Memoria vulnerabilă: reabilitarea discursivă a Mișcării Legionare în România contemporană
0În societățile democratice, raportarea la propriul trecut nu este un exercițiu opțional, ci o condiție esențială pentru menținerea unui cadru de gândire critic și pentru prevenirea derivei autoritare.
În România ultimilor ani, asistăm însă la un fenomen paradoxal: reabilitarea discursivă a Mișcării Legionare, nu prin glorificare explicită de către grupuri marginale, ci printr-un proces insidios, în care figuri publice – politicieni, intelectuali, formatori de opinie – participă la rescrierea simbolică a istoriei, fie prin tăcere, fie prin relativizare, fie prin gesturi directe de elogiere. Această realitate nu mai poate fi tratată ca un simplu derapaj retoric: ea reflectă o criză profundă a cadrului democratic și o fragilizare a memoriei colective, într-un moment în care România ar trebui să își întărească reziliența civică în fața extremismului.
În această ecuație, nu putem ignora nici dimensiunea geopolitică. Strategia Federației Ruse de a reactiva teme istorice sensibile sau mitologii toxice în societățile democratice face parte din arsenalul său de război hibrid împotriva spațiului euro-atlantic. În SUA, Kremlinul catalizează discursul izolaționist, invocând Doctrina Monroe (1823) și nostalgia unei Americi autocentrate. În Germania, exploatează simboluri ale trecutului nazist, iar în Marea Britanie, glorificarea imperiului pierdut. La scară globală, tema imigrației este recurent manipulată pentru a diviza societățile occidentale, alături de alte teme clasice, care își au rădăcinile în teoriile conspirației. România nu face excepție. Moscova are tot interesul să reactiveze tema Mișcării Legionare, încurajând orice formă de reabilitare simbolică, tocmai pentru că aceasta vulnerabilizează societatea românească, alimentează radicalismul și fragilizează coeziunea democratică. Această componentă externă a crizei trebuie analizată și expusă fără ambiguități. Reabilitarea discursivă a Mișcării Legionare nu este doar o problemă internă, ci un front al războiului hibrid pe care Rusia îl poartă împotriva României și a întregului spațiu euro-atlantic.
Pentru a înțelege gravitatea acestui proces, trebuie reamintit ce a însemnat Mișcarea Legionară. Fondată în 1927 de Corneliu Zelea Codreanu, Garda de Fier a fost expresia autohtonă a fascismului european, combinând naționalismul extremist cu un misticism ortodox radicalizat și o ideologie a purificării naționale prin violență. Discursul său de ură a vizat în special populația evreiască, dar și pe toți cei considerați „trădători ai neamului” – politicieni democrați, elite intelectuale, clerici moderați. Violența nu a fost un accident al mișcării, ci o metodă asumată. Exemplele istorice sunt clare și multiple. Iată câteva dintre acestea: asasinarea prim-ministrului I.G. Duca în decembrie 1933, asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu în septembrie 1939, pogromul de la București din ianuarie 1941, când zeci de evrei au fost torturați și uciși, incendierea sinagogilor, asasinatele politice sistematice, atentatele asupra reprezentanților statului democratic. Legionarii au atacat chiar și elitele universitare, organizând agresiuni asupra rectorilor universităților din Cluj[1] și Iași[2], pe care îi percepeau drept adversari ideologici. Asasinarea istoricului Nicolae Iorga, în noiembrie 1940, figurează printre cele mai simbolice și tragice episoade ale acestei campanii de epurare ideologică. Mișcarea Legionară a fost, în esență, o organizație teroristă de extremă dreaptă, ale cărei acțiuni se înscriu fără echivoc în categoria crimelor împotriva omenirii. Aceasta este realitatea istorică pe care astăzi, sub pretextul „reevaluării”, diverse figuri publice încearcă să o rescrie sau să o estompeze.
Acest proces de rescriere nu are loc în gol. El se desfășoară într-un context de criză a autorității epistemice, în care cunoașterea istorică este relativizată, iar adevărul factual este subminat de proliferarea narativelor alternative. În acest sens, interpretarea pe care o oferă Emilio Gentile asupra fascismului ca „sacralizare politică a națiunii” poate oferi un cadru conceptual util: ceea ce se petrece astăzi în România nu este o simplă dispută istorică, ci o reactivare latentă a unui mit fondator toxic, cu valențe religioase și „purificatoare”. Fascismul autohton se prezintă ca o „religie politică”, iar reabilitarea simbolică a legionarismului nu poate fi separată de această dimensiune sacralizantă. În logica sa, orice contestare a acestui mit nu este doar un act critic, ci o „profanare” care atrage reacții visceral defensive.
În același timp, Enzo Traverso atrage atenția asupra instrumentalizării selective a memoriei istorice în postmodernitatea politică. Mitologizarea „Rezistenței anticomuniste” – fără o distincție clară între componentele sale democratice și cele de sorginte legionară – contribuie la ambiguitatea discursivă prezentă astăzi în România. Cazul „Rezistenței din Munții Făgăraș”, unde figuri cu trecut legionar sunt prezentate ca eroi anticomuniști puri, ilustrează perfect această manipulare simbolică.
Astfel, reabilitarea discursivă a Mișcării Legionare reprezintă mai mult decât o simplă ignorare a trecutului: este o reconstrucție a identității naționale pe fundamente autoritariste și exclusiviste. Este o amenințare directă la adresa democrației, a spațiului public rațional și a coeziunii sociale.
Ce este de făcut?
În primul rând, Statul Român trebuie să restabilească un cadru factual și istoric clar. Ministerul Educației, CNSAS, Academia Română, institutele de cercetare istorică și universitățile au responsabilitatea de a asigura accesul publicului la adevărul documentar privind Mișcarea Legionară. Publicarea unor sinteze istorice accesibile și redactate riguros poate combate efectele manipulării și relativizării fascismului românesc.
În al doilea rând, legislația privind negarea crimelor fasciste trebuie aplicată mai riguros. Legea nr. 217/2015, care interzice promovarea cultului persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și omenirii, precum și legislația complementară (Legea nr. 157/2018 privind combaterea antisemitismului), necesită consolidare și completare pentru a sancționa eficient tentativele de reabilitare simbolică a fascismului, inclusiv în mediul digital. Procesul de actualizare a cadrului juridic trebuie însă să rămână în responsabilitatea specialiștilor în drept, științe politice și istorie, iar clasa politică – care nu întotdeauna dispune de lecturile minime necesare pentru a înțelege complexitatea acestor fenomene – are datoria să respecte adevărul istoric și să se supună concluziilor științifice validate de comunitatea academică națională și internațională. Acesta este parcursul firesc al oricărui demers de elaborare, adaptare și aplicare a unei legislații specializate, într-un stat de drept.
Educația pentru democrație și memorie critică trebuie să devină o prioritate. Curriculumul liceal și universitar are nevoie de module obligatorii privind regimurile totalitare, cu accent pe Mișcarea Legionară ca formă autohtonă de fascism. Analiza critică a discursurilor extremiste și a propagandei contemporane trebuie integrată în educația civică, pentru a întări reziliența generațiilor tinere.
Responsabilitatea intelectualilor publici este de asemenea fundamentală. Liderii de opinie, intelectualii și jurnaliștii au datoria de a respinge ferm orice relativizare sau estetizare a fascismului. În contextul actual, funcția pedagogică a intelectualului public este una de vigilență democratică, nu de curator al mitologiilor trecutului.
În fine, interferențele externe trebuie denunțate. Actorii instituționali și societatea civilă trebuie să expună public orice tentativă de instrumentalizare a temei legionare de către Federația Rusă sau alte state ostile, în cadrul războiului informațional și hibrid dus împotriva României și a partenerilor săi euro-atlantici.
În concluzie, reabilitarea discursivă a Mișcării Legionare nu este doar o greșeală morală sau o eroare istorică. Este o formă insidioasă de subminare a democrației românești, un atac asupra memoriei colective și o amenințare reală la adresa viitorului nostru democratic. Responsabilitatea de a denunța și a combate această derive ne revine tuturor.