Fulgerul Bolt a revenit! Victorie la doar 2 sutimi de secundă!
0Jamaicanul Usain Bolt a alergat prima cursă după o pauză de nouă luni, la Roma, în cadrul reuniunii Diamond League şi a câştigat cursa de 100 de metri plat la doar două sutimi de secundă în faţa compatriotului său Asafa Powell, cu timpul de 9,91 secunde.
Bolt a avut un start extrem de slab, însă a recuperat fantastic pe ultimii 50 de metri, trecând linia de sosire cu al doilea timp al sezonului. "Am fost extrem de nervos când am văzut ce start slab am luat şi m-am panicat puţin. Voi analiza cursa împreună cu antrenorul meu. Nu sunt mândru de modul cum am alergat, dar încă mai am de muncă", a spus Bolt la final.
A fost prima cursă a lui Bolt după nouă luni şi un sezon 2010 dezamăgitor în care a pierdut în faţa rivalului său principal, Tyson Gay şi a avut serioase probleme medicale la spate, cauzate de o scolioză. Jamaicanul a admis înainte de cursa de la Roma că este pentru prima oară în carieră când are emoţii înaintea unui eveniment. Cu toate acestea şi-a păstrat spiritul său tradiţional iar la final a executat celebra sa mişcare care imită un fulger.
Bolt va alerga din nou marţi, la reuniunea de la Ostrava, unde îl va întâlni pe deţinătorul celei mai bune performanţe a anului, conaţionalul său Steve Mullings.