Casa Poporului, marele palat visat de Ceaușescu. Cum a fost clădită pe ruinele cartierelor distruse din ordinul dictatorului

Prin dimensiunile sale, faimoasa Casa Poporului stârnește curiozitatea a numeroși turiști ajunși în București, însă puțini dintre ei știu că ridicarea mega-construcției și a bulevardului din fața sa au însemnat demolarea a mii de clădiri din capitală.

Clădirea Palatului Parlamentului, numită inițial Casa Republicii și Casa Poporului a fost construită în ultimii ani ai regimului comunist condus de fostul președinte Nicolae Ceaușescu.

Planurile pentru realizarea „Casei Republicii și Bulevardului Victoria Socialismului” au fost elaborate la începutul anilor 80, după ce cutremurul din 1977, a făcut peste 1.400 de victime și a devastat Capitala.

Ideea ansamblului arhitectural a fost prezentată românilor de oficialii comuniști ca fiind un plan necesar, menit să schimbe fața orașului și să îi confere viitorului centru civic mai multă siguranță în fața unor seisme, însă unii istorici susțin că a Nicolae Ceaușescu ar fi vrut astfel să își construiască propriul palat, asemuit unui „Acropole”.

Zona aleasă pentru noul ansamblu a fost vechiul cartier Uranus, cu străzi înguste, în pantă, pavate cu piatră cubică şi case vechi, pitorești. Nicolae Ceaușescu și-a luat atrase meritele pentru inițierea proiectului, căruia i-a așezat piatra de temelie în vara anului 1984.

„Operă arhitectonică monumentală, ea poartă, asemenea tuturor marilor ctitorii din ultimele două decenii, amprenta gândirii cutezătoare, a activităţii revoluţionare desfăşurate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, consacrată ridicării permanente a României socialiste pe cele mai înalte trepte ale civilizaţiei şi progresului”, informau ziarele vremii, la inaugurarea șantierului, din 25 iunie 1984.

În următorii ani, peste 100.000 de oameni au ajuns pe șantierele Casei Poporului și ale actualului Bulevard al Unirii. Aproape 20.000 de muncitori lucrau în trei ture 24 de ore pe zi, în perioadele de apogeu. De asemenea, între anii 1984 – 1990, 12.000 de soldaţi au participat la construcţie, informează Centrul Internațional de Conferințe - Palatul Parlamentului.

Cartiere demolate la ordinul lui Ceaușescu

Însă înainte de începerea marelui șantier, vechile cartiere peste care fusese plănuit noul ansamblu edilitar aveau să dispară complet.

„Au fost distruse 20 de biserici, opt au fost translatate, 10.000 de locuinţe au fost demolate, iar peste 57.000 de familii au fost evacuate. Au fost demolate: Mănăstirea Văcăreşti, Dealul sacru pentru istoria Bucureştiului de la Mihai Vodă, Spitalul Brâncovenesc, primul institut medico-legal din lume, Hala Unirii, Opereta din Piaţa Senatului, Arsenalul Armatei şi Muzeul Militar Central”, arată Centrul Internațional de Conferințe - Palatul Parlamentului.

Demolările au început la scurt timp după cutremurul devastator din 4 martie 1977. Inițial, au fost puse la pământ clădiri afectate de seism, chiar dacă unele puteau fi consolidate și salvate, potrivit specialiștilor. În următorii ani, demolările s-au extins pe o suprafață de 4,5 kilometri lungime și doi killometri lățime, a cinea parte din suprafața de la acea vreme a capitalei.

„Tăvălugul demolărilor se întinde pe zone tot mai largi. Străzile Cazărmii, Sirenelor, Bateriilor, Sf. Apostoli, Miliției, Vânători se transformă în moloz ca după cele mai cumplite bombardamente. în 1984, zona Uranus cu străzile, casele și bisericile sale este demolată. Dispar Puțul cu Apă Rece, Mihai Vodă, Al. Orăscu, Fanteriei. Biserica Sf. Ilie - Rahova este translată și este demolată Biserica Mănăstirii Cotroceni. În 1985 sunt demolate Arhivele Statului, iar singura ctitorie a lui Mihai Viteazul din București este complet mutilată, biserica și clopotnița fiind translate la 289 metri distanță și sunt ascunse apoi în spatele noilor blocuri. Tot în 1985 dispar Muzeul Militar Central, Teatrul Armatei, este demolat Spitalul Brâncovenesc cu 850 de paturi, stadionul Republicii (fostul ANEF) este desființat și e transformat ulterior în depozite și garaje”, relata arhitectul Gheorghe Leahu, în „Analele Sighet”.

Planurile schimbate la indicațiile lui Ceaușescu

Deși proiectul inițial cuprindea o suprafață de 80.000 de metri pătrați, a fost modificat în mai multe rânduri, uneori la indicațiile fostului președinte comunist, astfel că suprafața desfășurată a Casei Poporului a crescut de cinci ori.

Arhitectul Gheorghe Leahu relata că Nicolae Ceaușescu se implica în modificarea planurilor ansamblului arhitectural al Casei Poporului, după ce în sala de sport din Giulești fusese construită macheta la scara 1/1000 a Capitalei, pe un podium înalt de un metru și cu dimensiunile de 20 x 20 metri.

„Peste această machetă s-a confecționat o platformă mobilă, un fel de pod rulant acționat electric pe care erau cățărați tovarășul, tovarășa și câțiva colaboratori apropiați. De acolo de sus, înarmați cu niște baghete telescopice, ei apăsau pe butoane, mișcau plini de satisfacție înainte și înapoi platforma și se târguiau privind „stabilirea celor mai judicioase soluții arhitecturale și urbanistice ale noului centru al Capitalei României Socialiste“. Am fost martor al acestui spectacol grotesc și ridicol care nu s-a oprit aici. După fiecare revărsare de indicații, această machetă blestemată era demontată în panourile sale componente, era adusă la Proiect-București, unde sute de arhitecți proiectanți, desenatori decupam, transformam, trasam alte soluții, cârpind impecabil totul pentru următoarea prezentare”, arăta arhitectul, în „Analele Sighet” (2003).

Ca un copil răsfățat care și-a descoperit jucăria preferată, Ceaușescu solicita aproape săptămânal să-i fie prezentată macheta pe care lansa cu bățul, cocoșat pe podiumul rulant, alte și alte indicații, în paralel cu conturarea perimetrului destinat construirii noului centru civic socialist, se declanșează tăvălugul demolărilor, adăuga autorul articolului „Martor al demolării Bucureștiului”, din „Analele Sighet”.

Ceaușescu, nemulțumit de dimensiunile bulevardului

Casa Republicii a fost înălțată cu structura și zidurile „la roșu” în primul an de la începerea construcției. Urcat pe terasa clădirii, la peste 100 de metri înălțime, lui Ceaușescu i s-a părut prea scurt Bulevardul Victoriei Socialismului, care se contura în fața acesteia și a hotărât atunci să fie prelungit. Alte cartiere avea să dispară atunci definitiv sub șenilele buldozerelor.

„După ce a aprobat traseul prelungit cu încă doi kilometri, teritoriul supus demolărilor s-a extins pe un teritoriu uriaș ce a cuprins cartierele Căuzași, Văcărești, Pitagora, Nerva Traian, Theodor Speranția, Calea Dudești și o parte din străzile Popa Nan și Calea Călărașilor. După 1985 au căzut bisericile Nicolae Sârbi, Sf. Nicolae Jitnița, Hala Unirii și primul institut medico-legal din lume, Institutul „Dr. Mina Minovici“. în 1986 este demolat unul dintre cele mai strălucite monumente ale patrimoniului nostru național: Mănăstirea Văcărești, ctitorie a lui Nicolae Mavrocordat având la data demolării o vechime de 270 de ani. În 1987 cad sub lama buldozerelor Bisericile Sfânta Vineri, Sf. Spiridon Vechi, Biserica Olteni și Teatrul de Operetă din Piața Senatului”, scria arhitectul, în „Analele Sighet” (2003).

Demolările din București au cuprins o suprafață egală cu cea a orașului Veneția din Italia, estima autorul. Peste 40.000 de oameni au fost nevoiți să se mute în locuințe de la periferia Capitalei, unii părăsindu-și casele în care au trăit mai multe generații.

„Noul centru civic inspirat și copiat după „ctitoriile“ altui dictator comunist, Kim Ir Sen (care a realizat în Coreea de Nord un centru gigantic asemănător, bazat tot pe umilința și mizeria populației) a reprezentat o dramă socială de proporții și o pierdere ireparabilă de patrimoniu construit. Conform indicațiilor lui Ceaușescu, nici o clădire veche, nici un monument, nici o biserică nu erau demne să facă parte din Centrul Civic al Victoriei Socialismului. Absolut toate monumentele istorice de pe traseu au fost sau demolate sau au fost translatate și mutate în locuri dosnice”, arăta arhitectul.

Casa Poporului în Cartea Recordurilor

Până în 1990, au fost finalizate 60 la sută din Casa Poporului. În anii următori, lucrările au continuat într-un ritm mai lent, iar în 1997 au fost finalizate. Investiția ar fi costat România circa patru miliarde de dolari și a fost făcută în anii în care românii se confruntau cu unele dintre cele mai grave crize economice, ce a contribuit în 1989 la prăbușirea brutală a regimului Ceaușescu.

„Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 365.000 mp şi ocupă în Cartea Recordurilor locul 1 în lume la capitolul clădiri administrative (pentru uz civil), respectiv locul 3 în lume din punct de vedere al volumului; este cea mai grea şi cea mai scumpă din lume. Alte dimensiuni ale clădirii: lungime – 270 metri, lăţime – 245 metri, înălţime – 84 metri (peste cota 0), adâncime 16 metri (sub nivelul solului), suprafaţa construită la sol – 73.615 metri pătrați”, arată Centrul Internațional de Conferințe - Palatul Parlamentului.

Casa Poporului, acum Palatul Parlamentului, a fost construită cu materiale aproape în întregime româneşti, printre care : 1.000.000 metri cubi de marmură, 550.000 tone de ciment, 700.000 de tone de oţel, 2.000.000 de tone de nisip, 1.000 tone de bazalt, 900.000 metri cubi esenţe de lemn, 3.500 tone de cristal, 200.000 de metri cubi de sticlă, 2.800 de candelabre, 220.000 metri pătrați de covoare, 3.500 metri pătrați de piele.

Potrivit arhitecților, Casa Poporului a fost construită după modelul stalinist al Universității de stat Lomonosov din Moscova și al Casei Scânteii din București. Iar piața din fața Palatului,este inspirată din Piața Centrală din Phenian (Coreea de Nord) și Piața Tien An Men din Pekin. Bulevardul Unirii a fost e construit în stilul neoclasic al secolului XIX-lea,