Portocale murate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala României a reuşit sâmbătă primul său succes împotriva Olandei (1-0), după 10 partide jucate de-a lungul timpului. O victorie miercuri în Luxemburg şi o remiză a Bulgariei în

Naţionala României a reuşit sâmbătă primul său succes împotriva Olandei (1-0), după 10 partide jucate de-a lungul timpului. O victorie miercuri în Luxemburg şi o remiză a Bulgariei în Albania ne-ar asigura matematic calificarea la Euro 2008.

Conştienţi că sunt ca şi prezenţi la Euro 2008, după 1-0 cu Olanda, pentru mulţi dintre jucători primul turneu final din carieră, tricolorii şi-au temperat cu greu discursul aseară. În timp ce Piţurcă susţine că se consideră calificat numai dacă Bulgaria se împiedică miercuri în Albania, şi România va învinge Luxemburg, eroul Goian nu are niciun dubiu: "Este golul carierei mele şi acum suntem calificaţi la Euro 2008".

Primul venit în faţa presei după meci a fost Victor Piţurcă, devenit sâmbătă primul selecţioner român care a îngenuncheat Olanda. "Sper să ne calificăm până la meciul cu Bulgaria, adică să câştigăm în Luxemburg şi bulgarii să scoată cel mult un punct cu Albania", a spus selecţionerul, care a asigurat că, indiferent de situaţie, meciul de pe 17 noiembrie cu Bulgaria va fi jucat la victorie.

Piţurcă a fost urmat la conferinţa de presă de Goian şi de Ogăraru, despre ultimul scriindu-se că a trecut printr-un conflict lung cu selecţionerul. La a doua selecţie la naţională, jucătorul lui Ajax a declarat că olandezilor le-a dispărut zâmbetul după meci. "Ei au obiceiul să treacă mai uşor peste înfrângeri decât noi, dar nu mai au zâmbetul de dinainte de partidă. Dacă vom câştiga cu Luxemburg o să mă duc în vestiar la Ajax cu tricoul naţionalei pe mine", a spus Ogăraru.

Goe, golgheterul

Cunoscut pentru raidurile pe care le face în careul advers la fiecare fază fixă, Goian a reuşit ieri ceea ce nu a putut face decât Viorel Moldovan, în amicalul din 2005: să dea gol Olandei. "Soţia mea m-a sunat toată ziua să-mi spună că marchez. Cert e că acesta este golul carierei mele şi cred că suntem calificaţi la Euro 2008", a declarat stelistul. În cele nouă meciuri dintre tricolori şi Olanda de până sâmbăta trecută, ai noştri nu reuşiseră nicio victorie, având un singur gol marcat. Din fericire, Goian a mai reuşit goluri importante. A marcat în România - Belarus (3-1), în Zaglebie - Steaua (0-1), în Bate - Steaua (2-2), în Slavia - Steaua (2-1) şi în Germania - România (2-1).

Contra, ironic

Prezent în tribunele stadionului Farul, Cosmin Contra a declarat că victoria cu Olanda a demonstrat că şi generaţia sa este valoroasă. "Suntem neînvinşi în preliminarii şi sper să rămânem aşa. Prima victorie cu Olanda a fost obţinută de această generaţie second-hand", a spus fundaşul lui Getafe, referindu-se la momentele când presa a catalogat actuala generaţie de fotbalişti una second-hand, întrucât nu a reuşit nicio calificare la un turneu final.