Wenger se pensionează de la Arsenal
0Antrenorul francez şi-a prelungit cu trei ani contractul cu echipa londoneză.
Wenger, al cărui contract anterior expira la sfârşitul sezonului 2010-2011, a pus astfel capăt speculaţiilor legate de viitorul său. Francezul începe mâine al cincisprezecelea an pe banca lui Arsenal şi este cel mai longeviv şi titrat antrenor din istoria „tunarilor", cu care a câştigat de trei ori titlul şi de patru ori Cupa Angliei. Tot el a condus echipa până-n finala Cupei UEFA (1999) şi în cea a Ligii Campionilor (2006) .
Însă din 2005, ultimul an petrecut pe vechiul stadion Highbury, Arsenal n-a mai câştigat nicio competiţie, ceea ce pare să-l motiveze şi pe antrenor: „Sufletul meu este al lui Arsenal şi îmi doresc ca această echipă să câştige trofee". La începutul lunii, francezul de 60 de ani afirma că o prelungire a contractului său ar însemna că-şi va încheia cariera la Arsenal.