Viaţa în cuplu este cea mai bună şcoală de diplomaţie

Lipsa "centrului de putere" riscă să ducă la dispariţia familiei, susţine dr. Tracy Cabot, specialist în psihologia familiei Certuri, reproşuri, invective, despărţiri temporare sau

Lipsa "centrului de putere" riscă să ducă la dispariţia familiei, susţine dr. Tracy Cabot, specialist în psihologia familiei

Certuri, reproşuri, invective, despărţiri temporare sau definitive sunt doar câteva dintre pericolele care pândesc relaţia unui cuplu. Psihologii care au studiat comportamentul partenerilor dintr-un cuplu oferă câteva soluţii de aplanare "diplomatică" a diferendelor care pot să apară. Specialistul în psihologia cuplului dr. Tracy Cabot a studiat ani de zile relaţiile din cadrul "celulei de bază" a societăţii. Tocmai pentru că în ultimii ani căsnicia şi familia s-au demonetizat şi îşi pierd caracterul sacru, dr. Cabot oferă câteva tehnici de rezolvare a conflictelor.

Originea cuvântului familie provine din latinescul famulus, care se referea la sclavi şi la cei aflaţi sub stăpânirea sclavului - femeia şi copiii acestuia. Conceptul de familie presupunea exercitarea de către bărbat a puterii asupra celorlalţi membri ai familiei. Bărbatul a fost asimilat dintotdeauna ca element central, urmat ierarhic de soţie şi de copii - aşa-numitul "pater familias". O lege din timpul lui Caragea stipula că "Nunta iaşte tocmeala unirii bărbatului cu femeia spre facere de copii", consimţind astfel starea de inferioritate a femeii în faţa bărbatului.

Conform Codului lui Callimachi, bărbatul, "căzând în dragostea altei femei, nu se va părăsi de aceasta", iar Legiuirea Caragea era şi mai explicită, bărbatul fiind vinovat şi divorţul legal numai atunci când acesta îşi aducea "posadnica" ("ţiitoarea") în casă sau când "o ţine cu cheltuială".

Tiparul, împământenit de-a lungul vremii, este în ultimii ani renegat de societatea modernă care tinde să plaseze toţi membrii familiei pe acelaşi plan. Dispare astfel "centrul de putere" care menţine coeziunea nucleului familial. Astfel, apar din ce în ce mai des conflicte între membrii familiei, certuri, despărţiri şi, în cele din urmă, divorţuri. Chiar şi termenul de "familie" a devenit ambiguu, susţin specialiştii în sociologie.

Secretele comunicării armonioase

Dr. Tracy Cabot oferă familiei moderne - expusă riscului de destrămare tocmai din cauza acestei "lupte" pentru supremaţie la conducere - soluţia diplomaţiei, a dialogului. Aşadar, cum pot fi evitate certurile? Deoarece un conflict este o problemă şi pentru cuplu, dar şi pentru copii, dar şi pentru anturajul familiei, pentru cei care vin în contact cu familia. "Tehnica oglinzii" ne ajută să creăm un climat de comunicare mult mai bun.

Unul dintre principalele elemente ale acestei tehnici este că atunci când aveţi ceva de reproşat celuilalt să încercaţi să nu spuneţi totul "pe şleau", ci mai degrabă "pe ocolite". Spre exemplu: "Ai schimbat programele la televizor de zece ori şi eu n-am apucat să văd filmul preferat", ci, mai degrabă: "Sunt supărat(ă) că am vrut să văd filmul preferat, dar programele la televizor s-au tot schimbat...". Nu spuneţi: "Ai uitat mâncarea pe masă", ci: "Mâncarea a rămas pe masă".

Nu "războiului deschis"

Cea mai mare greşeală pe care o puteţi face într-un cuplu este să aruncaţi brutal vina pe celălalt. Cu alte cuvinte, să declaraţi un "război deschis". Partenerul va şti perfect cine "a lăsat mâncarea pe masă, dar nu va deveni brusc defensiv. Este mult mai probabil să aibă grijă pe viitor, dacă nu ajungeţi să vă certaţi şi dacă nu formulaţi acuzaţii, ci vă limitaţi la a explica ce v-a deranjat. Evident, tonul vocii nu trebuie să fie agresiv. Înainte de a-l critica pe celălalt, este bine să-i faceţi mai întâi câteva complimente. Spre exemplu: "Eşti foarte apetisantă în rochia asta şi îmi place la nebunie cum ai aranjat cina, însă pantofii ăştia aruncaţi în mijlocul camerei mă deranjează pentru că mă cam împiedic de ei".

În cazul în care partenerul este deja furios, este bine să-i spuneţi că îi acceptaţi starea de spirit: "Văd că eşti foarte supărat(ă), dar..." şi continuaţi cu explicaţiile. Este şi mai bine dacă spuneţi: "Înţeleg că eşti supărat(ă), dar...". Dacă vă simţiţi vinovat(ă), este bine chiar să vă acceptaţi vina din primele cuvinte: "Ai dreptate să fii supărat(ă), dar...". Dacă aţi reuşit să evitaţi o ceartă, aţi depăşit o problemă importantă.

Nu spuneţi: "Ai uitat mâncarea pe masă", ci: "Mâncarea a rămas pe masă"
Dr. Tracy Cabot

Simţul dominant şi înţelegerea partenerului

Un alt secret al "păcii în familie" este înţelegerea partenerului. Dr. Cabot împarte persoanele în trei categorii: genul auditiv, cel vizual şi cel sentimental. Persoanele auditive sunt foarte sensibile la zgomotele din jur. Le puteţi recunoaşte după felul în care îşi mişcă ochii atunci când le puneţi o întrebare.

"Auditivii" întâi îşi mişcă ochii stânga-dreapta, ca şi cum ar asculta ceva şi apoi răspund. Tipul vizual este ceva mai tăcut şi este foarte sensibil la imagini şi aspectul estetic al celor din jur.

Un "vizual" îşi va ridica întâi privirea când i se pune o întrebare, ca şi cum ar aştepta un răspuns de sus şi apoi va vorbi.

Genul sentimental este cel mai relaxat dintre toate. Acestor persoane le place să fie îmbrăţişate, le place să mănânce şi să se relaxeze. Pentru "sentimentali", cel mai bine este să le arătaţi că îi înţelegeţi.

Odată ce aţi identificat dominanta, nu va fi greu să comunicaţi. Nu veţi invita un partener "auditiv" într-un restaurant zgomotos, dar foarte frumos decorat şi niciun "vizual" într-un restaurant şters ca aspect, dar cu mâncare bună. Veţi invita însă un "sentimental" în restaurantul cu mâncare bună, indiferent de aspectul acestuia.