Iosif Armas: "Vreau ca, dupa Europene, Romania sa aiba cel putin patru boxeri calificati la Olimpiada"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presedintele Federatiei Romane de Box este convins ca lotul nostru se va intoarce din Croatia cu medalii, dar este mult mai interesat de calificarile pentru JO de la Atena

Maine incep in Croatia Campionatele Europene de box pentru seniori, competitie la care Romania participa cu cel mai bun lot posibil in acest moment si unul dintre cele mai bune pe care le-am avut in ultima vreme. Cum 2004 este an olimpic, si in cea de-a doua parte a lunii august vor avea loc la Atena Jocurile Olimpice de vara, toata lumea urmareste ca la aceste europene sa obtina cat mai multe "bilete" pentru cea mai importanta competitie sportiva a acestui inceput de mileniu. Pentru Iosif Armas, presedintele Federatiei Romane de Box, C.E. din Croatia reprezinta, in primul si-n primul rand, locul de unde se pleaca spre Atena si, apoi, o competitie la care Romania vrea medalii.
- Cu ce obiectiv a plecat in Croatia lotul national de box, domnule Armas?
- De cand sunt presedinte al Federatiei Romane de Box nu a existat competitie la care sa nu-mi doresc medalii pentru boxerii romani. Cat mai multe si cat mai valoroase. Asa se intampla si la actuala editie a Campionatelor Europene din Croatia, cand sper ca vom avea trei-patru medaliati si chiar si un campion european. Recunosc, insa, ca obiectivul principal al lotului deplasat in Croatia este calificarea la Olimpiada.
- Avem 11 boxeri in Croatia, printre care doi fosti campioni mondiali, fratii Dorel si Marian Simion, plus alti trei sportivi, Waldemar Cucereanu, Viorel Simion si Bogdan Dobrescu, care au mai fost pe podium la editiile precedente ale europenelor. In aceste conditii, care sunt asteptarile F.R. de Box in vederea JO 2004?
- Lumea boxului a evoluat foarte mult in ultima vreme, au aparut o multime de boxeri valorosi in tari care pana acum cativa ani nu aveau nici un fel de traditie in acest sport, asa ca si pretentiile noastre au fost reevaluate. De la aceste europene asteptam, in primul si-n primul rand, un numar cat mai mare de boxeri romani calificati la Olimpiada. Noi ne-am propus in Biroul Federal ca cel putin patru boxeri romani sa mearga la Atena in august 2004, dar daca numarul lor va fi mai mare, cu atat mai bine. Ar fi foarte important pentru noi sa avem succes si pe plan sportiv in special acum, dupa ce am reusit sa avem cate un reprezentant in fiecare comisie a Federatiei Internationale de Box, precum si a Federatiei Europene de Box.
- Europenele de box de acum doi ani au fost in Rusia. Cele de anul acesta sunt in Croatia. Cand va veni si randul Romaniei?
- Stiti foarte bine ca este mare lupta pentru gazduirea competitiilor importante. Eu am obtinut, totusi, promisiuni din partea presedintelui EABA ca tara noastra va gazdui, cat de curand, un Campionat European de box pentru seniori. Traditia pe care o avem in acest sport si modul in care am organizat anul trecut Campionatele Mondiale de cadeti ne recomanda in acest sens si sper ca lumea boxului sa ne acorde incredere.

Mai multe pentru tine:
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Cum a ajuns România țara oamenilor care mor de tineri. Ce sfaturi ne dau medicii pentru a preveni bolile care ne omoară cu zile
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro