Atâta oaste de români mândri

Atâta oaste de români mândri am văzut  în Țara Liberă a Maramureșului, încât neprietenii ar trebui să aibă coșmaruri... 

 Afirmația de mai sus are rostul ei, de vreme ce împreună cu conaționalii Ivan Boiciuc, Romulus Rusu, Liviu Crăcană, Ioan Creța, Leonat Crăciun, Nicolae Diaconu, Ion Davițoiu, Nicolae Slavu, Ionel Sârghea, Dumitru Scutelnicu și Gigel Voin - ofițeri acum în rezervă, dar care au făcut parte din Promoția Independenței, cea din anul 1977, în care România a sărbătorit un veac de existență liberă - am poposit în Țara Maramureșului, pentru o revedere, după 45 de ani de la absolvirea instituției sibiene în care am depus jurământul militar, cu palma strânsă pe stindardul Tricolor. 

Și cum trăim vremuri în care simpatia populației este mai mult pentru armată - din teamă de război - și pentru biserică - din dorința de a viețui dincolo de greutățile momentane - am poposit și la Biserica din Lemn, din curtea fostei unități de grăniceri din Sighetul Marmației, apoi la Mănăstirea Săpânța-Peri și la Mănăstirea Bârsana, unde am văzut nu puțini români în putere, cu copii ținuți de mână sau aduși în fața preotului în brațele moroșenelor îmbrăcate în frumoasele costume tradiționale, mame a unul, doi sau chiar trei copii, în vremuri în care, dincolo de granița de nord se mai aud elicoptere militare ucrainene survolând terenuri luate în vizor de agresorul răsăritean. 

Pe cât de frumoase sunt meleagurile pe care trăiesc moroșenii, pe atât de luminate sunt și sufletele celor care au primit cu generozitate pe refugiații veniți din țara unde și azi continuă luptele pe Frontul de Est, îndeobște tineri, tinere, mame cu copii despărțiți de tații rămași să își apere patria, mai toți cu o stare financiară bunicică, de vreme ce bancomatele din Sighetul Marmației se golesc repejor spre prânz, în timp ce pe una din străzile principale se vând țigări ucrainene la jumătatea prețului celor românești și delicatesuri precum pralinele produse în Ucraina. Și ca să nu poleim deloc adevărul, conduitele unora dintre cei  veniți în bejenie au avut ca efecte atentele priviri ale unor moroșeni, atunci când judecă la concret, ce poate fi mai rău, războiul ca atare sau aroganțele unor megieși, care ar fi putut fi evitate, cu bun simț, în anul de grație 2022. 

Dar cum hâtrul nostru ghid, Ivan Boiciuc, ne-a făcut surpriza să poposim și la Oncești, acolo am dat cu ochii de un tom de aproape 300 de pagini, care a fost recent tipărit de Editura Aeternitas, din Alba Iulia, sub coordonarea lui Matei Godja: "Oncești - Vatra străbună a nobilimii maramureșene."Acest demers editorial a fost finanțat de familia primarului independent Matei Godja, reunind contribuțiile substanțiale ale compatrioților Simion Belea, Ioan Gherghel, Ioan Vancea, Ștefan-Vasile Farcaș, Ioan-Mircea Farcaș și Ștefan Vișovan. După cum mărturisea Matei Godja:

"Cartea de față, la realizarea căreia au contribuit, prin studii consistente, o seamă de intelectuali maramureșeni - și nu numai - trebuie considerată un început. Noi intenționăm să alcătuim un grup de lucru din care să facă parte istorici, filologi, teologi, geografi etc.  prestigioși, care să elaboreze o suită de lucrări referitoare la comuna noastră, care, după cum cititorul va vedea din materialele de față, a jucat un rol important în istoria Maramureșului, căruia i-a dat, de-a lungul timpului, voievozi, juzi și alte personalități de seamă."

Sigur că un asemenea tom se citește, nu se povestește, fie și prin intermediul unui rezumat aparte.

Dar mi-au atras atenția paginile dedicate bărbaților din Oncești încorporați în Primul Război Mondial. 

Aici fiind sub lupă evoluția lor de la încorporare, până la eliberare: "Conform evaluării statistice întocmite în anul 1922, sub auspiciile Astrei, numărul onceștenilor participanți pe front s-a ridicat la circa 233 de combatanți (echivalentul a nouă plutoane), când populația satului, în anul 1914 era de 1479 de locuitori, din care, după religie 1.323 erau greco-catolici, de naționalitate română, 155 de izraeliți și un romano-catolic...Au luat parte la mișcările impuse de război, chemați fiind la partea activă, ca soldați pe front - 188, la partea sedentară pentru servicii auxiliare sau mobilizați pe loc - 45. Dintre aceștia au fost decorați un număr de 16 onceșteni. Din rândurile acestora, morți pe câmpul de luptă - 6 soldați: morți în temnițe, în pribegie, în spital, în urma bolilor sau a rănilor - 4; au fost declarați dispăruți un număr de 38 soldați. Au rămas invalizi 18 inși, iar 15 au fost răniți în timpul războiului, dar în anul 1922, când s-au întocmit aceste liste, au fost nominalizați ca și vindecați. S-au întors acasă, pe deplin sănătoși - 151 de combatanți." 

Azi, locuitorii din Oncești au mândria recunoașterii localității lor ca o  așezare dacică atestată de cercetările arheologice efectuate în anii 1964-1965, conduse de H. Daicovici.De aici și determinarea primarului de a organiza pe 28.08.2022, ediția a V-a a ceea ce a numit - cu bucuria continuității unei anumite tradiții -  "Ziua Dacilor Liberi". Sigur că la acest eveniment marcat de o zi cu soare au participat, în frumoasele lor costume populare, numeroși bărbați, femei și copii dintre cei peste 1600 de locuitori cât are acum așezarea Oncești.

O mențiune aparte merită ilustrațiile din finalul acestui volum, despre starea unor maramureșeni ce se simt stăpâni la ei acasă, fără vorbe multe, cu asumarea tăcută a ceea ce au de făcut și de transmis mai departe - o tradiție specifică conaționalilor ambiționați de putința de a sfinți locul în care trăiesc, alături de cei dragi. 

L-am întrebat pe primarul Matei Godja - remember, un independent - ce ar face dacă ar fi numit premierul României. 

A zâmbit cu tâlc. Nu s-a pripit cu răspunsul și mi-a dat de înțeles că ar începe cu ordinea inexistentă jos, în statul român de azi, acolo unde măcar lunar primarii să dea seamă de ceea ce au reușit să facă în ultimele patru săptămâni, spre binele comunităților pe care le conduc. Deocamdată, pe alocuri, pare să bată vântul indiferenței, al bunului plac - afirmația îmi aparține -, deși la Oncești o mână de români străjuiesc - cu o demnitate pilduitoare - o poartă maramureșeană deloc conjuncturală.