Spre ce cultura corporatista se merge?

Declinul bursei in SUA, inceput in ultima parte a anului 2000, putea fi anticipat. Pentru ca economia nu poate evita fluctuatii, in pofida unor interventii dorit stabilizatoare ale guvernelor. Iar

Declinul bursei in SUA, inceput in ultima parte a anului 2000, putea fi anticipat. Pentru ca economia nu poate evita fluctuatii, in pofida unor interventii dorit stabilizatoare ale guvernelor. Iar argumentele privind "noua economie", "noua paradigma", pluteau intr-un spatiu metafizic. Dar amploarea prabusirii bursiere si cazurile Enron, Worldcom, Global Crossing, Tyco, Xerox, Adeplhia, AOL Time Warner, Vivendi (grup francez, dar americanizat in stilul de afaceri) etc., ca si legaturile dintre acestea si nume sonore de pe Wall Street reclama explicatii mai adanci. Se poate spune ca istoria consemneaza situatii similare, cand perioade de ascensiune bursiera (de euforie) au fost urmate de caderi masive (de panica si criza de incredere), cu pierderi considerabile pentru multi investitori, si ca scandalurile sunt endemice. Totodata, ca nu ar trebui sa ne asteptam la miracole in privinta eficacitatii reglementarilor, care ar incerca sa previna asemenea situatii, esential fiind ca investitorii sa cunoasca riscurile ce si le asuma. Este ceea ce sustine si Lester Thurow, profesor la faimosul Massachussetts Institute of Techonology (vezi IHT, 25 iulie). L-am auzit si pe dl. Silviu Brucan preluand aceasta teza. Exista insa doua picioare ale acestei argumentatii care schioapata; unul priveste comparabilitatea contextelor; al doilea se refera la utilitatea regulilor/reglementarilor in economie (societate). Exista diferente izbitoare intre contextul actual si trecut. Ma refer la ponderea mult mai mare a celor care detin actiuni la bursa. In SUA, de pilda, sub 15% dintre cetateani aveau participatii la bursa cu doua decenii in urma, in timp ce acum procentul este in jur de 40%. Este usor de inteles impactul fluctuatiilor bursiere asupra veniturilor (bogatiei) unei parti importante a populatiei. Totodata, participatiile la bursa sunt masiv prin fonduri de pensii, ceea ce stabileste o legatura stranie intre nevoia de siguranta si investitii ce, adesea, au caracter speculativ. Pot fi, in aceste conditii, guvernele si politicienii indiferenti la functionarea economiei? Tot aici incadram si deschiderea principalelor burse la listarea de intreprinderi straine. De doua decenii se poate observa o "cotitura" in logica adaptarii institutionale a capitalismului; ma refer la dereglementari care au renuntat la dispozitive de siguranta introduse, de exemplu, dupa Marea Depresiune (anii '29-'33) din secolul trecut. Legislatia antitrust (antimonopol), care sa impiedice formarea de grupuri ce impiedica concurenta loiala si care sa protejeze consumatorii (telecomunicatii, piata energiei etc.) a fost partial emasculata. Au aparut intreprinderi-gigant (conglomerate), ce mizau pe efecte de "sinergie", obsesia multor conducatori (CEOs) devenind dimensiunea si cifra de afaceri. Si bursa a fost prinsa in acest miraj, cotatiile fiind urcate frecvent de fuziuni mari, si nu de eficienta reala. De aici si inmultirea de stock options (optiuni de achizitie de actiuni la preturi preferentiale) in remunerarea executivilor. Au disparut "zidurile chinezesti" (legislatia Glass Steagal, adoptata in anii '30 ai deceniului trecut) intre activitatea bancara comerciala si cea de investitii. Iar formarea unor mari grupuri financiare (ce includ asigurari si alte servicii financiare) a facilitat multiplicarea si proliferarea conflictelor de interese si cresterea riscurilor prin anvergura operatiunilor. Integrarea si liberalizarea (globalizarea) pietelor financiare, inovatiile financiare (derivativele) au favorizat tendintele de mai sus. Si noile tehnologii ale informatiei (cu fascinatia legata de dotcom-uri) au jucat aici un rol important. Si ar fi incorect sa fie contestate beneficii mari aduse de aceste inovatii si noi tehnologii, care au contribuit decisiv la avantul economic din deceniul trecut. Dar exista reversul format de instabilitate financiara, nesiguranta multor cetateni, eludarea legilor si nereguli contabile si financiare ce au iesit la lumina etc. Sa ma refer la al doilea aspect al tezei amintite. A sustine ca reglementarile institutionale nu au efecte/eficacitate este surprinzator. Este ca si cum a afirma ca politica, in sensul de policy, nu conteaza sau ca institutiile, intelese ca norme si reguli, sunt irelevante. Economia americana profunda ramane solida, dominand prin spirit intreprinzator, inovatie tehnologica, excelenta universitatilor si crearea de bogatie (vazuta ca active reale). Dar mersul faptelor ilustreaza slabiciuni in cultura si conducerea corporatista, excese ale economiei virtuale si goluri de reglementare. Si aici intervine miezul chestiunii: pot fi lasate lucrurile asa cum sunt sau trebuie intervenit, chiar daca prin interventie (reglementari) stim ca nu se poate obtine o profilaxie deplina. Alan Greenspan a vorbit despre "lacomie debordanta" (infectious greed) si de nevoia unei alte atitudini in lumea corporatista. Dar exhortatiile nu actioneaza singure. Acesta este si motivul pentru care Congresul american a pregatit o serie de masuri legislative; acestea includ o reglementare mai severa a conflictelor de interese (ex: disocierea activitatii de auditare de cea de consultanta, activitatea analistilor in bancile de investitii), intarirea institutiilor de supraveghere a pietelor financiare si pedepse aspre pentru comiterea de fraude contabile si nu numai. Este nevoie, in opinia mea, si de un control mai bun al managementului de catre consiliile de administratie si modificarea modului de recompensare a executivilor; de intelegerea mai adanca a riscurilor subordonarii economiei reale celei virtuale (financiare), cand comportamentul de casino nu cunoaste oprelisti, formale si informale; reconsiderarea renuntarii la "zidurile chinezesti" in domeniul financiar-bancar. Din aceasta perspectiva poate fi judecata si functionarea pietelor financiare internationale, crizele prin contagiune, nevoia reformarii sistemului financiar international. In acest cadru poate fi examinata si competitia dintre modelul anglo-saxon (care privilegiaza piata de capital) si modelul "continental" (european), care se bizuie pe sistemul bancar in intermedierea financiara, ca si importul de "practici bune" (best practices). Nu este aici vorba de suprareglementare, de a pune nisip in angrenajul masinii economice, ci de a o face sa functioneze mai bine, tinand cont de textura sa sociala. Adam Smith, cu care a inceput stiinta economica moderna, a scris alaturi de "Avutia Natiunilor" si "Teoria Sentimentelor Morale". Reguli, proceduri, etica si morala fac parte din soft-ul fara de care capitalismul nu poate functiona bine. Aceste invataminte sunt cu atat mai valabile in societatile mai sarace si cu institutii mai fragile, cum este si Romania.