Marcel Lică explică de ce Farul a renunţat la Dumitru Copil: "Nu suntem sanatoriu!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au venit, au impresionat şi au plecat! Urmând exemplul atacantului senegalez Ousmane Gueye, mijlocaşul Dumitru Copil a ales să-şi caute gloria de altă dată în curtea unei alte echipe. Recunoscut pentru talentul său din vremea când evolua în Scoţia, pentru Hearts, Dumitru Copil nu a rezistat la FC Farul decât două săptămâni.

Preşedintele executiv al Farului, Marcel Lică, a încercat să explice care au fost motivele ce au stat la baza despărţirii de cei doi jucători. "În cazul lui Dumitru Copil, nu sunt foarte multe lucruri de spus. Jucătorul a venit liber de contract, dar era accidentat. Farul nu este clinică medicală, ca să aducem fotbalişti de care să nu ne putem folosi. Referitor la problema legată de Ousmane Gueye, lucrurile stau altfel. Nu s-a pus problema că nu ne permiteam să-i satisfacem pretenţiile financiare, doar că Oţelul i-a făcut o ofertă mult mai bună, plus că este vorba de o echipă de Liga I. Totodată, ţin să adaug că o piedică în parafarea acestui transfer au reprezentat-o impresarii lui, care au căutat în permanenţă să scoată mai mult", a declarat Marcel Lică pentru cotidianul "Cuget Liber".

Mai multe pentru tine:
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Cum au fost surprinși miniștrii cabinetului Bolojan la meciul România-Canada. Dan Tanasă, comentarii acide la fotografia Oanei Țoiu cu paharul de bere în mână
Incident șocant în Timiș: Un bărbat beat a incendiat o pompă de benzină, i-a provocat arsuri unui angajat și a amenințat că se va sinucide
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări