Ministrul Mediului vrea să schimbe Sistemul Garanție Returnare. Ce se întâmplă cu sticlele reutilizabile

0
0
Publicat:

Sticlele reutilizabile ar putea intra în sistemul de returnare-garanție, în contextul în care ministrul Mediului ar dori ca acestea să nu mai fie sparte și topite, ci doar spălate pentru refolosire.

Sticlele nu vor mai fi duse pentru a fi casate FOTO INATECH

Sticlele nu vor mai fi duse pentru a fi casate, ci în locuri unde vor fi colectate sau stocate pentru spălare, dezinfectare, ca să se întoarcă apoi în circuitul comercial. Astfel, românii vor putea să returneze, astfel, acest tip de ambalaje, pe lângă cele din plastic și metal, transmit Știrile ProTV.

Ele vor fi preluate de un mecanism special, astfel încât să nu se spargă, spune ministrul Mediului. Apoi trebuie sortate manual, de angajați, și trimise înapoi la producători – fiecare având modelul său de ambalaj. Mai departe, producătorii de băuturi vor fi nevoiți să investească în linii speciale pentru spălarea sticlelor.

„Toată sticla colectată în SGR ajunge să fie mărunțită, să fie separată pe culori, ajunge să fie topită la peste o mie de grade, asta înseamnă un consum foarte mare de energie, când sticla e un ambalaj care se poate refolosi de 40 de ori, de 50 de ori, poate chiar de 60 de ori în funcție de grosimea acestuia”, a transmis ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Producătorii spun, însă, că lucrurile vor fi mult mai complicate, care ar implica investiții mari.

„Ar fi o investiție destul de mare, din ce am verificat noi. Ar presupune utilaje pentru prespălare, pentru sterilizare și nu cred că este viabil, din punctul meu de vedere”, a spus Cosmin Scripcariu, coordonator departament comercial sector viticol.

Pe de altă parte, colectarea deșeurilor textile, obligatorie din acest an, ar fi un exemplu. Mai multe primării au amplasat deja containere speciale în cartiere.

„Nu avem textile pe marginea râurilor. Cele care sunt bune și pot fi refolosite fie sunt trimise către ONG-uri pentru a putea fi introduse în circuitul public”, a declarat primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Primăriile care nu colectează textile riscă amenzi de până la 45.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”