Wenger nu confirmă plecările lui Nasri şi Fabregas
0Managerul grupării Arsenal Londra, Arsene Wenger, a refuzat să confirme, vineri, într-o conferinţă de presă, plecările lui Cesc Fabregas şi Samir Nasri, afirmând că se aşteaptă ca niciun jucător să nu părăsească echipa londoneză, informează AFP.
"Mă aştept ca nimeni să nu părăsească acest club. Cel mai important este să ne concentrăm asupra jucătorilor care opot ajuta echipa, nu asupra posibilelor plecări. Deocamdată nu sunt noutăţi. Voi decide ce este mai bine pentru club, deoarece vreau jucători ce îşi doresc să evolueze şi sunt pregătiţi să dea totul", a declarat Wenger.
Wenger nu a dorit să facă alte comentarii în privinţa informaţiilor din presa engleză conform cărora Fabregas va pleca la FC Barcelona, iar Nasri la Manchester City. Însă tehnicianul francez s-a declarat mulţumit de comportamentul jucătorilor: "Au fost profesionişti. Speculaţiile privind transferurile sunt perturbante, însă nu este o scuză".
Cei doi jucători nu vor evolua în meciul de sâmbătă cu Newcastle, din prima etapă a campionatului Angliei.