis împlinit pentru Celine Dion: Este însărcinată cu gemeni!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu numai câteva luni, cântăreaţa a povestit într-un interviu drama prin care trece pentru a mai avea un copil cu soţul său, Rene Angelil, 68 de ani.

După ce a purtat în pântece un embrion care fusese îngheţat în nitrogen lichid în ultimii opt ani, anul trecut Celine Dion a anunţat că este însărcinată. Spre sfârşitul anului însă, cântăreaţa a pierdut sarcina.

Iată că, la jumătate de an de la nefericitul eveniment, norocul îi surâde: vedeta în vârstă de 42 de ani a anunţat că este însărcinată în 14 săptămâni, cu gemeni.

"Suntem în extaz. Celine speră să aibă o sarcină sănătoasă. Spera să mai poată avea un copil, iar vestea că vom avea gemeni a venit ca o dublă binecuvântare", a declarat soţul şi managerul vedetei, pentru Acces Hollywood.

La scurt timp după ce a pierdut ultima sarcină, Celine spunea că nu se va lăsa până nu va reuşi să mai aibă un copil. „Mai bine mor decât să ştiu că am ratat ocazia de a deveni mamă încă o dată. Am pierdut o sarcină, dar vreau să mai încerc o dată. Nu mă las. Atât eu cât şi Rene vrem să mai avem un copil", spunea cântăreaţa.

Celine Dion mai are un copil cu soţul său, un băiat de nouă ani.