„Eliminarea CAS ar salva economia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul trebuie să-şi reducă drastic cheltuielile, dar şi veniturile, ca să elibereze tensiunile economice. Membrii grupului de lucru „Ordoliberalism şi economie de piaţă“ propun reducerea cheltuielilor publice la 25% din PIB şi eliminarea contribuţiilor de asigurări sociale.

„Faptul că statul cheltuieşte 40% din PIB în prezent înseamnă că, din 100 de lei, noi mai rămânem doar cu 60, iar, din cele 365 de zile ale anului, 147 le muncim pentru stat", a arătat economistul Costea Munteanu, în deschiderea unei dezbateri având ca temă limitarea constituţională a deficitului bugetar, organizată de Institutul de Studii Populare şi Fundaţia Konrad Adenauer.

Modelul georgian

Pentru a limita intervenţia statului în economie, trebuie reduse nu atât deficitul bugetar, cât principalele sale componente, respectiv cheltuielile şi veniturile. Economistul a exemplificat prin modelul Georgiei, unde au fost eliminate contribuţiile sociale, în locul unei impozitări progresive a fost introdusă o cotă unică şi dintr-o mulţime de taxe şi impozite au mai rămas doar patru, respectiv cea pe venit, profit, proprietate şi valoarea adăugată. În urma acestor reforme radicale, impactul asupra bugetului de stat a fost uriaş, dar nu în sensul golirii vistieriei publice, aşa cum s-ar aştepta majoritatea analiştilor, ci în sensul creşterii veniturilor colectate.

Veniturile s-au dublat în cinci ani, de la implementarea reformelor, în 2004. La fel de suprinzător este, în opinia lui Costea Munteanu, şi faptul că aceste reforme, dublate şi de o reducere cu 50% a aparatului birocratic de stat, nu s-au soldat cu revolte sau acţiuni de stradă.

În altă ordine de idei, economistul a arătat că şi societatea românească are de ales între modelul etatist şi cel liberal, iar Georgia ar putea să devină o demonstraţie că varianta liberală este viabilă. Concret, pentru România, grupul de economişti liberali propune o reducere la maximum 25% din PIB a cheltuielilor bugetare, reducerea la cote cât mai joase a TVA şi a cotei unice şi chiar eliminarea contribuţiilor sociale. 

Mai multe pentru tine:
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Imagini din satelit au surprins poligonul secret în care Rusia testează „Cernobîlul zburător”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Momentul în care Trump a anunțat armistițiul Israel-Hamas, după ce a primit un bilet de la Marco Rubio. „Suntem foarte aproape de a ajunge la un acord”