Din credinţele vikingilor: profeţie, putere şi mitologie
0Au aşezat-o întinsă pe spate într-un cadru de car care apoi a fost scos de pe roţi. Ea care avusese o putere nemăsurată în timpul vieţii, zăcea acum făra suflare, picioarele sale goale ieşind în afara fâşiilor simple de pânză. În jurul a două degete străluceau inele neobişnuite.
Dar nici femeia aflată pe drumul spre odihna veşnică, în cetatea Fyrkat din Jylland ridicată de Harald Blåtand, nu era obişnuită. Era o völva, o prezicătoare, un personaj care în secolul al X-lea încă mai avea o influentă mare asupra vieţii oamenilor. Totul se afla în mâinile ei: peştii din plasă, vântul prielnic de pe mare, fericirea în dragoste.
Sarcina principală pe care o avea völva era aceea de a privi în viitor. Dintre toate cele care stăpâneau această arta, völva de la Fyrkat era printre puţinele alese. Neluând în seamă veşmintele simple, era unul dintre cei mai importanţi slujitori ai regelui. Iar ocupaţia sa nu era deloc paşnică, după cum am fi tentaţi să credem pentru că era femeie. O sarcină foarte importantă era prezicerea succesului sau insuccesului în război. Profetesa de la Fyrkat a fost descoperită de arheologi în anii ’50, iar înalta sa poziţie spirituală a fost confirmată de inventarul unde se aflau printre altele un toiag intrebuinţat la întâlnirile magice.
Majoritatea informaţiilor pe care deţinem despre mitologia nordică provin din scrierile eddice sau din textele medievale islandeze care fac referire si la zeii din epoca fierului. In Edda veche sau poetică, mai precis în cel mai faimos poem, Völuspa (Profeţia völvei), întâlnim principala povestire despre creaţia şi dezvoltarea universului, relatată chiar de una dintre prezicătoare. Prezenta acesteia fusese invocată de către zeii care doreau să afle mai multe despre universul lor şi al oamenilor, precum si despre soarta lor viitoare.
Aici cititorul este purtat prin mitul cosmogonic precreştin, transpus separat, şi află despre arborele veşnic verde, Yggdrassil, care îşi întinde crengile peste întreaga lume şi care are trei rădăcini, una spre aseni, una spre uriaşi şi una se pierde in umbrele unde sălăşluieşte şarpele Niddhögg care zi şi noapte roade copacul. La poalele Yggdrassil-ului stau cele trei norne care ţes sorţile şi stabilesc destinul fiecărei făpturi – nimeni nu se naşte şi nimeni nu moare fără hotărârea lor.
Edda mai târzie, scrisă de islandezul Snorri Sturlusson la începutul secolului al XIII-lea, oferă o imagine şi mai detaliată a mitului creaţiei (dar în acelaşi timp probabil şi mai puţin de încredere). El ne povesteşte despre Ymir, primul personaj care prinde viaţă în Ginnungagap, marele nimic. Ymir gigantul a fost cel care prin transpiraţia sa a dat naştere primilor uriaşi, numiţi rimtursar. Acesta a fost hrănit de o vacă, Audumbla, care la rândul său l-a făurit pe primul zeu, pe Buri, lingând fără încetare un bloc de sare. Fiul lui, Bur, a zamislit împreună cu gigantesa Bestla trei fii, pe Odin, Vili şi Ve, care l-au ucis pe uriaşul primordial şi au creat lumea din trupul acestuia. Sângele s-a prefăcut în mări, râuri, lacuri, carnea în pământ, dinţii în pietre, părul în păduri şi iarbă, iar creierul în nori. Cerul s-a format din craniul lui, iar viermii din trup au devenit piticii care sălăşluiesc sub pământ...
Citeşte continuarea pe historia.ro