Cu ce rămânem după drama pacientei arse la spitalul Floreasca?

Este o tragedie să te duci la spital pentru a-ţi prelungi viaţa şi să iei foc pe masa de operaţie. Cineva poartă vina şi va fi făcut responsabil. S-au conturat tabere, ale acuzatorilor vehemenţi şi ale apărătorilor până la absurd (inclusiv invocând aprinderea accidentală ca urmare a gazului metan eliminat de pacientă, mai pe româneşte a unei băşini).

Opiniile şi unora şi a celorlalţi ar trebui să ne preocupe mai puţin, fiind în cele din urmă drama pacientei, familiei şi a personalului medical implicat. Nici aspectul penal impune multe comentarii, fiind eminamente sarcina procurorilor, avocaţilor şi judecătorilor, care îşi fundamentează argumentaţiile şi deciziile după criterii specifice meseriei lor.

Acum este însă momentul să lămurim la ce ar trebui să ne aşteptăm de la Ministerul Sănătăţii, pentru ca atunci când un pacient se îndreaptă spre masa de operaţie să nu fie terifiat că poate deveni subiectul unei situaţii ca cea în discuţie, care se poate petrece oricând, chiar şi în cel mai reputabil spital din România.

Până acum Ministerul Sănătăţii a procedat corect fată de opinia publică. Va continua pe această cale?

Este deja o cutumă ca anchetele administrative ale MS, să înceapă la semnalele din presa, să dureze extrem de mult şi să se finalizeze prin comunicate seci, invocându-se suspiciuni privind aspecte penale, şi drept urmare obligaţia de abţinere de la comentarii, cercetarea penală fiind confidenţială. Este exemplul tipic al muşamalizărilor cronice printr-o lege a tăcerii, recunoscută tacit de toţi miniştrii, rapoartele administrative nefiind secrete decât dacă aşa vrea conducătorul instituţiei. Din acest punct de vedere, reacţia conducerii actuale a MS este de salutat. A intervenit imediat după ce a fost înştiinţată, nu a ocolit presa, nu a dat verdicte şi s-a menţinut în limitele constatării faptelor. Este discutabil cum în spitalul MS a fost posibil ca inspectorii să nu poată obţine declaraţiile care se impuneau, dar lipsa de autoritate nu este ceva imputabil echipei actuale. Fiind o abatere radicală de la o cutumă a MS este foarte posibil ca cei din conducerea instituţiei să devină şi ei ţinte publice, deja invocându-se o ipotetică confruntare între public şi privat!? Totuşi, sper că atitudinea de bun simţ, manifestată de ministrul Costache şi secretarul de stat Moldovan, să fie sprijinită şi devină regulă în situaţii similare şi mai ales să nu renunţe la ea sub presiune.

Un caz tragic în care răspunderea civilă a personalului şi spitalului se impune. Oare aşa să fie?

Avem legi extrem de proaste, fără îndoială. Dacă cuiva îi trece prin cap să se gândească la mal practice în acest caz, ar trebui să-şi păstreze opinia într-un cadru privat. Nu de alta, dar riscă, la rândul său, procese civile de defăimare deoarece, strict din perspectiva răspunderii civile prevăzute de legea 95/2006, “Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii când acestea se datorează ... riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, substanţelor medicale şi sanitare folosite. “ Şi răspunderea civilă a spitalului şi cea a producătorilor de substanţe şi aparatură medicală este limitată la situaţii care nu se încadrează în  mod clar în cazul combustiei survenite pe masa de operaţie. Desigur, legea este şchioapă, un judecător are şi alte prevederi legale pentru a nu scoate mortul vinovat dar acestea sunt strict la latitudinea instanţei, ceea ce nu este normal. Legea trebuie să fie clară, şi poate nu se vor mai întâmpla astfel de nenorociri, poate sub presiunea răspunderii, grija va fi mai mare. Între despăgubiri datorate familiei de 500.000 de euro şi exonerarea de răspundere civilă este o plajă prea largă de decizie, datorată absenţei unor prevederi explicite. De aceea, cred că revine MS datoria morală de a fi stindardul unei dezbateri cu profesionişti din Ministerul Justiţiei şi cu sprijinul Colegiilor profesionale din domeniu, de a aduce multiple clarificări aceşti legi. Azi sunt nemulţumiţi şi aparţinătorii victimelor cât şi o bună parte a personalului medical, în special din ramurile chirurgicale, expus abuzurilor şi chemărilor în instanţă chiar şi atunci când nu există o vină reală.

Este aprinderea câmpului operator un risc acceptabil?

În susţinerea tezei referitoare la riscurile riscurile general acceptate, menţionate în lege, deja s-a făcut apel la date extrase din articole de specialitate. Un articol publicat doar în urmă cu câteva luni în revista Anesthesiology menţionează un raport al Food and Drug Administration - SUA din anul 2018, în care erau indicate 650 de incidente combustionale în sălile de operaţie. Dacă ar fi un risc acceptat (raportul precizează indubitabil că acest gen de risc este inacceptabil, în absolut nico situaţie) păstrând proporţiile, în România ar fi trebuit să fi existat aproximativ 65 de astfel de cazuri în anul precedent. Unde s-au petrecut aceste cazuri? Ordinul Preşedintelui A.N.M.C.S. nr. 639/2016 pentru aprobarea Metodologiei de monitorizare a unităţilor sanitare acreditate defineşte noţiunea de “Eveniment advers - eveniment considerat prevenibil, care reprezintă afectarea neintenţionată şi nedorită a sănătăţii, rănirea, îmbolnăvirea, dizabilitatea temporară sau permanentă sau chiar moartea pacientului, asociată asistenţei medicale” şi termenul de raportare a acestora – 24 de ore. Prin tradiţia celor 3 ani de raportare obligatorie impusă în 2016, cele mai reticiente la raportarea electronică a evenimentelor adverse sunt tocmai spitalele de urgenţă din Bucureşti. Sunt deja dotate, acreditate iar conducerile prea puternice în lumea medicală pentru a respecta această cerinţă legală. Poate totuşi raportarea a fost făcută către Spitalul Floreasca către ANMCS, nu am de unde să ştiu, iar întârzierea anunţării MS este un alt accident de comunicare. Ancheta corpului de control, poate şi presa, urmează a face verificările limpezitoare la ANMCS şi la Direcţia de Sănătate Publică, dacă nu cumva MS va informa, de îndată opinia publică. Dacă ar exista obligativitatea ca astfel de evenimente adverse intraspitaliceşti să fie trimise automat, electronic şi către un mail al ministerului, nu s-ar mai ajunge la situaţii ca cea de faţă, cu intervale de 4 zile de la producere, cu distrugerea voluntară sau involuntară a oricăror probe, care ar putea să apere sau să acuze pe cei implicaţi. Este ca un accident de maşină cu victime în care nimeni nu anunţă poliţia pentru a face cercetările la faţa locului! În cazul de faţă, singurele dovezi rămân declaraţiile martorilor şi protocolul operator. MS trebuie să creeze un protocol nou, care să nu se bazeze pe comunicări orale şi voluntare, pe portiţe care să permită punerea de comun acord a celor implicaţi sau refuzul de a da declaraţii. Absenţa raportării unor astfel de evenimente în caz de deces sau în mod repetat în celelalte cazuri să atragă demiterea managerului unităţii, indiferent de proprietar.

Ne aflam oare în faţa unui deces evitabil?

Unii deja invoca faptul ca pacienta ar mai fi avut doar câteva zile de trăit. Da, dar tot aşa de bine ar fi putut fi o tânără de 20 de ani cu o viaţă întreagă înainte. Ori, România conduce în topul deceselor evitabile din UE, cu 47,6% decese evitabile! Media UE este de  33% şi cea mai performantă ţară Franţa, cu 24%. Este înspăimântător! La morga spitalului, o mână invizibilă trage o linie: ata trebuia să moară, asta mai putea s-o ducă încă! Şi acel cineva esti tu, cel intrat pe poarta spitalului!  Aflăm asta în fiecare an şi ridicăm din umeri de fiecare dată. Ce am putea face? Aici MS poate juca rolul de catalizator de educaţie, luând o mică felie din sarcina lăsată la îndemâna colegiilor profesionale şi mai ales a societăţilor ştiinţifice, pe care îşi fundamentează deciziile de natură medicală, prin intermediul comisiilor de specialitate. La fiecare 2 ani, un medic ar trebui să-şi completeze informaţiile legate de decesele prevenibile prin participarea la cursuri online, organizate sub autoritatea unei intituţii a statului şi cu date reale, raportate adecvat, fără de care certificarea periodică a dreptului de a profesa, inclusiv de către conferenţiari, profesori, să nu fie posibilă. 1-2 ore la 2 ani! Nu cred ca s-a plinge cineva de lipsă de timp, oricum, la prânz se manifestă o dispariţie subită a personalului care nu este prins în activităţi indispensabile. Ministerul trebuie să se implice activ, poate prin colaborare cu ANMCS la furnizarea acestor cursuri, altfel vom rămâne în coada acestui clasament al ruşinii deoarece, conform definiţiilor folosite de Eurostat, el nu are la baza absenta tehnologiilor ci proasta lor utilizare, adică lipsa de informare!

Concluzii de etapă

Populaţia vede doar semnalele de presă privind dramele din spitale dar nu are cum să afle de angoasele cotidiene ale managerilor şi şefilor de secţie care ştiu că pot deveni în oricare zi parte a unui asemenea accident, fără a avea mijloacele legale de a se proteja. Medicina este o meserie care are ca obiect viaţa. Compromisurile, modul anormal de efectuare a practicii trebuie oprit prin elaborarea de acte normative care să impună practici sigure. Aceste normative trebuie să împuternicească managerii şi medicii să poată să spună NU atunci când siguranţa pacientului nu este garantată şi să-i oblige să nu intre în pasivitate discreţionar. În România, în momentul de faţă există mai mult de jumătate din spitale care nu îndeplinesc aceste condiţiile de calitate a actului medical. Cât timp nu se întâmplă nimic, cât treaba merge, când apare câte un accident, victimele, pacienţi şi medici, rămân să se lupte singuri cu soarta. Au avut, pur şi simplu, ghinion. O multitudine de protocoale trebuiesc elaborate şi actualizate permanent de societăţile ştiinţifice acreditate de Minister. Modele există, trebuie numai puse în aplicare, urmând măcar modelul francez (ministrul formându-se şi fiind şi cetaţean al acestei ţări).

In conducerea Ministerului Sănătăţii exista medici care au studiat şi practicat în străinătate, ministrul are consilieri onorifici medici reputaţi din ţari cu sisteme sanitare avansate. Folosind experienţa acestora, sper ca aceasta tragică ocazie să fie folosită pentru a împrumuta ceea ce este bun în abordarea institutională a unor astfel de cazuri, impunând cu forţa legii, altfel nu se poate, măsuri de prevenire a repetării unor astfel de drame.

PS. Sint nevoia unei precizări. Nu m-am intersectat cu profesorul Beuran decât în studenţie, nu îl cunosc personal şi din punct de vedere profesional, în calitatea sa de chirurg, nu am auzit decât lucruri pozitive, sau mai bine zis nu am auzit de cineva care să se fi plâns. Pe scurt, dacă aş avea o uşă deschisă, aş fi mult mai liniştit să fiu operat de domnia sa în cazul în care aş avea nevoie. Problema este uşa deschisă. Cum ajunge un pacient inoperabil, care nu mai avea practic de trăit decât câteva zile, care nu se mai putea alimenta, refuzat de alţi chirurgi ca fiind un caz depăşit, să fie operat într-un spital rezervat urgenţelor, de două ori. Le lipsea ceva medicilor care au refuzat operaţia sau nu erau suficient de competenţi? Este o problemă spinoasă, mai ales acum când veniturile medicilor chirurgi au ajuns la sume comparabile cu cele din vest (raportate la puterea de cumpărare a populaţiei), când este aproape imposibil să discerni între medicina defensivă (câştig suficient, nu ma bag că oricum moare şi mă expun la risc de a fi dat în judecată) şi medicina agresiva, unii zic eroică (operez orice vreau şi oricând, nu ar cine să conteste decizia mea). Dileme la tot pasul.

Editare ulterioară - 8.41 - Îmi comunică o persoană din prietenii FB din provincie că a accesat aplicatia şi că evenimentul advers a fost raportat în interiorul celor 24 de ore. Veriga lipsă în lanţul de comunicare cu MS trebuie verificată sau completată în altă parte. Oricum, este de neconceput ca MS sa nu aibă şi el acces la această aplicaţie. Este însă probabil că nu verifica nimeni zilnic acest aspect. Poate de mâine va deveni o rutină ca, la sosire, ministrului sa i se prezinte raportul evenimentelor adverse raportate.

Editare ulterioara - 17.39 - Bine inteles, am cautat sa vad de unde provine discrepanta privind informarea catre ANMCS. M-am edificat, trebuie data crezare comunicatului oficial, sursa era la mina a III-a, pe care nu aveam cum s-o verific, prelua o sursa din interiorul spitalului, care isi construia o strategie de aparare. Sincer, cred ca vor avea probleme grave si meritate.