Moda în anii în care nu aveam voie să fim mai frumoşi ca Ceauşeştii

În timp ce soţii Ceauşescu se răsfăţau cu haine scumpe, bijuterii pe care le ascundeau de ochii poporului şi ape de colonie fine, românii deveneau tot mai inventivi, din cauza lipsei de variante vestimentare. Croitorii s-au transformat în adevăraţi stilişti, iar hainele venite „pe sub mână“, din străinătate, i-au transformat pe unii români în adevăraţi trend-setteri.

Ţesături fine cumpărate din străinătate, apă scumpă de colonie şi seturi impresionante de bijuterii, acestea sunt doar câteva dintre produsele folosite de Elena şi Nicolae Ceauşescu, pentru a se „găti“. Cei doi erau consiliaţi de o echipă de specialişti, care aveau grijă să fie la modă când trec graniţele ţării, dar să îşi păstreze decenţa vestimentară, mai ales în România.

Când se vorbea despre preferinţele vestimentare ale Elenei Ceauşescu, se vorbea despre o femeie căreia îi plăcea să atragă toate privirile prin eleganţa şi simplitatea caracteristice ţinutelor sale. În primii ani în care dobândise titlul de „soţie a dictatorului Ceauşescu“ , stilul tovărăşesc al ţinutelor alese de ea nu putea trece neobservat.

Ani mai târziu, a ajuns să deţină adevărate colecţii de haine de blană şi seturi de bijuterii foarte costisitoare. Nici soţul acesteia nu era mai prejos, avea croitori care se ocupau de felul în care îi stau pantalonii, iar frizerii îi aranjau buclele în fiecare zi. Ambii dictatori aveau stilişti vestimentari, dar şi multe dorinţe extravagante.

Românii, mai inventivi şi eleganţi în comunism

Chiar dacă nu aveau de ales între multe cosmetice şi bijuterii, doamnele reuşeau să arate bine şi să fie cochete. Din contră, mulţi stilişti spun că, în urmă cu mai bine de 23 de ani, românii erau mult mai eleganţi. Majoritatea îşi făceau hainele la croitor, iar puţinelor lucruri cumpărate din magazine se adăugau hainele şi accesoriile aduse din străinătate sau celor fabricate de cei cu mai multă imaginaţie.

Printre elementele care aparţin modei comuniste se numără părul purtat permanent, tuşul negru folosit de doamne pentru a-şi contura ochii, crema Gerovital sau parfumul Liliac, dar şi celebrii blugi, deveniţi faimoşi, dar foarte scumpi şi extrem de greu de găsit. Chiar dacă se încerca o uniformizare în ceea ce priveşte moda, românii erau inventivi şi reuşeau să găsească modalităţi de „fentare“ a regimului. Din păcate, mulţi dintre cei care ieşeau în străinătate pe atunci îşi amintesc că simţeau pe pielea lor diferenţele izbitoare în ceea ce priveşte hainele, accesoriile sau machiajul.

Păcatul de a fi frumos în comunism

Creatoarea de modă Eli Lăslean, din Timişoara, cea care a deschis la începutul anilor `90 casa de modă Elis, a simţit pe pielea ei „beneficiile” comunismului ceuşist. Arădeanca a câştigat titlul de Miss Centru Universitar în 1978, însă acestă onoare avea să se întoarcă împotriva ei într-o societate în care era interzi să fiI mai frumoasă ca „prima doamnă a ţării“, Elena Ceauşescu.

„Era un mare păcat să fIi frumoasă. Dacă te duceai la un interviu de angajare, trebuia să fii nemachiată, neîngrijită, altfel riscai să fii catalogată în fel şi chip. După ce am câştigat Miss Centru Universitar, nu am fost privită cu ochi buni. Efectiv nu am fost primită în partid, pentru simplul motiv că eram frumoasă. Mi s-a spus că sunt un personaj preocupat de modă, eleganţă şi nu sunt un bun cetăţean. Trebuia să nu ai nimic de-a face cu frumosul. Poate că şi din această cauză, după Revoluţie, am decis să ocup de haine şi de modă“, a povestit Eli Lăsalean.

Comunismul din România a însemnat şi lipsa modei, a rafinamentului, a bunui gust, iar oamenii se îmbrăcau aproape uniform. „Într-o societate în care puterea economică era limitată, ca de altfel şi informaţiile de afară, nu avea cum să se dezvolte nici moda. Oamenii se îmbrăcau într-un stil de uniforme, cu costume standard, ieftine. Noi de aici, din vest, ne mai jucam de-a moda. Pentru că se primeau pachete din străinătate, iar în pieţele gen «Ocska» (de vechituri), mai găseai şi blugi. Dar totul se reducea la buget. Aşa că hainele erau ieftine“, a mai spus Lăslean.

„Moda“ din România a produs chiar un stil unic, care putea fi observat dacă cineva mergea într-o altă ţară din Europa. „Dacă mergeam în Ungaria, Cehia, Polonia sau RDG, să nu vorbesc de cele occidentale, oamenii de acolo, când te vedeau, ştiau că eşti din România, fără să deschizi gura, după cum erai îmbrăcat. Acest lucru s-a întâmplat şi după căderea comunismului, poate chiar şi azi, pentru că această moştenire a inculturii în domeniul modei se mai păstrează şi acum. Nu aveam nimic estetic“, a mai declarat Eli Lăslean.

Moda Timişoarei, în România Comunistă

Timişoara a avut o anumită deschidere în domeniul modei, mai ales datorită posturilor de televiziune din Ungaria şi Iugoslavia, a influenţei etnicilor care primeau pachete de „afară“, a micului trafic din pieţe. Însă şi datorită numeroaselor fabrici de pantofi şi textile, care lucrau, în special pentru export, produse de calitate.

„În anii 80, dacă aveai noroc şi pile, puteau să găseşti produsele refuzate la export. Fabricile avea aşa-zisele magazine de prezentare. Şi scoteau produse bine făcute. Lumea bună, protipendada, se îmbrăca mai bine şi cu gust“, a spus scriitoarea Adriana Babeţi, din Timişoara.

Pe vremuri nu se mergea la shopping în fiecare săptămână, astfel că, dacă se rupea o haină, existau acasă aţa şi acul. „Ţin minte că erau ciorapii de capron, cu dungă. Era o odioşenie. Teama numărul unu era să nu se rupă. Dar dacă se întâmpla acest lucru, te puteai duce la ateliere de remaiat. Mai târziu au apărut ciorapii Adesgo. În Timişoara, lumea nu se lăsa bătută. Dădeau orice să ai blugi şi jeanşi. Dar trebuia să strângi bani. Cei care mergeau la operă, la teatru, la film erau eleganţi. Oamenii scoteau din dulap lucruile foarte bune“, a mai spus scriitoarea Adriana Babeţi.

Moda din Timişoara  a fost adusă şi de formaţiile rock care au apărut începând din anii 60, precum Phoenix, Progresiv TM, Pro Musica şi multe altele. „Depinde din ce lume făceai parte. Cei din lumea artistică aveau şi coliere în stil indian, brăţări, exista moda hippie. Totul era însă din pachetele primite din strănătate, pentru că nu se găseau. Erau rockerii, care se încăpăţânau să îşi lase plete cât mai lungi, chiar dacă îi mai alergau miliţienii să-i tundă“, a încheiat Adriana Babeţi.

Se stătea la coadă pentru frumuseţe

Braşovenii îşi amintesc cum, în anii 80, erau la modă cremele de Gerovital, o marcă ce rezistă şi astăzi, alături de demachiantul numit lapte „Doina“. „ Când se aduceau cosmetice la drogherii, era coada mai mare ca la margarina Rama. Ţin minte că imi cumpăram câte 5-6 creme şi vreo 10 sticluţe de lapte Doina. Cu greu făceai rost de parfumuri. Acestea erau aduse pe sub mână de bulgari şi, cu relaţii, reuşeam să ne mai luăm de la shop“, spune braşoveanca Mioara Tătaru.

În Braşov erau şase bijuterii în centrul oraşului. De aici doamnele îşi cumpărau mărgele. „Cred că am avut, la un moment dat, vreo 50 de perechi de cercei cu clips, cam asta se purta pe atunci. De la Bijuterii ne luam mărgele de toate culorile, dar foarte rar găseam şi podoabe din aur. Eu am lucrat toată viaţa în comerţ şi, în anii 80, dacă erai membru de partid aveai voie să pleci în excursie în URSS. În 1986, când aveam 30 de ani, m-am înscris în Partidul Comunist şi am putut pleca două săptămâni în excursie. Se mergea cu trenul, era foarte lung drumul, dar merita. Ţin minte că am cumpărat de la noi rochii cu paiete şi pantaloni Secuiana. Am cumpărat şi un aparat de imprimat tricouri simple şi l-am folosit pentru a le cauciuca, cum se spunea atunci. Am plecat cu marfa şi am vândut-o la Cernăuţi. Era un târg foarte mare acolo. Am făcut vreo 2.000 de ruble. A trebuit să le cheltuim, că nu aveai voie să vii cu valută în ţară. Atunci, din URSS ne-am cumpărat bijuterii din aur şi le-am ascuns prins haine să nu ni le ia în tren. Tot de la ruşi am cumpărat şi multe perechi de pantofi cu toc şi sandale din piele. Ruşii aveau modele foarte frumoase“, spune Maria Roibu, din Braşov.

Nici fardurile nu erau uşor de găsit în Braşov. Acestea erau aduse din Bulgaria. La modă însă era tuşul negru de ochi şi rujul. Cam acesta era machiajul de zi cu zi. Părul permanent a fost şi el în vogă în anii 80. „Trebuia să te programezi cu o lună înainte la coafor. Aşa coadă era. Nu mai ştiu exact cât costa, cred că în jur de 50 de lei. Era însă necesar. Odată la trei luni, mergeam să îmi fac permanent“, mai spune Maria Roibu.

Croitorii de pe vremuri, precursorii stiliştilor de azi

Ucu Bodiceanu, de la Casa Municipală de Cultură din Cluj-Napoca, cel care organizează numeroase expoziţii despre vechiul Cluj, spune că lumea era mult mai elegantă pe vremuri, atât în perioada comunistă, cât şi în cea interbelică. Existau stofe de bună calitate şi se mergea mult la croitor, care era nu doar un profesionist, ci avea rolul stiliştilor din zilele noastre.

„Era multă eleganţă pe stradă, mai ales cei din lumea bună, care îşi nu cumpărau haine din magazin, ci le făcea croitorul. Chiar şi domnii îşi făceau costumele la croitor“, afirmă Ucu Bodiceanu, de la Casa Municipală de Cultură din Cluj-Napoca. Hainele erau făcute din stofă englezească de bună calitate. Era o stofă anume, mai subţire, pentru primăvară-iarnă, şi alta mai groasă, pentru zilele reci de toamnă şi iarnă.

„Lumea era elegantă pe stradă, nu ca acum, când vezi vara bărbaţi în şlapi, tricou şi bermude. Majoritatea dintre ei sunt şi neîngrijiţi“, spune Bodiceanu. Îşi aminteşte că nu se intra la operă sau la teatru în blugi ca azi, ci doar la costum. Rar vedeai un bărbat în cămaşă, fără sacou, decât dacă era extrem de cald. „Doamnele au fost tot timpul elegante pe stradă, aşa cum sunt şi acum“, mai spune Ucu Bodiceanu.

Accesoriile întregeau eleganţa ţinutei. Bodiceanu spune că se purtau bijuterii din aur, chiar şi domnii aveau câte un lănţişor subţire la gât, subţire şi fin, fie de formă rotundă, fie pătrată. La doamne, se purtau inele, lănţişoare şi broşe, toate din aur. „Se găseau parfumuri foarte bune şi rezistente. Liliac era unul dintre ele şi era accesibil la preţ. La fel şi biletele la teatru, operă şi cărţile. Ţi le permiteai“, încheie Bodiceanu.

Părul permanent, un must-have al comunismului

Şi constănţencele îşi amintesc că părul permanent era considerat un must-have pentru femeile din comunism, fie că se duceau la petreceri, sau la muncă. Fanele cârlionţilor artificiali îşi expuneau părul la o tehnică foarte stresantă: ungere cu o soluţie, rulare pe bigudiuri metalice, „coacere“ la temperaturi ridicate, aproape insuportabile. Clientele simţeau că pielea capului le ia foc, dar coafezele le convingeau că trebuie să mai rabde, ca permanentul „să ţină“. Părul era atât de uscat după un astfel de tratament, încât era foarte căutat de femeile care îşi doreau să nu mai aibă probleme cu sebumul, volumul şi look-ul.

Pentru decolorarea culorii părului, se apela la ingrediente farmaceutice: apă oxigenată şi perhidrol. O nuanţă mai închisă se obţinea cu henna, vestita vopsea musulmană, pe care n-o mai puteai schimba decât tăindu-ţi părul. Din arsenalul cochetăriei masculine nu lipsea briantina, uleiul care dădea strălucire părului.

Polonezii aduceau, în micul trafic de contrabandă, cea mai bună marfă în Constanţa când venea vorba despre cosmetice: rujurile verzi care se colorau pe buze, lac de unghii, ojă, parfumuri în sticluţe de 30 ml, pudră şi tot felul de alte accesorii.

Era eleganţa supremă să îşi faci haine sau încălţări „pe comandă“, la Casa Modei. Croitoresele lucrau după revista de modă nemţească Neckermann, iar ceea ce ieşea era o struţocămilă între modernitatea occidentală şi austeritatea comunistă, dar pe bani mulţi. Cuvântul „Neckermann“ intrase deja în vocabularul românesc, desemnând culmea rafinamentului şi a gustului.

Dintr-o ţinută a româncelor nu puteau lipsi ciorapii fini. Erau un deziderat traficat la greu de vânzătoarele de la mercerii, care aveau acces direct la marfa râvnită. Când se rupeau firele, ciorapii se remaiau la micile ateliere de cooperativă. De la remaieze învăţai că trucul cu lacul de unghii aplicat pe firele duse pentru a stopa „dezastrul“ este dăunător reparării ciorapului.

Haine-unicat, făcute pe comandă

Pe vremea lui Ceauşescu, craiovenii purtau ţinute clasice, care erau făcute Fabrica de Confecţii din oraş sau la croitor. Oamenii susţin că, în perioadă comunistă, dacă aveai bani, erai îmbrăcat la modă. Craiovenii îşi cumpărau reviste de modă aduse din Franţa sau Germania, iar dacă vedeau acolo o ţinută anume o făceau pe comandă. „Găseai pe toate drumurile stofă. Eu ştiu că, într-o lună, mi-am făcut 12 costume pe comandă. Aveam câţiva croitori renumiţi în Craiova, care au lucrat şi pentru soţii Ceauşescu. Doamnele erau îmbrăcate tot timpul în ţinute clasice, iar noi domnii mergeam la patru ace“, a spus Toma Rădulescu, istoric din Craiova.

Moda pantalonilor evazaţi

Oamenii devin nostalgici în momentul în care îşi aduc aminte de perioada comunistă. „Panatalonii evazaţi erau atunci la modă. Ştiu că aveam în garderobă cinci perechi. Când plecam de acasă, tot timpul mă aranjam, îmi părul pe bigudiuri, era la modă atunci să ai bucle. Ştiu că erau multe magazine de haine în Craiova, chiar şi la mâna a doua. Dacă îşi doreai ceva anume, era imposibil să nu găseşti. Acum sunt şi scumpe, şi de proastă calitate. La Fabrica de Cofecţii din Craiova erau modele unicat de fuste sau bluze. Făceau pentru export atunci, iar ce era cu defect se videa pe sub mână“, a spus şi Iona Truică, din Craiova.  

La realizarea acestui articol au participat jurnaliştii: Ştefan Both, Simona Suciu, Florina Pop, Sînziana Ionescu, Andreea Mitrache.