FORMULA 1: Schumi, în cel mai dur moment al carierei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FORMULA 1: Schumi, în cel mai dur moment al carierei sale

Michael Schumacher este pentru mulţi dintre fanii Formulei 1 cel mai valoros pilot din istoria disciplinei. Cele şapte titluri mondiale reprezintă pentru ei un argument forte. Ieri, însă, Schumi a dovedit că este înainte de toate om. Durerile la gât l-au obligat să anunţe că renunţă să mai participe la Marele Premiu al Europei, programat pe 23 august, la Valencia.

Fireşte că atunci când te cheamă Michael Schumacher nu-i deloc simplu să faci un anunţ pe care mulţi l-ar interpreta drept un semn de neputinţă. Însă el avertizase, în discuţiile purtate cu şefii lui Ferrari, încă din momentul în care a acceptat să revină, ca înlocuitor al lui Felipe Massa, că nu va pune altceva deasupra sănătăţii sale.

Afectat de faptul că a fost nevoit să renunţe, Schumi a declarat franc: „Este cel mai dur moment din cariera mea. Pentru moment nu ştiu ce voi face pe viitor. Speculaţiile în Formula 1 sunt normale, însă sigur este că sunt dezamăgit că nu am putut face ceea ce anunţasem”.

Chinuit de dureri la gât încă din februarie, când s-a lovit câzând cu motorul, campionul a fost sfătuit de medici să renunţe. „Consecinţele accidentului sunt mult mai importante decât a mai suferit Michael în cariera sa”, a menţionat Johannes Peil, medicul personal al lui Schumi. Şi nu se poate spune că germanul n-a avut oase rupte până acum – şi-a fracturat o vertebră, a avut o coastă fisurată.

Prost crede că pauza competiţională l-a moleşit pe Michael Schumacher

Fost campion mondial, francezul Alain Prost are o cu totul altă părere despre motivele care l-au făcut pe Schumi să renunţe. “E greu de spus dacă acest forfait se explică numai prin prolemele de sănătate ale sale sau şi prin faptul că, atunci când s-a reaşezat la volan, a înţeles că sarcina sa este enormă”.

Prost ştie ce spune, el însuşi revenind în Formula 1, în 1993, după opt luni de pauză. Francezul spune că se resimte o stare de moleşeală, reacţiile fiind mai lente, iar vederea nu la fel de ageră. Pe de altă parte însă, Prost recunoaşte că în automobilism “gâtul este primordial. În caz de durere efectele sunt devastatoare, pilotul având o viziune alterată”.

Mai multe pentru tine:
Nicușor Dan a informat Parlamentul în legătură cu prezența unor mijloace militare ale SUA pe teritoriul României pentru "protejarea intereselor americane în Orientul Mijlociu"
Daciana Sârbu, primele declarații despre noul iubit! Ce a spus despre o nouă căsătorie? „Nu mă ascund, nu mint, sunt liniștită!”
Sharon Stone șochează din nou, la trei decenii de la expunerea sexy din „Instinct primar”! Are 67 de ani!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cu cât s-au scumpit vacanțele românilor de sărbători? Cât a ajuns să coste un Revelion pe Valea Prahovei? Andreea Sandu: „Turismul românesc, sub așteptări”
Bijuteriile alese de Kate Middleton pentru funeraliile Ducesei de Kent au o semnificație sentimentală pentru familia regală
Istoria vilei cu turn în formă de minaret din Mamaia
Liga Campionilor: Ajax Amsterdam - Inter Milano, azi (ora 22.00). O înfrângere i-ar putea ruina viitorul lui Chivu
De ce ar fi fugit, de fapt, fiul lui Ilie Dumitrescu, de la locul accidentului de mașină? Titi Aur: „De frică. S-a gândit că îl salvează tata și avocații”
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Președintele ceh Petr Pavel, aventură pe motocicletă în România. Ce a făcut în vacanță: „Am văzut locuri incredibil de frumoase.” FOTO