Experimentatul Petre Gigiu s-a înţeles cu Dunărea Călăraşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Gigiu (FOTO: liga2.ro)

Celebrul tehnician Petre Gigiu, care a antrenat timp de trei ani în Algeria, un sezon în Emiratele Arabe Unite şi mai bine de doi ani la tineretul lui Al-Hilal, va prelua echipa Dunărea Călăraşi, ce activează în Liga a III-a.

"Am purtat o discuţie cu primarul Nicolae Dragu şi am ajuns la un acord, însă situaţia e neclară. Cu preşedintele clubului în schimb, am discutat, dar nu m-am pus de acord în privinţa contractului. Eu ştiu că în acest moment sunt antrenor la Dunărea, dar din câte văd, domnul Sima nu şi-a dat acceptul cu toate că am discutat deja acest aspect. Eu nu vin pentru bani, eu vin la Călăraşi să salvăm situaţia de faţă în care se află echipa. Am văzut că mai mulţi jucători au fost daţi afară fără să mă întrebe şi pe mine cineva referitor la acest lucru. Nici nu ştiu ce să vă mai spun în momentul de faţă", a declarant Petre Gigiu pentru "Sport Călărăşean".

Mai multe pentru tine:
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Aventura secretă a unui bărbat cu soacra sa, dezvăluită pe TikTok, subiect de film în Indonezia
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Kadîrov și-a numit fiul de 17 ani la conducerea Fiscului din Cecenia. Ce funcții cheie a mai avut adolescentul