Ziua în care românilor le-a fost furată una dintre cele mai frumoase regiuni. Cum au pus mâna austriecii pe „Țara Fagilor”

Acum două secole și jumătate, teritoriul cunoscut astăzi sub numele de Bucovina a fost ocupat fraudulos prin corupție, asasinat și șantaj. Principatul Moldovei rămânea fără un teritoriu de 10.441 kilometri pătraţi. Acesta a fost recuperat abia în anul 1918.

Pe 7 mai 1775, Principatul Moldovei pierdea un teritoriu de 10.441 de kilometri pătrați cu peste 70.000 de locuitori. Inclusiv fosta mare capitală a Moldovei, Suceava, dar și locurile sacre ale voievozilor moldoveni. Astăzi, acest teritoriu poartă numele de Bucovina și a făcut parte timp de 143 de ani din Imperiul Habsburgic, fiind recuperat de Regatul României în anul 1918. Este unul dintre cele mai infame rapturi teritoriale suferite de români, marcat de corupție și crimă. 

Jocuri geopolitice imperialiste pe socoteala românilor

Timp de două secole, Principatele Române au fost prinse în focul încrucișat al războaielor ruso-austro-turce. Din 1683 și până în anul 1829 au avut loc nu mai puțin de șapte conflicte între trei mari puteri care-și disputau dominația în zona est-central europeană și Balcani. Imperiul Otoman, un gigant paralizat de propriul conservatorism, încerca să supraviețuiască și să-și mențină hegemonia balcanică, în timp ce Imperiul Rus, o forță emergentă, se străduia să-i dea lovitura de grație.

În toată această ecuație, Imperiul Habsburgic căuta, pe de o parte, să limiteze influența tot mai mare a Rusiei în politica europeană, iar de cealaltă parte să se înfrupte, la rândul său, din trupul Înaltei Porți. Principatele Române, vasale ale otomanilor, au fost trasformate în câmp de luptă, dar și monedă de schimb în conflictul imperiilor. În acest context s-a scris povestea tragică a raptului Bucovinei. Al V-lea război ruso-turc (1768-1774) se termina cu victoria zdrobitoare a țariștilor, consfințită de Pacea de la Kuciuk-Kainargi, încheiată la 21 iulie 1774. Printre altele, Principatele Române s-au trezit, cu forța, sub protectoratul rusesc. În acest context, speriați că rușii vor da lovitura de grație Imperiului Otoman și vor dobândi o influență uriașă în geopolitica eurasiatică, habsburgii se poziționează de partea turcilor, deși au fost dușmanii lor de moarte. Cu această ocazie, cancelarul austriac Kaunitz a văzut o bună oportunitate de a obține teritorii fără efort militar, pe seama slăbiciunii otomane.

Turcii, bucuroși că au un aliat puternic, le-au promis austriecilor marea cu sarea. Evident, pe socoteala vasalilor. De exemplu, încă din timpul războiului, Înalta Poartă s-a angajat, prin tratat secret, că în schimbul susținerii va oferi Imperiului Habsburgic o importantă sumă de bani, dar și Oltenia. Turcii erau gata să rupă Valahia în două și să o pună la îndemâna austriecilor. Aliața cu habsburgii nu i-a ajutat prea mult pe otomani. Au pierdut războiul. Chiar și în aceste condiții, austriecii au cerut beneficiile promise. Fără să-și mai permită un nou conflict, turcii au fost nevoiți să le facă pe plac. „Văzând austriecii pe turci în atâta nevoie, le propun un tratat secret, prin care turcii se îndatoresc a da Austriei 10.000.000 pentru cheltuieli de pregătiri de război.{...} Poarta spre a arăta recunoştinţa pentru purtarea ei generoasă, a Austriei,îi făgăduieşte Oltenia, dacă va reuşi fie prin negocieri, fie prin arme, a face pe Rusia să părăsească toate cuceririle făcute pe pământ turcesc şi se va sili să încheie o pace între ambele imperii, pe baza celei de la Belgrad”, scria A.D. Xenopol în lucrarea sa ”Istoria Românilor din Dacia Traiană”. 

Pământul românesc care valora 21 de milioane de florini

Austriecii nu au fost mulțumiți, însă, cu Oltenia. Așa cum arată documentele vremii, împăratul Iosif al II lea, asociat la domnie de Maria Tereza, se plângea că Oltenia este prea săracă. Acesta făcuse o vizită icognito în regiune și mărturisea că este un ținut agricol populat cu sate paupere, fără posibilitățile de dezvoltare dorite de austrieci. În plus, era în calea turcilor. Regimentele neregulate de tâlhari balcanici ajunși în serviciul pașalelor otomane de la sud de Dunăre făceau dese incursiuni în zonă. În schimb, austriecii au cerut otomanilor partea de nord a Principatului Moldovei, Bucovina de astăzi. 

Habsburgii l-au trimis în recunoaștere, în această zonă, pe colonelul Carol Enzenberg. Aceasta a vizitat teritoriul în lung și-n lat. L-a evaluat la 21 de milioane de florini, o adevărată avere. Bucovina avea munți plini de minerale, păduri, ape curgătoare, sate bogate și o posibilitate de dezvoltare extraordinară. Era cel mai frumos și bogat ținut din Țara de Sus a Moldovei. În plus, era o zonă cu o rezonanță aparte pentru istoria și spiritualitatea Moldovei. Pe acest teritoriu se aflau marile mănăstiri cu mormintele voievodale, inclusiv cel al marelui Ștefan al III lea Mușat, de la Putna, dar și fosta capitală a Moldovei, Suceava. 

Șantaj, corupție și crimă pentru „Țara fagilor”

Încă din septembrie 1744, cancelarul austriac Kaunitz le-a cerut otomanilor nordul Moldovei. Acesta i-a ordonat, imperativ, baronului Thugut, trimisul habsburgic la Înalta Poartă, să facă presiuni asupra Marelui Vizir pentru rezolvarea acestui schimb. Austriecii au justificat dorința lor de a schimba Oltenia cu Bucovina prin tot felul de invenții și minciuni. Astfel, trimișii habsburgici au argumentat în mod fals că Bucovina era parte a Pocuției, un teritoriu disputat între Polonia și Moldova. Iar, după împărțirea Poloniei, Pocuția a revenit Imperiului Habsburgic.

Pe firul acestui raționament, Bucovina le aparținea de drept, ca parte a Pocuției. Mai apoi, austrieci au precizat otomanilor că Bucovina ar crea un culoar de legătură între Galiția (provinicie dobândită de austrieci tot prin împărțirea Poloniei) și Transilvania (pe atunci aflată în componența Imperiul Habsburgic). Grigore al II-lea Ghica alături de boierii patrioți din „Partida Națională” au demontat însă toate argumentele austriece în fața oficialilor Înaltei Porți, demonstrând cu vechile hrisoave faptul că Bucovina nu a făcut parte niciodată din Pocuția. Mai mult decât atât, domnitorul Moldovei i-a amenințat pe turci că se vor renunța la suzeranitatea otomană și se vor supune Imperiului Rus. Pentru îndrăzneala de a se opune, Grigore al III-lea Ghica a fost ucis în mod mișelește. Austriecii au cerut otomanilor capul domnitorului Moldovei. Turcii l-au trimis pe capugiul Ahmed Cara Hisarli-Aga în Moldova. Acesta l-a ademenit pe domnitor într-o cursă la hanul Beilic. Acolo, Grigore al III-lea Ghica a fost prins de oamenii capugiului și decapitat. Asasinatul a făcut vâlvă la toate curțile europene. Folosind mita și șantajul, austriecii au obținut ce și-au dorit: nordul Moldovei.

„Prin coruptie, şantaj şi presiuni militare (concentrări de trupe în zona Belgradului), la 7 mai 1775 se semna Convenţia austro-otomană, compusă din patru puncte, prin care nordul Moldovei (Bucovina), cu vechea capitală, Suceava, şi mormântul marelui Stefan, de la Putna, intra în componenţa Imperiului Habsburgic. Ignoranţa şi venalitatea funcţionarilor otomani însărcinaţi cu delimitarea hotarului a facilitat anexarea, în plus, a încă 30 de sate”, preciza istoricul Nicolae Chiachir în lucrarea sa „Din istoria Bucovinei”. Noul teritoriu a primit numele de Bucovina de la cuvântul german Buchenland, care în traducere înseamnă „Țara Fagilor”.