VIDEO Voiculeţ, urmaşul lui Zamfir
0Naistul a cântat pentru influente familii din lumea arabă, dar şi pentru 63 de şefi de state. Traian Băsescu i-a oferit o decoraţie. Nicolae Voiculeţ pregăteşte albumul „Folktronica“, pe care îl va lansa la sfârşitul lunii noiembrie.
Neam de haiduci, Nicolae Voiculeţ (41 de ani) este convins că menirea muzicii este „aceea de a vindeca, prin sunet, societatea, de toate nejunsurile socialului şi politicului“. Cu acest intro a început dialogul cu unul dintre ambasadorii naiului românesc, născut la Sinaia, într-o familie veche de 500 de ani.
„Pe fondul poveştilor despre familia noastră, pe care mi le spunea tatăl meu, preot, am început educaţia muzicală, la vârsta de 5 ani“, declară. A descoperit naiul la 11 ani, după ce l-a ascultat pe cel care avea devină, mai târziu, maestrul său, Gheorghe Zamfir. „Într-o zi am auzit la radio o piesă la nai. Erau cele mai frumoase sunete pe care le ascultasem vreodată. Nu ştiam că cel care cântă e Zamfir, abia peste un an am redescoperit melodia şi interpretul ei. Dar am ştiut din prima clipă că mă voi exprima, toată viaţa, prin nai“.
În SUA, la Smithsonian (Washington), a cântat pentru o sută de mii de oameni, în mai multe concerte într-o singură zi. La Londra, a avut un auditoriu de 15.000 de oameni. Cele mai interesante concerte (şi mai profitabile, financiar), sunt însă cele mici, pentru 10-15 oameni. A cântat, în Kuweit, pentru a doua mare familie a emirului, pentru Al Rais Al Sabbagh, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lumea arabă, pentru cei 63 de preşedinţi invitaţi la Summitul Francofoniei în 2007.
Felicitat de Chirac
„În timpul concertului, s-a ridicat de la masa preşedintelui Băsescu un domn care a venit să dea mâna cu mine şi cu ceilaţi membri ai orchestrei. Atunci am observat că era Jacques Chirac. A doua zi, m-a decorat cu Meritul Cultural în grad de cavaler. Dacă nu dădea domnul Chirac mâna cu mine, poate nu mă decora“, glumeşte.
Dezamăgirea lui Voiculeţ vine din faptul că, naiul, instrument emblematic pentru cultura română, nu este promovat în propria lui ţară: „Televiziunile nu-l invită pe maestrul meu, Zamfir. Ce să mai zic de mine şi de alţii?! Naiul este un instrument dificil, îţi trebuie o tehnică desăvârşită şi un bagaj cultural enorm”. Dar nu disperă: „Poate că în muzica asta trebuie să fii underground, ca să te caute lumea şi să creezi o mişcare“. Observă însă că România începe să filtreze stările. „Românii au un simţ al esteticului foarte acut, deşi se pornesc mai greu şi se lasă influenţaţi de cultura americană. Îi văd cum vibrează la concertele mele“, declară, încântat.
A concertat în Japonia şi Anglia, iar în SUA a stat şase ani, între 1991 şi 1996. A simţit, ca şi alţi artişti români, cum România este „mare din afară, şi mică dinăuntru“. Acum, când totul este global, „suntem depăşiţi de noi înşine, nu ştim ce căutăm. Care este valoarea, care este non-valoarea? Căutăm la reduceri cât putem. Întoarcerea la rădăcini este inevitabilă“, prognozează naistul. În acest spirit, va lansa, la sfârşitul lui noiembrie, albumul „Folktronica“. Curentul folktronik, o întoarcerea la identitatate pe ritmuri electro, a apărut acum doi ani, la Londra, şi s-a răspândit în toată lumea.
Strămoşii din oastea lui Mihai Viteazul
Povestea familiei lui Nicolae Voiculeţ pare desprinsă dintr-o carte veche de sute de ani. „Străbunii mei din partea tatălui, mari luptători pentru dreptate, au fost căpitanii lui Mihai Viteazul. Unul dintre ei, haiduc, a fost sacrificat de oamenii curţii şi tăiat în piaţa publică.
Tatăl meu îmi spunea de la vârsta de 4-5 ani poveştile despre neamul nostru, neamul Ghindănarilor. Li se zicea aşa pentru că timp de 40 de zile au fost închişi împreună cu porcii şi au mâncat numai ghindă. Cu aceste legende am fost crescut. În faţa tatălui meu, copil de grădiniţă fiind, recitam poezii lungi de câte 40 de strofe, cu mesaj filosofic, revoluţionar“, îşi aminteşte.