O altfel de Europă

Cei zece ani trecuţi deja de când România este membră a Uniunii Europene reprezintă un moment în care trebuie să analizăm care sunt factorii integratori nu doar în ceea ce ne priveşte, ci legat de întreg proiectul european.

Înainte de a da un exemplu concret, o constatare: cei care întreţin tendinţele de rupere, care profeţesc sau chiar lucrează la o serie de exit-uri ignoră caracterul predominant cultural al proiectului politic european. La scara istoriei, este singura formă de unitate între ţări şi culturi diverse, unele aflate timp de secole în conflicte armate, care se produce exclusiv paşnic. Or, lipsa coerciţiei este un factor integrator de natură culturală, cei care au aderat la UE fiind părtaşi, cu intensităţi diferite, la un set de valori comune.

Şi încă ceva: UE s-a născut din cenuşa a două războaie cumplite şi s-a rotunjit după încetarea celui Rece. Înainte de coagularea proiectului european, continentul s-a aflat permanent sub semnul instabilităţii şi al morţii. La propriu. Această constatare banală are un revers profund. Destrămarea UE înseamnă întoarcerea la mentalitatea exclusiv concurenţială, cea care vede în război un instrument, fie şi neplăcut, prin care să îşi atingă scopurile. Cu alte cuvinte, nu există o alternativă reală la UE. Ceea ce nu înseamnă cu UE nu trebuie să se reformeze. Dimpotrivă!

Un exemplu concret de muncă pre-aderare şi după aceea îl reprezintă parteneriatul dintre Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului şi Biserica Evanghelică (lutherană) din Wuerttemberg cu sediul la Stuttgart. Am avut privilegiul de a iniţia, în urmă cu peste două decenii, contactele şi să le văd roadele. Între metropola din sudul Germaniei şi inima Transilvaniei au circulat oameni, convingeri, resurse materiale, cărţi, icoane, coruri. Pe scurt, s-a folosit o claviatură completă de căi, limbaje, traduceri şi interpretări care să pună în dialog oameni diferiţi.

Mitropolitul Bartolomeu, de fericită memorie, sintetiza astfel resortul intim al acestei prietenii inedite: noi (re)învăţăm de la ei rosturile Martei, adică implicarea socială, în vreme ce ei (re)învaţă de la noi rosturile Mariei, adică viaţa spirituală. Ceea ce s-a şi întâmplat. Am însoţit sute (nu exagerez) de nemţi şi români, clerici, monahi, laici, profesori de teologie, oameni politici, jurnalişti, artişti, lucrători sociali, antreprenori, studenţi. Am văzut pe viu cum prejudecăţile pot fi corectate şi fricile potolite. Am văzut o altfel de Europă decât cea pe care o agită azi extremiştii de toate culorile.