APARITII EDITORIALE

Claymoor Un excentric indragostit de cinema Trebuie sa fi avut multa fantezie si spirit ludic nepotul lui Ienachita Vacarescu, Mihai (Misu) Vacarescu, tanar de vita nobila, ca sa-si ia pseudonimul

Claymoor
Un excentric indragostit de cinema
Trebuie sa fi avut multa fantezie si spirit ludic nepotul lui Ienachita Vacarescu, Mihai (Misu) Vacarescu, tanar de vita nobila, ca sa-si ia pseudonimul Claymoor, cu care va semna, de-a lungul a mai bine de doua decenii ale secolului al XIX-lea, cronici mondene dar si de arta in paginile cotidianului "L'Independance Roumaine". La inceputul anilor '60, profesorul Cantacuzino descoperea, printre relatarile despre viata saloanelor bucurestene (se pare ca numarul lor depaseste 8.000), referinte la primul spectacol cinematografic din Romania si la cele dintai filme realizate la noi. Mereu indragostit de paginile nu indeajuns de luminate ale istoriei cinematografului nostru, cercetator indarjit, Viorel Domenico ne restituie in volumul "Claymoor" (editat de Uniunea Cineastilor din Romania) personalitatea acestui inaintas al breslei cronicarilor de film: "Figura pitoreasca a boemei bucurestene, om de lume si de spirit, pe seama lui au circulat, in epoca, zeci de intamplari hazlii si snoave, multe nedrepte si defaimatoare, transmise pana astazi. Prin ele, Claymoor devine vulnerabil - scrie autorul. Dar si enigmatic. Nu pentru ca ar ascunde vreo taina, ca un personaj romantic, ci pentru ca, pur si simplu, nu seamana cu congenerii sai. Este mereu inselator. De cate ori ai senzatia ca l-ai prins, iti aluneca, si poza in care l-ai fixat iese miscata". Portretul final pe care ni-l pune Viorel Domenico la dispozitie nu este deloc "miscat". Liniile sunt clare. Din marturiile contemporanilor, din articolele sale, din documentele epocii, dar si din intuitia autorului, se detaseaza chipul unui intelectual fermecator, care si-a "tradat" pasiunile excentrice de dragul lucrurilor serioase.