"Aveam nevoie de realitatea violenta a lui Vargas Llosa"

- Dle Cantuniari, credeti ca functioneaza si o lege a afinitatilor intre scriitori si traducatorii lor? - Categoric! Si nu numai a afinitatilor. E mult mai complicat. Eu aveam nevoie de Vargas Llosa

- Dle Cantuniari, credeti ca functioneaza si o lege a afinitatilor intre scriitori si traducatorii lor? - Categoric! Si nu numai a afinitatilor. E mult mai complicat. Eu aveam nevoie de Vargas Llosa si Vargas Llosa avea nevoie de mine. De ce aveam eu nevoie? Pentru ca tinandu-ma aproape zece ani, intre '73 si '83 numai in domeniul poeziei, simteam putin nevoia unui lest care sa ma aduca inapoi pe pamant. Si lestul asta, necesar pentru a nu pluti mereu in nori si-n ceturi a fost realitatea dura, puternica si cinstita, realitatea violenta a lui Vargas Llosa. Era complementara toata povestea. Aveam nevoie de el, dupa cum el avea o mare nevoie de infuzie poetica. Si dupa aceea, abia cand a venit Vargas Llosa aici, am aflat ca un personaj din Conversatie la Catedrala este el, care incepuse ca poet. I-a fost asa de rusine de caietelele lui de poezie, incat le ascundea pe undeva sa nu le vada nimeni din casa. - Ce-ati mai tradus din Mario Vargas Llosa? - Mult: Istoria lui Mayta, Domnisoara din Tacna, Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, Lituma in Anzi, Pantaleon si vizitatoarele. Si este in curs de aparitie la Editura Humanitas o carte foarte interesanta, care, sunt convins ca o sa intereseze pe toata lumea, de la student pana la pensionar: Scrisori catre un tanar romancier, in care se regaseste toata experienta lui de romancier care va avea Nobelul. Aceasta carte nu e mare, dar foarte condensata, foarte puternica. - Ce a insemnat pentru dv. traducerea si care ar fi regulile minime ale "bunului traducator"? - Traducerea a fost pentru mine intotdeauna un exercitiu de admiratie. Am admirat niste scriitori, mi-au placut dintr-un punct de vedere sau altul, dintr-un motiv sau altul si am simtit nevoia sa-i traduc. De ce sa-i traduc? intai, sa-i fac cunoscuti de catre publicul larg, roman, pentru ca daca eu m-am bucurat de ceva, inteleg ca si mii de oameni sa se bucure la fel. Pe de alta parte - si aici ating un centru nervos, puternic al problemei - pentru ca un traducator care isi ia in serios meseria este un om generos. in ce sens generos? Daca nu face traducerea pentru bani (si stim bine ca nu o face pentru bani!) si traducerea nu e o rutina, atunci nu poti s-o faci decat din generozitate. Generozitatea inseamna ca daca mie mi-a placut o carte, ii va placea si celuilalt. Ai dat de la tine, ca traducator. Un om care citeste o carte buna intr-o limba straina, nu are nevoie s-o traduca. Nu are nevoie, el poate oricand sa se intoarca la cartea aceea si s-o citeasca inca o data, daca o face numai pentru el. Daca o face gandindu-se si la altii, da, o traduce, cu toate riscurile. Aici mai intervine ceva, la care tin in mod special. Unu: respectul pentru limba romana (ma refer acum la limba tinta). Toata lumea crede ca stie romaneste. Ei bine, nu toata lumea stie romaneste, si ma refer aici la nuantele infinite ale limbii pentru ca avem o limba extraordinar de bogata, extraordinar de frumoasa. inca o idee fixa (o prejudecata?) pe care (trebuie?) s-o spulberam acum: nu toata lumea stie romaneste! Doi: respectul fata de cititori, pentru ca avem cititori foarte buni. Chiar si acum, dupa zece ani de aberatii, cititorul roman ramane un cititor exceptional! Eu ma bizui mai mult pe cititorul simplu, de la care aud cate un ecou. Electricianul meu (un om simplu, care citeste pentru placerea lui, fara creion si hartie in fata, pentru a face o cronica) e un cititor obisnuit. Dupa ce a citit Razboiul sfarsitului lumii, care este, dupa mine, cartea cea mai importanta a lui Mario Vargas Llosa, mi-a spus un lucru fenomenal (si se intampla prin '80 si ceva, inainte de caderea vechiului regim): "Cartea asta m-a invatat sa gandesc politic!". Ceea ce m-a facut praf, pentru ca nici un critic n-a spus vreodata ceea ce a spus omul asa-zis simplu. Trei: respectul fata de sine insusi. A traduce numai carti bune (sau care tie ti se par bune), a nu face nici un compromis. in felul asta impaci si cele doua conditii dinainte: respectul fata de limba si respectul fata de cititor. Repet: lipsa totala de compromis! Textul integral in Adevarul literar si artistic