Plafonul „cade“ peste „câini“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinamoviştii se pregătesc de amicalul cu sud-americanii

Cel mai mare salariu al unui fotbalist nu va mai depăşi suma de 8.000 de euro pe lună. Doar posibilul viitor înlocuitor al lui Liviu Ciobotariu va fi remunerat cu 10.000 de euro. Dacă în urmă cu trei ani conducătorii lui Dinamo plăteau fotbaliştii şi cu salarii de 600.000 de euro pe sezon, în această vară lucrurile s-au schimbat radical.

La Dinamo nu se anunţă deloc vremuri bune. Instalarea ca antrenor a lui Liviu Ciobotariu spune totul despre forţa financiară din acest moment a oficialilor clubului. Asemenea unui taifun, lipsa lichidităţilor va mai produce „pagube" în interiorul clubului. După ce s-au gândit, zilele trecute, să „taie" 25% din contractele fotbaliştilor, acţionarii roş-albilor au mai luat o decizie care, cu siguranţă, nu va fi bine recepţionată de Dănciulescu şi colegii lui. Din sezonul următor, la clubul din Şoseaua „Ştefan cel Mare" nu vor mai exista salarii mai mari de 100.000 de euro, pe an.

Cel mai bine plătit „câine" este, în acest moment, Marius Niculae, care va reveni în „haită" la 30 iunie, după împrumutul la Kavala. „Săgeată" are un contract anual de aproximativ 200.000 de euro, însă acţionarii încearcă vânzarea lui. Prin stabilirea plafonului la 100.000 de euro, şefii vor reuşi şi stabilirea unei oarecare ierarhii. Posibilul înlocuitor al lui Liviu Ciobotariu va avea o remuneraţie de 10.000 de euro pe lună. Deci, antrenorul va fi cel mai bine plătit. 

Problemele „câinilor" s-au acutizat în urma sezoanele slabe ale echipei din ultimii ani, care au influenţat negativ bugetul. Încet-încet, „câinii" pe care se puteau obţine bani au fost vânduţi, iar remuneraţiile s-au micşorat de la sezon la sezon. Fotbaliştii au fost chemaţi, în trecut, la birourile şefilor pentru a accepta o reducere salarială, iar majoritatea a acceptat. Pe lângă acest nou plafon salarial, elevii lui Ciobotariu sunt pasibili şi de o reducere unilaterală, dinspre şefi, a salariilor, cu 25%, drept pedeapsă pentru ratarea obiectivelor din sezonul trecut.

Situaţia altor cluburi din Liga I

Echipă          Plafon anual
FC Vaslui       250.000
Rapid            200.000
CFR Cluj        150.000
Steaua           120.000
„U" Cluj          120.000
Oţelul Galaţi    80.000
*sume exprimate în euro

Badea, delegat să-l convingă pe Ando să revină

Acţionarii din „Ştefan cel Mare" nu au renunţat la ideea de a-l convinge pe Ioan Andone (foto) să continue pe banca roş-albilor. Nicolae Badea a fost delegat de Borcea şi Săvulescu să poarte negocierile cu antrenorul de 51 de ani. Până duminică, Andone şi Badea trebuie să lămurească problema. „Fălcosul" este decis, însă, să-şi ia o vacanţă de şase luni.

Mai multe pentru tine:
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”