Fanii Universităţii atacă: „Dorel Stoica nu are caracter”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru Dorel Stoica cel mai greu moment va fi cel al revederii cu suporterii olteni, care nu-l iartă pentru plecare la Steaua Cele aproximativ trei luni petrecute la Steaua l-au scos, momentan, pe Dorel Stoica din inimile suporterilor Universităţii Craiova.

Fotbalistul ştie că fanii oltenilor nu suferă echipele din Capitală şi de aceea şi-a propus să le reintre rapid în graţii. „Dau repede două-trei goluri şi ne împăcăm. Am iubit această echipă de mic copil, am jucat cinci ani, în care am fost chiar şi căpitan, nu se uită prea uşor acest lucru. Steaua, în această periodă, a fost un simplu loc de muncă", a spus Stoica.
„Pentru noi, Dorel rămâne un om fără caracter. Cel mai bine ar fi să nu mai facă declaraţii şi să arate pe teren că este devotat echipei. Nu contează cum va fi primit, el trebuie să joace, indiferent dacă va fi înjurat sau aplaudat", susţin ultraşii grupării Sezione.
Are noroc cu Victor Piţurcă
În schimb, fanii din Peluza Sud par mai rezervaţi. „Nu ştim cum să reacţionăm în cazul lui Dorel. Şi în rândul nostru sunt unii care nu-l mai suportă pentru ceea ce a făcut, pentru declaraţiile date, dar la mijloc este Victor Piţurcă şi nu putem să-l supărăm", ne-a spus Gabi Blondu', liderul galeriei oltene.