Răspunsul ironic al unui primar PSD după ce Ponta i-a cerut sprijinul. Gorghiu l-a dat de gol pe fostul premier

0
Publicat:

Fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu a publicat pe rețelele sociale o captură de ecran ce surprinde o conversație între Victor Ponta și o primăriță PSD, candidatul independent cerându-i sprijin în schimbul promisiunii că vor colabora la Cotroceni.

Victor Ponta FOTO Mediafax
Victor Ponta FOTO Mediafax

În mesajul care pare trimis de candidatul independent primarului din Dodești Loredana-Elena Cerbu, Ponta își exprimă încrederea în sprijinul edilului, afirmând că "vom colabora și de la Cotroceni, la fel de bine ca și atunci când eram la guvern!"

În loc de răspuns, primărița i-a trimis un afiș electoral în care apare susținându-i candidatura lui Crin Antonescu.

FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Conversația a fost distribuită cu o notă ironică de Alina Gorghiu, cu următorul mesaj: „Femeile au cele mai smart răspunsuri. Când Victor Ponta trimite mesaje la o primăriță PSD, priviți răspunsul”, adăugând că astfel de mesaje circulă intens în perioada electorală.

„Sunt convinsă ca va primi numai mesaje de susținere exact în același sens de la toată lumea”, a transmis fostul ministru.

În martie, după ce și-a anunțat candidatura la prezidențiale, Victor Ponta a fost exclus din PSD, în urma deciziei Consiliului Politic Național (CPN) al partidului.

Înaintea ședinței conducerii partidului, Marcel Ciolacu declara că va propune excluderea din partid a lui Victor Ponta. 

O să merg cu această propunere la colegii mei”, a declarat Marcel Ciolacu la sediul PSD.

Victor Ponta a redevenit membru al PSD în toamna anului trecut. Acesta a candidat la alegerile parlamentare din 2024 pe lista PSD Dâmbovița pentru Camera Deputaților, obținând un mandat de parlamentar.

Ponta a decis la finalul lunii februarie 2025 să se suspende din calitatea de membru de partid pe motiv că nu îl poate susține pe Crin Antonescu. 

Având în vedere situația actuală, în care există o contradicție evidentă între voința electoratului și deciziile luate de conducerile Partidelor politice care formează Coaliția de Guvernare, mă văd nevoit să vă comunic în mod formal decizia mea: Conducerea PSD a decis, pentru prima dată în istoria sa ca partid, să nu aibă un candidat propriu pentru Alegerile Prezidențiale din 2025 – în acest fel electoratul de stânga este abandonat și nereprezentat”, se arată în scrisoarea prin care Victor Ponta cerea să fie suspendat. 

Alegeri prezidențiale 2025

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite