ARoma titlului!
0AS Roma a câştigat derby-ul capitolin şi a făcut pasul cel mare către al patrulea „scudetto“ din istorie. Aşa cum era de aşteptat, Lazio şi-a dat jos hainele de candidată la retrogradare şi a oferit o replică pe măsură echipei lui Ranieri.
Iar dacă Floccari nu rata un penalty la 1-0 pentru echipa sa, atunci probabil că „alb-roşii" şi-ar fi luat adio de la titlu.
Imediat după imensa şansă irosită de vârful lazial, AS Roma a întors rezultatul prin dubla lui Vucinici. Muntenegreanul a arătat mai întâi cum se bate o lovitură de la 11 metri, după care a rupt plasa cu o lovitură liberă de la marginea careului, provocată de Ştefan Radu.
A fost singura eroare a fundaşului român, îndeajuns ca la final, pe „Olimpico", să se audă doar „Roma, Roma, Roma", imnul echipei care are un punct peste Inter, cu patru etape rămase până la final.
1-2
Lazio
Muslera - Dias, Stendardo (7 Biava), Radu - Lichtsteiner (65 Zarate), Brocchi, Ledesma, Mauri, Kolarov - Floccari (74 Cruz), Rocchi.
Antrenor: Edoardo Reja.
AS Roma
J. Sergio - Cassetti, Burdisso, Juan, Riise - Perrotta, Pizarro, De Rossi (46 Taddei) - Totti (46 Menez) - Toni, Vucinici (83 Brighi).
Antrenor: Claudio Ranieri.
Goluri: Rocchi 14 / Vucinici 53 (penalty), 63
Eliminat: Ledesma 90+1
Stadionul „Olimpico": 70.000
Arbitru: Paolo Tagliavento