Sâmbătă şi duminică, "Mişcare pentru trup şi suflet", gratis în Herăstrău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe  18 şi 19 iulie, în Parcul Herăstrău (parcarea Berăriei H), între orele 9:00 şi 21:00, sute de participanţi vor fi prezenţi la evenimentul “Mişcare pentru trup şi suflet”.

Acţiunea este organizată de City Point şi va fi coordonată şi pusă la punct de Cristi Brînză, fost voleibalist la Steaua, care acum conduce un business de succes în domeniul organizării de evenimente. Proiectul include ca în patru zone să se vor desfăşoare activităţi diferite, împărţirea fiind făcută astfel: scena mare (clase diversificate), zona cu activităţi pentru copii, zona de trx şi zona de spinning.cum Mihai Ciornei, Liora Zytcer, Silvia Stelian, Gabriela Şerban, Elias Mayan-na şi Fernando Gorini, cu ajutorul cărora se va încerca promovarea mişcării în aer liber, sănătatea, sportul, lifestyle şi natura.

“Ideea de bază a acţiunii este să reamintim oamenilor că după munca de birou este nevoie de sport. Din cauza programului încărcat mulţi uită acest lucru şi apare sedentarismul. Aceasta este prima ediţie iar ceea ce este foarte important este faptul că nu avem limită de vârstă. Oricine este bine venit, de la copii la persoane mai în vârstă, iar programul include două serii zilnice, dimineaţa de la ora 9 la 12 şi apoi de la ora 17 la 21. Vrem să evităm astfel căldura”, a declarat Cristi Brânză pentru publicaţia online www.iClara.ro.
Tot fostul voleibalist a precizat că în premieră va fi amenajată o sală de fitness pentru copii, în cadrul căreia toate aparatele vor fi în miniatură. “Un alt lucru esenţial este că totul este gratis şi pe deasupra oamenii au ocazia şi să primească premii. Îi aşteptăm pe cei să vină să se înscrie la clasa pe care o doresc şi apoi să facă mişcare sub coordonarea antrenorilor. Evident, vor fi şi surprize. Fetele de la echipa de handbal CSM Bucureşti, campioana României, vor veni să testeze aparatele trx, însă avem şi numeroase premii în produse, oferite de partenerii noştri: Centrul de Recuperare Medicală Hipocrat, Centrul de Recuperare şi Medicină Integrativă Global Wellness System, Centrul de Estetică şi Remodelare Corporală Hipocrat sau Federaţia Română de Kempo. Eu cred că acţiunea va avea sucessul aşteptat şi în septembrie vom organiza a doua ediţie”, a mai spus Cristi Brînză.
 

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă cu preotul homosexual de la Schitul Stânișoara care s-a filmat scandalos cu „iubi”. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților explică rolul lui în biserică
Bărbații care au resentimente față de soțiile lor obișnuiesc să facă aceste 11 lucruri acasă
Mai mulți turiști au fost nemulțumiți după ce au descoperit o taxă în plus pe bonul de la un restaurant din Italia. Pentru ce au plătit în plus
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni
Patru zodii sunt privilegiate de astre. Urmează o perioadă de aur, se anunță 23 de zile pline de reușite, iar totul se schimbă de pe 27 august
O descoperire rară care îi uimește pe arheologi: un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în inima Germaniei
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Pentagonul pregătește o intervenție militară de proporții. Mii de soldați ar putea fi trimiși în Chicago la ordinul lui Trump
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
ISW: Fabrica americană din Ucraina a fost bombardată de Putin pentru a intimida SUA și Europa
Rețeta de vinete murate a Ancăi Pandrea: „Iura m-a învățat!” Ingredientul secret și trucuri ca murăturile să nu facă floare