De la Penteleu la Balcic

Expoziţia „Henrieta Delavrancea-Gibory. Arhitectură 1930-1940“ este deschisă la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti până la 20 septembrie.Cea mai mică dintre cele patru fiice ale lui Barbu Delavrancea a fost una dintre primele femei-arhitect din România.

Henrieta Delavrancea s-a născut în 1894.  A crescut în atmosfera îmbibată de cultură din casa Delavrancea, în care veneau frecvent Nicolae Grigorescu, Ion Mincu, Vlahuţă, Octavian Goga sau doctorul Paulescu.

În 1915, se înscrie la Şcoala Superioară de Arhitectură, ale cărei cursuri le va întrerupe din cauza Primului Război Mondial. Se căsătoreşte cu un ofiţer din misiunea Generalului Berthelot, pleacă în Franţa, dar revine împreună cu soţul ei şi se stabilesc la poalele muntelui Penteleu.În 1924, reia studiile de arhitectură. 

Există câteva etape în evoluţia acestei arhitecte despre care Radu Patrulius scria în Revista „Arhitectura“ nr.1 din 1988: „Dacă ne-am întreba «cine este cea mai marcantă personalitate a arhitecturii româneşti din secolul nostru?», aş răspunde fără ezitare: Doamna H. Delavrancea-Gibory“.

S-a format în perioada de avânt economic şi cultural de după primul război, când viziunea arhitecturală se despărţea de modelele neoclasice ale sfârşitului secolului al XIX-lea, sintetizând, în creaţiile reprezentanţilor ei de excepţie, stilul neo-românesc şi tendinţele moderne europene.

Primele construcţii proiectate de tânăra arhitectă sunt impregnate de stilul neoromânesc, aşa cum se poate vedea în propria casă din strada Mihai Eminescu nr. 149, realizată în 1926. Apar încă de acum câteva elemente caracteristice lucrărilor ei, cum ar fi fereastra boltită de la parter. Ea premerge largile deschideri către exterior ale construcţiilor din anii ’30, perioada de deplină afirmare a arhitectei.Între 1930 şi 1940, Henrieta Delavrancea-Gibory construieşte o serie de case pe litoralul Mării Negre, în special la Balcic.

Vilele de pe Coasta de Argint

Ele sunt caracterizate prin perfecta integrare în peisaj şi prin elementele de arhitectură românească şi balcanică folosite, cum ar fi bovindourile, largile terase deschise la parterul şi la etajul clădirii. Unele dintre cele 17 construcţii din Balcic se păstrează încă, fie că este vorba despre Casa Eliza Brătianu, de exemplu, aflată astăzi într-o stare de conservare deplorabilă, fie că este vorba despre construcţii de utilitate publică, cum ar fi Pavilionul grănicerilor sau Primăria oraşului.

Despre altele dau seamă fotografiile de epocă sau planurile din arhiva Henrietei Delavrancea: Pavilionul Ceaiului de la Vila regală, Casa Stelian Popescu (directorul ziarului „Universul“), ale cărei terase coborau până în mare şi care a fost demolată anul acesta.

Distrugeri postbelice

Aceeaşi ştiinţă a integrării în peisaj o găsim şi la conacul din Drăghiceni Olt al pictorului Eustaţiu Stoenescu, dispărut şi el în 1972. Pictorul, bun prieten al arhitectei, a plecat din ţară în 1945. Expropriat, conacul a devenit cârciumă şi cooperativă sătească, degradându-se treptat până la demolarea lui. Din această prietenie au rămas două portrete ale Henrietei Delavrancea, realizate de Eustaţiu Stoenescu, opere de referinţă în creaţia artistului.

Şi tot în deceniul patru, Henrieta Delavrancea construieşte câteva vile în Bucureşti: Casa Cantuniari, Casa Şerbescu, Casa Vâlcovici. Din păcate, unele dintre ele nu şi-au păstrat aspectul iniţial, proprietarii ulteriori închizând, de exemplu, terasele de la etaj sau adăugând elemente fără nicio relaţie cu concepţia originală.

La şcoala stalinistă

Henrieta Delavrancea-Gibory a avut o carieră impresionant de lungă. S-a pensionat după 80 de ani, iar la 90 de ani lucra la restaurarea Bisericii Sfântu Gheorghe din Bucureşti. De-a lungul anilor de după cel de-al Doilea Război Mondial, a lucrat la mai multe proiecte de anvergură, cum ar fi Spitalul Clinic Fundeni, Institutul Oncologic, pavilioanele pentru contagioşi de la Spitalul „Victor Babeş“, blocuri de locuinţe la Slobozia şi Roşiorii de vede.

Arhitectul Anghel Marcu, colaborator al arhitectei la proiectul de la Fundeni, povesteşte, în Revista „Arhitectura“ cum juriul i-a trimis să înveţe ce înseamnă arhitectură realist-socialistă de la arhitecţii care proiectau Casa Scânteii. 

Henrieta Delavrancea Gibory a murit în primăvara anului 1987, lăsând pe planşetă planuri neterminate pentru restaurarea Bisericii Sfântul Gheorghe.Parte integrantă a proiectului expoziţional, catalogul se constituie în instrument de informare şi introducere, pentru cei interesaţi, în studiul evoluţiei unei viziuni arhitecturale originale.