Interviu (partea I) Crina Popescu bibliotecar în Pietrari, Vâlcea: „Un om care citeşte este un om puternic”

În 1990 era operator chimist la Uzina de Apă Grea de pe Platforma Chimică Vâlcea şi îşi făcea cu plăcere meseria. Un an mai târziu a apărut oportunitatea care i-a schimbat Crinei Popescu viaţa.

Ca în basme, şi în această poveste există un declanşator, o tentaţie care aruncă eroul în aventură. În cazul nostru, a fost un post de bibliotecar, cu normă întreagă, în Pietrari Vâlcea, adică acasă, în satul în care s-a născut.

Hotărâta, aşa cum este şi acum, Crina Popescu s-a pregătit pentru concursul pe care l-a susţinut în faţa specialiştilor de la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul din Vâlcea. A obţinut postul de bibliotecar şi a urmat o adevărata aventură, facultatea de profil, cursuri de specializare în meseria de bibliotecar, cursuri post-universitare şi multe alte oportunităţi de învăţare pe care le-a căutat sau le-a primit cu deschidere şi interes.

Astăzi, Crina Popescu, bibliotecara din Pietrari are premii peste premii atât pentru activitatea ei, cât şi a copiilor din bibliotecă, iar programele pe care le rulează la Pietrari sunt mult peste ceea ce reuşesc şcoli şi centre culturale din oraşe mari ale ţării. Mai mult, este mentor pentru mulţi dintre bibliotecarii mai tineri şi un adevărat exemplu de bune practici, în condiţiile în care bibliotecile rurale sunt înghiţite rând pe rând de nepăsare şi dezinteres. 

Pentru că în fiecare zi demonstrează că se poate, fiindcă este fidelă misiunii ei şi face enorm pentru comunitate, vă propun să aflăm câte puţin din frumoasa poveste a doamnei bibliotecare Crina Popescu din Pietrari, Vâlcea. 

Cum a început dragostea dumneavoastră pentru carte? 

Crina Popescu: Povestea mea nu începe cu „a fost odată…” începe cu „m-am născut aici”, la Pietrari. Copilăria mea a fost marcată de verile lungi petrecute citind aproape toate cărţile din biblioteca părinţilor mei, dar şi răscolind cu asiduitate printre cele din micuţa bibliotecă şcolară pe care o păstorea mama mea, profesoară de limba şi literatura română la şcoala din sat. Întotdeauna am citit cu pasiune, am iubit oamenii şi frumosul, mi-am găsit liniştea sufletului între paginile cărţilor.

Cum v-aţi dat seama că aţi ales bine meseria de bibliotecar? 

Am înţeles în timp că meseria mea este tot atât de importantă ca şi meseria de medic, profesor, pompier sau poliţist. Am înţeles că putem îndeplini vise, oricât de diferite între ele ar fi aceste vise:  al unui copil de a-şi vedea mama plecată în lumea largă pentru o bucată de pâine , al unei mame de a-şi trata copilul de o boală rară la cea mai bună clinică din ţară, visul tatălui rămas şomer care vrea şi trebuie să-şi găsească un loc de muncă, visul fermierului care încearcă să-şi dezvolte mica fermă de creştere a puilor de găină care îi va spori veniturile şi îl va ajuta să trăiască mai bine, visul unui pensionar de a-şi vedea viaţa transpusă într-un film pe care să-l lase moştenire copiilor şi nepoţilor lui, visul unei fetiţe care peste ani vrea să fie o faimoasă cântăreaţă şi nu o tânără cu probleme de greutate sau de sănătate, visul unui tânăr care vrea să ajungă şofer profesionist şi să străbată ţări străine, visul unui copil de 14 ani de a demonstra că nu trebuie să fii de nota 10 la matematică sau la limba română, ci să fii de 10 la realizarea unui soft educational …şi alte, şi alte VISE… Astfel de vise se pot îndeplini cu ajutorul nostru, al bibliotecarilor. 

Pentru a reuşi să facem acest lucru, noi, bibliotecarii, de multe ori uităm de visele şi de familiile noastre… În toţi anii mei de muncă în bibliotecă am făcut tot ce am putut ca să-mi împlinesc menirea…Cu premii sau fără, cu dezamăgiri şi regrete, cu eşecuri nespuse care au durut mult dar care m-au ambiţionat mai tare, cu ore şi ore petrecute în bibliotecă, cu multă dedicaţie şi cu mult respect pentru meseria pe care mi-am ales-o, meseria în care m-am regăsit cel mai bine şi care, pe nedrept, este considerată o Cenuşăreasă când vă spuneam, ea poate ajuta pe oricine să-şi împlionească visele.

Aţi transformat biblioteca, dintr-un loc în care oamenii intră să împrumute cărţi, într-un spaţiu viu unde se organizează evenimente, se ţin cursuri şi ateliere. Când şi cum a început această transformare? 

Transformarea a început cu adevărat în anul 2009, cu includerea Bibliotecii Pietrari în programul Biblionet finanţat de Fundaţia Bill şi Melinda Gates. Cursurile de specializare organizate în cadrul acestui program, întâlnirile cu oamenii minunaţi din echipa IREX România, sprijinul oferit de Biblioteca Judeţeană Vâlcea şi de ANBPR-filiala Vâlcea, participarea la competiţiile de scriere de proiecte intitulată ”Idei de +4000 de lei” şi câştigarea a două competiţii de acest gen. Au urmat implementarea cu succes a proiectului „Fii FITness nu FATness”,  premiul „Idei pentru mâine @biblioteca ta”, decernat bibliotecii din Pietrari de către Paul Andre Baran, director Biblionet şi de către Sandra Fried, ofiţer de program al Fundaţiei Bill & Melinda Gattes şi nominalizarea micii biblioteci din Pietrari printre câştigătorii unuia dintre cele 6 premii internaţionale EIFL-PLIP din secţiunea „Creative Use of ICT in public libraries”, utilizarea inovatoare a tehnologiilor informatice şi de comunicare în bibliotecile publice,  alături de alte 5 proiecte din Columbia, Croaţia, Estonia, Kenya şi Polonia.  Premiul ne-a fost oferit în cadrul „FLA World Library and Information Congress”, în 2014, la Lyon Convention Centre şi toate aceste recunoaşteri au fost pentru mine încurajări care  m-au făcut să „prind aripi” şi să-mi dau seama că pot să visez, cât mai sus! 

Ce înseamnă pentru dumneavoastră, astăzi, să fii bibliotecar?

Pentru mine, a fi bibliotecar înseamnă, în primul rând, să iubeşti cărţile, să găseşti acel limbaj de a comunica cu oamenii, în special cu copiii,cu cei care deschid uşa bibliotecii. Înseamnă pasiune, răbdare, pricepere, spirit creator, inventivitate, adaptare la nou, muncă asiduă şi perseverenţă. De multe ori sunt întrebată dacă mă plictisesc în bibliotecă…Nu..., niciodată!!!! Pentru mine cărţile sunt …. mai mult decât nişte simple foi puse între aceleaşi coperţi, cărţile reprezintă persoanele care le-au scris. Aşa că fiecare carte citită este ca şi cum aş face cunoştinţă cu o persoană de la care învăţ, chiar dacă se poate afla la o distanţă considerabilă, atât în timp, cât şi în spaţiu. Intensitatea sentimentelor pe care le ai în momentul lecturii arată calitatea operei dar şi modul în care tu percepi gândurile celorlalţi. 

Tare aş vrea să citim cu toţii, pentru că lectura nu este o simplă activitate, este un mod prin care poti să te detaşezi de o lume în care visurile sunt oprite, uneori, de bariera realităţii. Lectura ne permite să ridicăm ancora şi să navigam spre atingerea unor ţeluri înalte: cultura, iubirea, fericirea.

Un om educat, care citeşte, se documentează, este un om puternic. Evident, depinde şi ceea ce citeşte. Ar fi de preferat scrierile clasice, dar cred că niciun fel de lectură nu strică. De exemplu, o carte care ar avea ca temă adolescenţa, ar pregăti un adolescent sau chiar un copil mai bine pentru viaţă decât ar reuşi să o facă un roman clasic. Nimeni nu ar trebui să rămână înaintea zidului care-l desparte de lectură. Citind, descoperi modele bune sau rele, modele de la care poţi învăţa şi modele pe care nu ar trebui să le urmezi niciodată.

Citind, te dezvolţi personal, poţi să împrumuţi câte puţin din felul de a fi al fiecărui personaj, construindu-ţi, cu timpul, propriul stil de a trăi, capeţi experienţă, empatie, cunoştinţe, încredere, spirit.Eu aşa cred, aşa simt, aşa trăiesc…

Despre propiectele (multe) pe care doamna Crina Popescu le-a derulat în Biblioteca Pietrari în pandemie, despre programele permanente pe care le facilitează în spaţiul bibliotecii şi bugete, în partea a doua a înterviului, lunea viitoare.