Exclusiv Jucător sau spectator? Președintele României și economia: „Nu este pus pe post de floare în glastră”
0Multe dintre promisiunile candidaților la președinție au avut legătură cu economia, deși atribuțiile președintelui României în acest domeniu sunt mai degrabă limitate. Economistul Radu Nechita ne explică cum poate fi influențată economia de la acest nivel și cum au făcut-o președinții de până acum.
Președintele are un rol limitat în ceea ce privește economia, conform Constituției României. Există, totuși, câteva atribuții care pot avea impact financiar indirect.
Prima se referă la promulgarea legilor, inclusiv a celor cu impact economic. Președintele poate cere reexaminarea unei legi o singură dată, inclusiv pe motive economice.
Președintele participă la formarea Guvernului, propunând un candidat pentru funcția de prim-ministru, care va forma Guvernul și numind miniștri la propunerea prim-ministrului. Astfel, poate influența indirect politica economică prin susținerea unui guvern cu o anumită viziune economică.
Din perspectiva faptului că președintele conduce politica externă împreună cu Guvernul, el negociază și semnează tratate internaționale, inclusiv acorduri economice sau comerciale, inclusiv tratate de investiții, acorduri bilaterale.
Președintele poate convoca Guvernul pentru a discuta probleme urgente sau importante, inclusiv economice. Președintele poate transmite mesaje către Parlament referitoare la starea națiunii, inclusiv cu privire la situația economică.
Președintele participa la Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), instituție care poate lua decizii privind resurse strategice, infrastructura critică sau chestiuni economice cu implicații pentru securitatea națională.
Și atribuția de mediere a președintelui poate avea impact indirect asupra economiei. Astfel, șeful statului poate să acționeze pentru a preveni sau aplana conflicte între puterile statului respectiv între stat și societate civilă, cetățeni, organizații, sindicate etc.
„Adevărul” a discutat cu Radu Nechita, economist și conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai, despre impactul, direct și indirect, pe care Președintele României îl poate avea asupra economiei și cum s-a tradus în acest domeniu sintagma „președinte jucător”.
Perspectiva unui economist UBB: ce ar însemna un președinte jucător?
Adevărul: S-a dezbătut mult în campania prezidențială despre măsurile economice pe care le va lua viitorul președinte. Totuși, atribuțiile sale în această zonă sunt destul de reduse.
Radu Nechita: Mulți economiști vorbesc despre instituții. Instituțiile, în sensul care îl dau economiștii acestui termen, înseamnă ansamblul regulilor formale și informale urmate de oamenii dintr-un anumit spațiu.
Dumneavoastră aveți dreptate să spuneți că potrivit regulilor formate, adică cele care sunt scrise, puterea președintelui este relativ redusă, ceea ce arată o ciudățenie a Constituției românești. Și iarăși trebuie să fac o paranteză istorică. Constituția noastră a fost scrisă pentru a împiedica concentrarea puterii în mâinile unei singure persoane, nu cu scopul de a limita acea putere politică în general, ci doar pentru a evita ca ea să fie concentrată. Deci să nu fie doar o singură persoană, președinte sau prim-ministru care poată să ia deciziile, ci să fie mai multe persoane.
Pe mine mă preocupă mai ales măsura în care se limitează puterea statului asupra mea ca cetățean . Eu vreau ca nici împreună prim-ministrul, cu președintele și președintele Senatului și al Camerei Deputaților să nu poată să facă anumite lucruri. Deci separarea puterilor mă preocupă pe mine în măsura în care ea reușește să limiteze puterea statului asupra cetățeanului.
Și în 1990, când se discuta această Constituție, s-a mers pe ideea că puterea executivă să fie fragmentată în două, să fie președinte și prim-ministru. Apare o tensiune aici în ceea ce privește legitimitatea democratică a celor doi: președintele este votat direct de toți cetățenii, iar votul este, în filozofia politică actuală, sursa supremă a legitimității. Din acest punct de vedere, președintele este cel mai legitim, ca să zicem așa. Primul ministru este votat tot de cetățeni, că tot cetățenii trimit politicieni în Parlament, care indirect aleg premierul.
Cetățenii percep cumva că legitimitatea prim-ministrului este mai redusă decât legitimitatea președintelui. Și aici apare această tensiune între puterile mai mici ale președintelui decât ale primului ministru.
Una dintre caracteristicile președintelui României, pe care mulți alegători o consideră importantă, este aceea de a fi sau nu „jucător”. Ce ar însemna un „președinte jucător” în ceea ce privește economia?
Noi am avut mai multe feluri de președinți. Am avut președintele zâmbitor-sabotor, la început, care a întârziat cât a putut traseul spre capitalism. A fost un fel de Alibaba și cei 40 de hoți, deoarece marile tunuri s-au dat în acea perioadă și rețele care au devalizat țara și au făcut privatizările frauduloase și toate catastrofele pe care le-am plătit și încă mai le plătim. Acel deceniu pierdut este responsabilitatea președintelui Iliescu și a premierilor pe care i-a desemnat.
Am avut apoi acel președinte învins de sistem care a adus foarte multă speranță, dar neavând un parlament suficient de puternic și de coerent, neavând o majoritate parlamentară nu a reușit să schimbe foarte multe. Cetățenii nu i-au dat majoritatea parlamentară necesară pentru a face o terapie de șoc, cum au făcut polonezii, de exemplu, sau cehii. Și atunci am avut rezultatul pe care l-am avut. Constantinescu a fost un „președinte atât s-a putut.”
Eu mi-aduc aminte câtă speranță a reușit să aducă președintele Constantinescu și cum, practic, după 1996 s-a ajuns acel punct din care nu ne puteam întoarce înapoi. S-a trecut la discuțiile cu Snagovul, cu traiectoria europeană. E drept că prăbușirea URSS-ului și intrarea Rusiei în criză a ajutat și și-a lăsat agenții de aici un pic mai debusolați decât și-ar fi dorit. Ideea este că președintele Constantinescu a reușit să împingă România într-o direcție pe care nici revenirea președintelui oportunist de data asta, Ion Iliescu, nu a mai putut să o schimbe. Iliescu și-a dat seama că jocurile istoriei erau făcute atunci și el a fost suficient de înțelept sau de oportunist, cum vreți să-i spuneți, încât să culeagă roadele acelei schimbări de traiectorie și este președintele practic care „ne-a băgat în NATO”. Mă rog, a cules roadele politicii mult mai clare, orientate spre vest, inițiate de Constantinescu.
Jucătorii pot fi buni sau răi
Apoi a urmat președintele care a patentat practic această sintagmă „președinte jucător”
Jucătorii pot fi buni sau răi. Dacă la început președintele Băsescu a dat un șut în furnicarul de corupție moștenit de la Iliescu și Năstase. Din pacate, aplicarea legii nu a fost suficient de uniformă și de susținută, după cum s-ar fi dorit. Dar nu știu ce să zic, având în vedere că inclusiv fratele președintelui a fost bâzâit de DNA în perioada respectivă, eu cred că s-a făcut totuși destul de mult. Acea luptă anticorupție, încet-încet, a fost cel puțin percepută, dacă nu chiar efectiv s-a întâmplat așa, ca o armă politică.
Președintele are atribuții de numire a magistraților de rang înalt, ceea ce-i permite să influențeze modul în care se poartă lupta anticorupție. Din punct de vedere economic, cum a influențat lupta anticorupție economia?
Sunt avantaje și dezavantaje. Dacă legile sunt proaste, dacă legile sunt abuzive, dacă statul este fomist și consumă foarte multe resurse, corupția este o modalitate de a scăpa din ghearele unui stat totalitar. Corupția este o modalitate de a face să meargă o administrație abuzivă, incompetentă, dezinteresată, hrăpăreață și așa mai departe.
Deci, în anumite situații, corupția e legitima apărare a cetățeanului. Este supapa care face să funcționeze economia. Dacă nu ar fi existat corupție în economia românească sau sovietică de dinainte de 1989, economia s-ar fi prăbușit mult mai repede. Doar prin corupție se puteau rezolva anumite probleme.
Corupția este un simptom. Adică în momentul în care eu trebuie să dau șpagă pentru a obține o autorizație de ceva, înseamnă că autorizațiile alea nu sunt acordate suficient de clar, suficient de transparent, suficient de multe. Deci înseamnă că este o problemă. Corupția este un simptom al unor legi foarte, foarte proaste.
Investitorii cum văd lupta anticorupție?
Investitorilor nu le place corupția în general chiar dacă în anumite situații specifice vor să obțină o suspendare a aplicării legii pe cazul lor.
Depinde de ce înseamnă corupție. Dacă eu trebuie să dau șpagă pentru ca legea să se aplice corect, atunci e o problemă. Dacă eu dau șpagă ca legea să nu se aplice, o lege normală, o lege firească, sau să nu mi se aplice mie, ci doar concurenților, vă dați seama că orice corupție generează niște distorsiuni, generează orientarea eforturilor din activități productive spre activităţi distributive.
Vorbind de instituții, vorbim de reguli formale și informale. Deși în Constituție nu este prevăzut că președintele poate influența direct economia, el o poate face indirect. O modalitate este și lupta anticorupție.
Pentru investitori e importantă predictibilitatea
Ce semnale caută investitorii de la președintele țării?
Președintele în primul rând este un simbol. Dacă românii aleg pe cineva care promite naționalizări, semnalul este diferit comparativ cu unul care promite că va respecta regulile Uniunii Europene. De asemenea, pentru investitori nu este un semn bun când cineva face o declarație la o emisiune și la o altă emisiune, când are altă audiență, face altă declarație. Sau își schimbă declarația în funcție de ultimul sondaj. Pentru ei e important și ce a făcut efectiv acel candidat. Era o întrebare celebră la începutul anilor 90 și „Ce ați făcut în ultimii 5 ani?” Este important să vadă nu numai ce se declară, ce se promite în campanie electorală, ci și ce s-a făcut în timp.
Pentru un investitor cineva care acum îi înjură pe americani și Uniunea Europeană și așa mai departe, după care se răzgândește nu este decât o sursă de incertitudine. Cineva care promite 10 chestii care se bat cap în cap, pentru un investitor înseamnă incertitudine și amânarea deciziei sau orientarea deciziei de a investi în altă țară unde lucrurile sunt un pic mai clare.
Deci pentru investitori e foarte importantă predictibilitatea?
Investitorii sunt obișnuiți să lucreze în incertitudine, pentru că viața este incertitudine. Am băut azi dimineață o cafea făcută din boabe recoltate de un arbore de cafea plantat acum 3 sau 4 ani până a intrat pe rod. Deci investitorul nu a avut de unde să știe sigur ce se va întâmpla cu arborii de cafea plantați în urmă cu 3-4 ani. Deci incertitudinea este inseparabil legată de activitatea antreprenorială. Dar dacă la această incertitudine se adaugă incertitudinea fabricată de politicieni, în mod evident, viața întreprinzătorilor, viața tuturor celor care produc bogăție și inclusiv a salariaților, este mai grea. Incertitudinea este un cost. Activități care ar putea fi rentabile în absența incertitudinilor, devin nerentabile dacă există incertitudine. Și atunci, investitorii renunță, adică pierdem fabrica de bogăție.
Revenind la președinți și cât de jucători au fost în zona economică. Klaus Iohannis, cât de jucător a fost în acest domeniu?
El a fost un președinte spectator după care a fost un președinte turist. Eu mi-aduc aminte de speranța pe care a generat-o, cu toată mitologia sasului care va rezolva problemele, dar practic am văzut de fapt o stabilitate ce a devenit pretext de imobilism și de coalizare a partidelor care voiau să-și rezolve diverse probleme, să-ști satisfacă clientela politică. În plus, am rămas fără opoziție.
În mandatul său am văzut politicile eronate din pandemie, erorile de comunicare, monopolizarea comunicării, încălcările de libertăți individuale, unele dintre ele complet stupide și imposibil de justificat rațional. Am văzut tot felul de măsuri din astea care nu aveau justificare din punct de vedere medical.
Dar președintele, în afară de a comunica, poate să facă mai mult?
El a cauționat această idee și a argumentat-o și nu a ieșit să-și pună geaca roșie și să vină să spună, „dom'le, nu se poate așa ceva”.
Adică el a fost un președinte absent. Adică tu ca președinte, tu poți să ieși în fața națiunii și să spui, să tragi de mânecă, să bați obrazul, să faci ceva. Președintele trebuie să fie jucător, adică nu este pus acolo de floare în glastră.
Formal cel puțin, avea pârghii să facă mai mult?
Orice președinte poate face consultări, să medieze. Nu te împiedică nimeni să vii la conferințe de presă și să răspunzi întrebărilor ziariștilor. Mutismul comunicațional și secretomania, atitudinea, „bă, voi sunteți proști, noi știm, lăsați, aveți încredere, facem noi să fie bine, nu mai puneți atâtea întrebări”, sunt problematice.
În momentul în care președintele se consideră cel mai mare stăpân al țării, nu primul servitor al cetățenilor, în momentul în care președintele ne consideră pe noi subordonați, avem o problemă de filozofie politică înainte de a discuta economie.
Problema la noi este una de filozofie politică, adică în modul în care este concepută această Constituție, înainte de a fi o problemă economică. Și de aceea avem o așa de mare diferență între stilurile și modul în care s-au exercitat mandatele președinților, pentru că fiecare președinte, în limitele Constituției, poate să facă diverse chestii care sunt pe măsura și în armonie cu ce crede acel președinte.
Iar dacă vorbim de reguli informale într-o societate atât de paternalistă și într-un stat atât de centralizat ca al nostru, toată funcționărimea are un anumit servilism, un anumit grad de conformism sau conformare socială pe ideea „Dacă a zis șeful, așa facem”, foarte multă lume se aliniază, astfel că mulți vor balansa într-o parte sau în alta, în funcție de cum va bate vântul dinspre Cotroceni.
Scenariul Nicușor Dan
Acum vă propun să intrăm un pic pe scenarii și dacă vorbim să zicem de scenariul Nicusor Dan președinte. El are o mare problemă: nu are un partid puternic pe care să se bazeze. Ce poate face el în aceste condiții?
Majoritatea din Parlament este cea care este, dar el presupun că va comunica un pic mai mult decât precedentul președinte. Adică el poate să vină și să spună ceva. El poate să facă niște numiri la servicii, numiri de procurori etc. El poate să vină și să apese un pic cu degetul în direcția, „dom'le, hai să terminăm curățenia”. Hai să mai rezolvăm un pic, pentru că 40% dintre românii care au votat mișcarea așa-zisă suveranistă nu cred că vor să-l reînvie pe Ceaușescu și să-l aducă înapoi, ci sunt oameni foarte, foarte nemulțumiți de ceea ce s-a întâmplat. Nemulțumiri parțial justificate, parțial nejustificate. Deci, oamenii așteaptă o schimbare, vor să vadă că mesajul lor a fost înțeles. Dar dacă ne uităm la ce au făcut partidele din noiembrie-decembrie până acum, nu prea au fost schimbări. Partidele mainstream nu au arătat ca au înțeles mesajul nemulțumiților.
Din ce a spus Nicușor Dan la dezbateri și la alte ieșiri publice, v-a rămas în minte vreo viziune vis-a-vis de economie?
Nu, și este o problemă, deoarece el nu s-a pronunțat foarte mult pe partea de economie. Poate din cauza faptului că, așa cum chiar și el a recunoscut că e procesoman, probabil nu se pronunță pentru că știe că nu are pârghii directe. Deci dezbaterile economice la alegerea președintelui sunt probabil mai puțin importante decât dezbaterea de filozofie politică, adică de orientare, de atitudine.
Mă interesează pe mine personal, ca economist, ce părere are el despre controlul prețurilor, de exemplu, dacă e o idee inteligentă sau aşa cum învățăm noi, economiștii, de vreo mai mult de două secole jumate, că e o prostie, o eroare, este o politică păguboasă.
Deci, mi-aș dori să văd în discursul unui președinte că măcar elementele, cunoștințele economice de bază sunt integrate, sunt asimilate și nu sunt emise aberații din punct de vedere economic, pentru că alea pe mine mă înspăimântă și mă fac să fug, să merg în cealaltă direcție.
Scenariul George Simion
Să trecem la celălalt candidat, George Simion. Cum vi se pare ideile vehiculate de acesta în domeniul economiei?
Am văzut promisiuni care nu au acoperire. Casele la 35.000 de euro. Acuma depinde ce înțelegem prin casă: cu 35.000 de euro pot să cumpăr casă undeva prin ceva sate abandonate. Unii când zic „case la 35 de mii de euro” nu se gândesc la apartamentul în care am trăit eu, camera mea de cămin din Franța, de 9 metri pătrați, cu baie pe hol și bucătărie pe hol. Deci la 35.000 de euro, poți lua o garsonieră de 10 metri pătrați, în Cluj, prețul pe metru pătrat e 3.500 de euro. Dar nu a zis garsonieră confort 4 la 35.000 de euro, a zis casă. Ori casă, pentru mine înseamnă casa individuală.
Acum am aflat că este marketing.
Marketing înseamnă să prezinți calitățile unui produs real, nu să exagerezi calitățile unui produs imaginar. Deci marketingul nu înseamnă minciună. Nu poți veni și să spui că vinzi medicamentul la 35 de lei și când clientul ajunge la farmacie îi ceri 65 de lei. Dacă o firmă privată face așa ceva, are niște probleme cu Protecția consumatorului. Sunt niște lucruri complet inacceptabile. Marketingul nu înseamnă să minți. Marketingul nu este sinonim cu minciuna, nu este sinonim cu a emite niște idei care nu au nimic de a face cu realitatea.
Apoi, discuțiile despre naționalizări... Hai să venim la chestia cu preluarea Petromului și OMV-ului, cu reluarea controlului din zona de energie. Cum se face chestia asta? Pe ce resurse? Pentru mine asta înseamnă naționalizare. Când spui că statul preia, chiar dacă nu ai folosit termenul de naționalizare, asta înseamnă, că statul reia controlul. Dacă ne uităm cum funcționează firmele de stat, vedem că pe lunga listă de vreo câteva mii de regii autonome și firme de stat, cele mai multe dintre ele sunt falimentare.
Iar dacă ne uităm la cele în care statul este acționar alături de privat, vedem că acționarul privat apără de fapt interesul acționarului majoritar, adică al statului, adică al contribuabilului român, mai mult decât o fac reprezentanții numiți de stat în firmă. Pentru că acei reprezentanți își votează salariile. Dividendele sunt distribuite și puse în teșchereaua guvernului ca să finanțeze cheltuieli curente, după care se trezesc că ups, pentru retehnologizarea de la Porțiile de Fier trebuie să luăm împrumut. Păi, de ce distribui dividende dacă tu vrei să retehnologizezi? Banca Transilvania așa a făcut. În primii 20 de ani de existență, nu a distribuit dividende.
Dar apropo de bănci, au existat niște idei cu privire la tăierea dobânzilor.
Intervenirea asupra prețurilor este cartonaș roșu din punct de vedere economic. Pentru că nu există nicio problemă economică, socială, politică pe care controlul prețurilor să nu o agraveze și mai tare.
Dacă e să ne uităm la atribuțiile președintelui, conform Constituției, e greu de crezut că va putea îndeplini aceste promisiuni, în actuala configurație a Parlamentului?
Pe de o parte, nu poate s-o facă, ceea ce e un lucru bun, dar este un lucru absolut înspăimântător că cel care pretinde o funcție importantă în stat vine și propune idei absolut falimentare din punct de vedere economic. Adică atunci când, de exemplu, președintele va prezida, pentru că poate prezida ședințele de guvern, vine și spune, „dom'le, trebuie să dăm o lege de plafonare a dobânzilor, lucrurile astea nenorocesc economia. În schimb ar putea spune, „domnule, dobânzile nu sunt ceva ce intră în atribuțiile mele, dar voi lua măsuri astfel încât dobânzile să scadă în mod natural, adică voi insista, voi cere, voi transmite, voi lupta, voi consulta, voi pleda public pentru un guvernator al BNR care într-adevăr să fie favorabil luptei împotriva inflației, nu unul care să fie de acord cu orice guvern sau parlament numai ca să-și păstreze funcția.
În momentul în care un politician vine și prezintă ca soluție la problemele noastre controlul prețurilor, că e vorba de chirii sau de dobânzi, acel politician primește un cartonaș roșu de la orice economist demn de acest nume.
Mesajul pentru investitori care este atunci când președintele zice că vrea să intervină asupra prețurilor?
Dobânzile respective ori sunt determinate de piață, dacă discutăm de dobânzile pe termen lung, ori de Banca Centrală. Ori. când tu ca președinte promiți că vei interveni la Banca Centrala, ca să reduci dobânzile pe termen scurt asta înseamnă că vei pleda pentru o politică inflaționistă. Deci mesajul merge în direcția asta. Nu are cum să iasă ceva bun din pledoarii în favoarea unui intervenționism în prețuri. Pentru că asta arată un heirupism din punct de vedere economic, înseamnă cineva care vede economia supusă bunului său plac.
Un președinte care are o filozofie intervenționistă își va alege consilieri de teapa sa, va numi mai degrabă premierul din direcția aceea, își va folosi toată influența informală pentru a împinge lucrurile într-o direcție care nu este una bună din punct de vedere economic. Este una riscantă, una care amplifica incertitudinea.
Deci, da, dacă ne concentrăm pe puterile formale, ele sunt relativ limitate din punct de vedere economic, ele sunt limitate în general, ele sunt în special pe partea de numiri, de șefi de instituții care pot avea influență pe termen lung economia. Puterea este pe termen scurt, la numire, dar cu bătaie lungă, pe termen lung. Deci la început, are niște cărți în mână, pe care le poate juca într-un fel cu impact pe termen lung.
Ce ar trebui să facă un președinte responsabil
Cum ați vrea să acționeze un președinte responsabil? În condițiile economice de astăzi din România?
Eu cred că un președinte ar trebui să vină și să spună oamenilor realitatea. Să nu mai mintă, să nu mai contribuie la acoperirea minciunilor. Să arate foarte clar că avem niște cheltuieli publice care au crescut foarte, foarte mult și să arate cifre, nu procente de PIB, ci să arate sumele în euro. Informația asta este disponibilă pe Eurostat. Deci nu trebuie făcute mari cercetări. Sunt informații publice.
Președintele Traian Băsescu a ieșit public și a explicat de ce sunt necesare măsurile guvernului de reducere a pensiilor și salariilor.
Scăderea datoriei publice poate fi făcută în două feluri: cu discernământ și fără discernământ. Cu gândire prealabilă, cu analiză: „hai să vedem de unde tăiem, de unde nu”. Sau, așa cum nu trebuia făcut, când ești în urgență, nu mai stai să vezi cât din picior tai. Poate tai mai sus de genunchi, ca să fii sigur că nu se întinde cangrena mai sus decât trebuie. Poate tai prea puțin și până la urmă trebuie să tai cu totul piciorul. Deci primul pas este acesta.
Să explice foarte clar că situația este foarte, foarte gravă și să-și exercite influența în principal cea informală, pentru a explica, pentru a transmite, pentru a pune presiune pe politicieni, pentru că până la urmă politicienii ce vor? 1. Să câștige alegeri. 2. Să recâștige alegeri.
Oamenii, în momentul în care văd că sunt niște cheltuieli uriașe, probabil vor accepta, fără prea mare scandal, ca Taromul să fie privatizat, ca sutele de regii autonome să fie închise, să fie dați afară funcționarii care oricum nu făceau nimic. Eu nu consider că dacă oamenilor li se explică ceva în mod corespunzător, ei nu pot să înțeleagă acest lucru. Dar oamenii au fost mințiți. Oamenii au fost mințiți și oamenii vor dreptate, vor corectitudine și vor o schimbare de atitudine, să nu li se mai mai vorbească de pe cal, cum se zice în Ardeal. Să nu mai fim considerați noi cetățenii obișnuiți, întreprinzătorii, doar o vacă de muls.
Nu este acceptabil să vii și să ceri încă un leu în plus după ce ai cheltuit sute de miliarde, dacă nu explici în mod foarte clar și convingător, că ai cheltuit miliardele, sutele de miliarde respective într-un mod decent.
Președintele trebuie să transmită și politicienilor un mesaj?
Da, să le transmită că nu mai merge cu furatul, să termine cu furatul și să facă ceea ce trebuie făcut.
Noi acum suntem la 9% din PIB deficit. Asta înseamnă undeva la 25-30% din veniturile bugetare. Adică pentru fiecare 3 lei strânși la buget, guvernul cheltuie 4. Suntem într-o situație în care este foarte greu de crezut că chiar toate zilele orașului trebuie finanțate, toate chermeze trebuie finanțate. Este foarte greu crezut că chiar strada către vila primarului trebuie asfaltată sau către terenul pe care l-a cumpărat prin interpuși. Chiar avem nevoie de atâtea municipalități? Dacă estonienii au rezolvat problema ca interacțiunea cu statul se face de două ori în viață, noi de ce nu putem?
Se încarcă comentariile...
