Cartea basarabeană
0Încă din vară, principalii actori politici de la Bucureşti şi-au reamintit brusc că România se învecinează cu Republica Moldova, că Republica Moldova nu este o ţară oarecare, că acolo trăieşte o populaţie majoritar românească şi că această populaţie poate avea un rol deloc neglijabil în rezultatele alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale din cursul anului 2014.
Startul cursei pentru Basarabia l-a dat preşedintele Traian Băsescu. Era normal să fie aşa fiindcă, după cum bine ştim, domnia sa îşi datorează miraculoasa realegere preponderent plusului de voturi venite din afara României, mai cu seamă celor date de românii basarabeni. Aşa că la început de iulie, după o absenţă în capitala Moldovei de trei şi jumătate, dl. Băsescu a reidentificat pe hartă Chişinăul şi şi-a adus aminte că între România şi Republica Moldova există ceea ce chiar domnia-sa a numit un „parteneriat de sânge“.
Odată ajuns la Chişinău, preşedintele României a făcut tot felul de declaraţii avântate şi promisiuni greu de respectat care, poate că au sunat parţial bine acolo, care sigur au sunat bine şi în România unde, din câte se pare, există un consens în privinţa unei viitoare uniri cu Republica Moldova, dar nu au putut face niciun fel de plăcere nici oficialilor Uniunii Europene, şi nici conducătorilor de la Kremlin. Declaraţiile de atunci ale dlui Băsescu au fost repede puse în conjuncţie de comentatorii politici atât din România cât şi din Republica Moldova, dar şi de cei de la mari organisme de presă internaţionale, cu lansarea Mişcării Populare, noul partid prezidenţial pe cale de a se naşte, în fruntea căruia preşedintele României a avut grijă să-l plaseze în mod strategic pe dl. Eugen Tomac, politician incolor, fără proeminenţă, dar cu origini basarabene.
Cum Mişcarea Populară nu dă semne că va conta prea mult în opţiunile electorale ale românilor, iar dreapta nu se coagulează poate şi din cauza implicărilor neinspirate ale Cotroceniului care mai degrabă seamănă discordie în interiorul ei, dl.Băsescu şi-a reluat ofensiva pe frontul basarabean la sfârşit de noiembrie. Atunci când, într-o apariţie prost pregătită pe ecranele Televiziunii publice, a anunţat, pe nepusă masă, că noul proiect de ţară al României este reîntregirea cu Moldova. Dl. Băsescu a făcut această afirmaţie în mod riscant, imprudent, unii spun chiar provocator, în pre ziua plecării la summit-ul de la Vilnius, asumându-şi deschis şi cam copilăreşte primejdiile iritărilor pe care le va produce. O vizită-fulger în capitala Republicii Moldova, o cumetrie cu primarul Chişinăului, mai vechiul amic Dorin Chirtoacă, participarea preşedintelui moldovean Nicolae Timofti la festivităţile de la Bucureşti prilejuite de Ziua Naţională a României plus câteva fraze din cuvântarea rostită de Traian Băsescu înaintea recepţiei oferite cu acelaşi prilej, acţiuni preponderent de imagine, ne lasă să înţelegem că preşedintele României e hotărât să obţină în folosul propriu şi al prietenilor lui politici tot ceea ce se poate obţine de pe urma cartei unioniste. Indiferent de riscurile multiple, politice dar şi economice, la care expune ţara.
Cunoscând realitatea că dl. Băsescu nu l-a ascultat pe dl. Andrei Pleşu nici măcar pe vremea când acesta îi era consilier, sunt sigur că nu va ţine deloc cont de un avertisment venit din partea binecunoscutului cărturar care, într-un interviu acordat în 1995 lui Vitalie Ciobanu şi revistei Contrafort, interviu republicat în recent apăruta carte Din vorbă-n vorbă ˗ 25 de ani de întrebări şi răspunsuri (Editura Humanitas, Bucureşti, 2013) spunea: „Duioşia de pahar şi paşoptismul desuet nu sunt instrumentele optime ale unei soluţii reale. Grav este că, din câte mi-am dat seama, basarabenii înşişi, iritaţi (pe bună dreptate) de indiferenţa unora, cedează prea uşor sentimentalismului celorlalţi, riscând astfel alianţe suspecte şi neproductive. Îi înţeleg. E o reacţie a candorii lor, a nevoii lor de a fi iubiţi, de a li se spune că sunt iubiţi. Ar trebui, totuşi, să-şi reamintească, din când în când, că îndrăgostitul cel mai autentic nu e neapărat cel care face declaraţii zgomotoase şi care plânge uşor.“
Disponibilitatea de a le spune moldovenilor că sunt iubiţi şi declaraţiile zgomotoase ale preşedintelui român, interesat îndrăgostit de basarabeni, a luat, din câte se pare, pe nepregătite celălalt pol de putere din ţară, alianţa uselistă de la guvernare. Dacă în iulie premierul Victor Ponta a putut da o replică promptă, concretizată nu doar în vorbe ci şi printr-o vizită mult mai roditoare decât cea a d-lui Băsescu la Chişinău, acum faptele se lasă aşteptate, iar dl. Ponta s-a trezit fără muniţie.
Drept pentru care, faute de mieux, adversarilor d-lui Traian Băsescu nu le-a mai rămas decât să recurgă la interpuşi şi să tragă maximul de foloase posibil din reluarea, fix pe 1 decembrie, a transmiterii emisiunilor TVR în Republica Moldova. Fapt intervenit după şapte ani de întrerupere. Şapte ani, cu toţii consumaţi în timp ce la Palatul Cotroceni era nimeni altul decât Traian Băsescu. Să reamintim în context că adversarii preşedintelui au subliniat în repetate rânduri că luările de poziţie ale acestuia referitoare la unele modificări legislative ce vizează TVR ar bloca găsirea unei soluţii de natură să permită prezenţa programelor Televiziunii publice în casele moldovenilor. O atare revenire înseamnă, fără doar şi poate, un lucru îndelung aşteptat, firesc. E vorba despre o regăsire a normalităţii. O normalitate transformată, din păcate, într-un un eveniment politizat cu asupra de măsură în transmisiunile de la faţa locului ale postului public de televiziune românesc.
Preşedintele-director general al SRTV, Elwis Claudiu Săftoiu, desemnat în funcţie datorită apartenenţei sale la PNL şi serviciilor aduse acestuia pe când se afla în opoziţie, şi-a dat în petec, a arătat că serveşte cauza şi a apărut în chip inflaţionist şi dizgraţios de câteva ori pe micul ecran. Şi-a exhibat meritele, s-a dat în spectacol, a făcut o penibilă demonstraţie de automulţimire şi de cult al personalităţii. Apariţiile caraghioase, enervante ale d-lui Săftoiu, mustind de un retorism ieftin, de suficienţă şi de grotescă infatuare, au fost dublate în chip suspect de cele directe şi în reluare ale d-lor Cristian Niţulescu şi Claudiu Brânzan, la rândul lor reprezentanţi ai puterii useliste, mai exact ai PSD, în Consiliul de Administraţie al TVR. Cu greu s-au abţinut cei trei politruci să nu spună că faptul că TVR poate fi liber, neristricţionat urmărită în Republica Moldova e un dar guvernamental. Un cadou uselist. Care se cuvine apreciat ca atare şi pentru care va trebui mulţumit prin voturi.
E de aşteptat că în cursul anului viitor bătrâna, sărăcita şi abandonata Televiziune Română va fi redescoperită de politicieni ca armă de luptă electorală. Va fi cosmetizată, reabilitată, asaltată, va fi declarată fată mare doar spre a fi siluită, încă o dată şi încă o dată, în consecinţă. Aşa cum se întâmplă de 24 de ani încoace.
Dar dacă, deocamdată, această posibilitate e numai una aproximată, sigur e că data de 1 decembrie 2013 a fost una fatidică pentru echidistanţa şi pentru prestigiul cu dificultate cucerite în ultimele luni de greu încercatul Telejurnal al Televiziunii Române.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!