Un erou care a pierdut lupta cu flăcările. Claudiu Petre

„Număraţi până la zece şi imaginaţi-vă ce puteaţi face în zece secunde”, ne spunea astăzi unul dintre martorii infernului de la clubul Colectiv. Cam atât a durat până s-a extins focul care a înghiţit suflete, a distrus trupuri, a ars speranţe.

Este greu şi în primul rând nedrept să judeci felul în care au reacţionat oamenii care se aflau acolo, pentru că iadul nu este un loc al alegerii sau al alternativelor. Se declanşează pur şi simplu.

La fel de nedrept ar fi, pe de altă parte, să nu recunoaştem meritele unor oameni, să ocolim solidaritatea, să ne întoarcem la metehnele autocriticii şi autoflagelării colective. Spiritul justiţiar şi analiza rece trebuie conservate cu parcimonie pentru cei care împart responsabilitatea acestei drame – persoane fizice sau instituţii. Este una din acele situaţii când pornirile vindicative pot fi cu greu înfrânate, pentru că revolta sugrumă imparţialitatea. Poate nu e firesc, dar e un reflex uman.  

Să ne gândim, de pildă, la unul dintre eroii acestei tragedii. Câteva posturi de televiziune i-au afişat ieri poza, făcând un apel către cei care ar putea avea vreo veste despre el. Orice fel de veste. Părinţii şi cunoscuţii îl căutau. Au sperat până în ultima clipă. Veştile despre Claudiu Petre erau contradictorii – unii spuneau că l-au văzut intrând în club, alţii au declarat că s-a urcat într-o ambulanţă. Sigur, cele două informaţii nu se excludeau reciproc, pentru că martorii spun că după ce a urcat în ambulanţă, Claudiu s-a întors pe caldarâmul nefericit din faţa clubului, apoi în clubul nefericit, apoi în infern.

Claudiu era blogger şi fotograf. Acum este un erou. Aflat în clubul Colectiv la momentul tragediei, Claudiu a reuşit să ajungă la singura uşă de acolo şi să iasă. Cu toate că avea arsuri pe corp şi era desculţ în momentul în care a ajuns afară, s-a întors să mai salveze oameni. După ce a reuşit să o scoată pe prietena lui, a intrat din nou. A mai salvat pe cineva. Apoi nu a mai ieşit. A pierdut şi el lupta cu flăcările, cu fumul gros, cu scenariul dezolant care semăna a carnagiu. Claudiu a fost un erou. A reacţionat aşa cum puţini dintre noi ar reacţiona în momente de şoc, a învins instinctul fricii şi a acţionat cu un curaj greu de înghesuit într-o fiinţă umană – curajul eroului care înţelege ajutorul dincolo de limita sacrificiului.    

Eroi au fost şi medicii, infirmierele, asistenţii şi asistentele, şoferii, studenţii stagiari, jurnaliştii care înţeleg să îşi facă meseria cu decenţă, oamenii care au donat sânge. Da, mulţi dintre ei şi-au făcut treaba, însă vorbim de meserii ale căror atribuţii trec dincolo de reguli birocratice şi sarcini care pot fi cuprinse într-un contract de muncă searbăd. Mobilizarea civică a fost una exemplară. Rămâne ca mobilizarea autorităţilor publice, a procurorilor care investighează cazul, a criminaliştilor, poliţiştilor să ne arate că eroii tragediei de la clubul Colectiv nu sunt singularizaţi, că merită respect, că le datorăm fapte şi nu doar mesaje postume. Că handicapurile administrative sunt corective şi că nu trăim într-o minunată lume nouă a conformismului. Una dintre lecţiile pe care o putem învăţa de la Claudiu este revolta. El s-a revoltat în faţa morţii. Noi ne putem revolta împotriva letargiei din instituţiile care se prefac că îşi fac treaba.  

PS Poate că cei care au spus că l-au văzut pe Claudiu urcându-se într-o ambulanţă nu au minţit. Poate că sufletul lui i-a însoţit pe cei care erau răniţi către spital.