„Scena e un loc unde (ei) se joacă de-a spuselea“. De la Gala tânărului actor citire...
0În selecţia complicată a textelor pirandelliene menite să-i reprezinte la Gala Hop s-a auzit la un moment dat şi fraza de mai sus. Nu e dintre cele mai semnificative lăsate nouă moştenire de Pirandello, acela care a scris şi a reflectat pe marginea relaţiei Viaţă-Formă în teatru.
Probabil, cuvântul joc a fost vânat aici, ca şi în alte momente în care concurenţii s-au străduit să ne arate cât preţ pun ei pe ludic în arta actorului, ca şi vestitul dramaturg italian, dincolo de orice filosofie despre om, umanism şi umorism, ca să-l invocăm pe Luigi Pirandello însuşi. Numai că e greu de demonstrat în apariţii fugare, prin manifestări ale versatilităţii rupte din context cum principiile evocate determină o metodologie şi un mod de abordare a însăşi meseriei de actor. Cu alte cuvinte nu e tot una să ciopleşti un monolog din frânturi de replici de ici şi colo pentru a avea ocazia să treci de la clovnerie la dramă, de la râs la plâns, de la gândire la actiune, cu jocul de-a spusele adică prin vorbe, într-o poveste pe care autorul o scris-o cu sens şi morală. Altfel spus ce le-a lipsit tinerilor care au vrut să ne demonstreze că şi-au însuşit lecţia pirandelliană a fost tocmai coerenţa ideilor, capacitatea contextualizării chiar şi atunci când au avut indicaţia unor scene decupate dintr-o piesă anume, mai puţin circulată, ce-i drept (Altoiul, tradusă special de Maria Rotar).
Pe de altă parte, acum, ca şi alte dăţi, foştii studenţi şi-au rupt dinţii în tehnica colajului pe care nu e simplu să o aplici tocmai la Pirandello, renumit pentru logica aparte din textele sale cu o simbolistică pe măsura revoluţiei pe care o reprezintă în teatru şi în dramaturgie.
Aşa încât e greu de înţeles de ce, în loc să aprofundeze, să foreze în textele pirandelliene alese, mulţi s-au chinuit să alcătuiască combinaţii adeseori nefericite, cum de pildă în cazul candidatului care apelând la un monolog consacrat din piesa Henric IV, a simţit nevoia să-l spargă cu acel intangibil A fi sau a nu fi... forţând chiar sensul personajului.
Nimeni nu contestă faptul că tema pusă în faţă de profesorul Miklós Bács a fost grea. Năucitoare chiar de la enunţ: Pirandello, structura ludică. Eu şi personajul. Iar cei care s-au încumetat să vină la concurs s-au arătat ezitanţi încă de la preselecţie. Stilul academic al acestui al treilea an al Galelor conduse de vestitul profesor clujean recunoscut pentru ţinuta sa intelectuală înaltă i-a paralizat pe mulţi dintre cei care în cei trei ani de facultate nu au prea mult timp să aprofundeze prin studiu la clasă autori, scoli, metode, din lunga şi frământata istorie a teatrului astfel încât să fie capabili să aplice coerent şi în esenţă cele învăţate. Talentul nu e suficient şi în cazul multora e greu pus la încercare fiindcă, încă necopţi ei trebuie să- şi apropie un stil cu care nu oricine rimează. Deci, având în vedere că nu toţi cei care urmează şcolile de profil au indiferent de talent, vocaţia performanţei în materie de Pirandello, Cehov (tema de anul trecut) sau clasicul Shakespeare (tema de acum doi ani care a produs multă dezamăgire), să conchidem că cei trei ani de Gale cu Miklos Bacs s-au situat în zona necesară a pregătirii postuniversitare, un fel de ateliere de care tinerii absolvenţi au nevoie pentru a face faţă exigenţelor profesiei. Mai ales când şcoala nu le dă acest start necesar.
E bine ştiut că aceste mari lecţii sunt o etapă indispensabilă în cariera viitorului actor, chiar dacă acesta nu va ajunge niciodată să joace marele repertoriu, rezumându-se la oferta periferică a unui teatru minimalist prezent din abundenţă azi pe scenele teatrelor de repertoriu sau independent, care, chiar şi aşa, nu poate funcţiona optim, în afara unui histrionism cultivat.
Iată utilitatea Galelor de la Costineşti unde participanţii au avut în acest an parte şi de întâlnirea cu traineri cunoscuţi din domenii noi ale comunicării, cum ar fi coaching-ul.
Evenimentul ne-a rămas, în schimb, dator afectiv, fiind lipsit de bucuria şi tonusul tineresc care în materie de artă generează nu doar inovaţie, ci şi încredere.