Media salariilor a trecut pragul de 2.000 de lei net lunar în martie. În ce domenii au crescut cel mai mult veniturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariul mediu net a ajuns, în martie, la 2.051 de lei, în creştere cu 101 lei (+5,2%) faţă de luna anterioară, cele mai mari câştiguri fiind în activităţile de fabricare a produselor din tutun (6.347 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.161 de lei), arată datele Institutului Naţional de Statistică - INS- publicate luni.

Cât priveşte câştigul salarial mediu brut, acesta s-a situat în martie la 2.829 de lei, mai mare cu 5,1% faţă de luna februarie 2016.

Salariul real, creşteri-record

Potrivit INS, comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 12,1%, iar indicele câştigului salarial real (venituri/preţuri) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 115,5%.

Asta pentru că - potrivit statisticilor oficiale - media preţurilor a scăzut, în martie 2016 faţă de martie 2015, cu 3%.

De asemenea, indicele câştigului salarial real a fost de 105,1% pentru luna martie 2016 faţă de luna precedentă, în timp ce faţă de luna octombrie 1990 indicele câştigului salarial real a fost de 156,1%, cu 7,5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna februarie 2016.

Paştele catolic, bun pentru salarii

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu nominal net, pe activităţi, cele mai mari valori s-au înregistrat în sectorul economic, urmat de cel bugetar.

Nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare în martie decât în luna precedentă, ca urmare a acordării primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), precizează INS într-un comunicat.

Finanţiştii şi petroliştii, cei mai câştigaţi

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 45,4% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 33,9% în fabricarea produselor din tutun;
- între 20% şi 22,5% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de servicii anexe extracţiei;
- între 10,5% şi 14,5% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, industria metalurgică, tranzacţii imobiliare, fabricarea băuturilor, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, captarea, tratarea şi distribuţia apei;
- între 7% şi 10% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia minereurilor metalifere, alte activităţi industriale n.c.a., comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor.

Producţia cinema-TV, în pierdere

Pe de altă parte, scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au înregistrat în unele activităţi din sectorul economic ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte/proiecte), a acordării de premii ocazionale în luna precedentă, dar şi angajării de salariaţi cu câştiguri salariale mici.

În acest sens, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel:
- cu 11,2% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii);
- între 2% şi 6% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrări audio şi activităţi de editare muzicala; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite).

Bugetarilor le-au crescut plăţile cu ora

În sectorul bugetar s-au consemnat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (4,3%), ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în administraţia publică (2,2%) şi în sănătate şi asistenţă socială (1,4%).

Mai multe pentru tine:
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Reacția lui Nicolae Ciucă la declarația lui Ciolacu potrivit căreia Buzăul nu este în Moldova: „M-am simţit român şi la Focşani, şi la Suceava, şi la Buzău şi la mine la Pleniţa”
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Păstrăvăriile, luate cu asalt de Florii. Prețurile îi sperie pe clienți
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Alergii oculare de primăvară. „Ne bucurăm că au înflorit copacii, dar trebuie să avem grijă”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ
Destinație de weekend. Muzeul Chihlimbarului găzduiește cea mai mare pepită de rumanit din lume VIDEO
Atacuri de ambele părţi, în cursul nopţii, vizând obiective de infrastructură