Oracolul care minte (comenatriu de Daniel Nazare)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oracolul care minte (comenatriu de Daniel Nazare)

Dumitru Dragomir a primit din partea unor oameni de fotbal porecla de oracolul de la Bălceşti.

Spre deosebire de cel din Dămăroaia, adică de Silviu Brucan - care a anticipat măcar câţi ani avem nevoie să ajungem la democraţie, fostul preşedinte de la Victoria şi FC Olt Scorniceşti a dat greş aproape la toate predicţiile sale.

„Goian va fi vândut cu 20 de milioane de euro şi va juca la Real Madrid”, se lăuda „Corleone”, iar între timp fundaşul care a pierdut şi postul de titular la naţională a ajuns la modesta Palermo din Serie A.

„Suntem peste Bundesliga”, anunţa după victoria celor de la CFR la Roma, dar nu şi-a mai adus aminte când VfB Stuttgart s-a distrat cu trupa de pe Bega acum o lună.

Şirul elucubraţiilor a continuat şi zilele trecute, când a spus despre italianul Bergodi „să nu ne mai fraierească şi să ceară bani despăgubiri din contractul cu Steaua”.

În primul rând, nu e treaba lui şi a doua de ce se bagă el într-un litigiu dintre un club şi un antrenor când trebuie, conform funcţiei sale, să fie echidistant.

De ce? Simplu! Pentru că se apropie alegerile şi pe la LPF şi nu trebuie să-i superi pe şefii cluburilor pentru că ei aleg preşedintele Ligii. Trebuie avută mare atenţie.

Dacă Micea Sandu dă o friptură pe la Mogoşoaia pentru şefii AJF-urilor, Mitică e tipul modern: nu le dă un şpriţ, ci îi omeneşte la televizor spunându-le ce frumoşi şi deştepţi sunt bravii noştri oameni de fotbal. Asta e strategia unei instituţii despre care se spune că dispune de un singur laptop în toată clădirea.

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii