Profilul alegătorului lui Călin Georgescu. Psiholog: „Tânăr, suveran, religios și împotriva susținerii Ucrainei în război”
0Românii au închis televizoarele refuzând mesajele electorale clasice și și-au căutat președintele pe rețelele de socializare. Acolo unde l-au descoperit pe Călin Georgescu, un politician care a avut, de-a lungul timpului, o prezență destul de discretă în spațiul public. Însă cu un mesaj bine gândit și bine pus în aplicare independentul a sedus, în doar câteva luni, peste două milioane de români. Și s-ar putea să asistăm la o premieră: să fim martorii ascensiunii către cea mai înaltă funcție din stat a unui individ care și-a prelucrat și șlefuit mesajul în tenebrele celei mai nocive și toxice rețele de socializare: TikTok, spun experții consultați de „Adevărul”.
Rețelele de socializare au devenit o adevărată armă politică, o „armă de temut, diabolică și care, mânuită perfect de un om deștept a avut un impact major în decizia oamenilor de a-l vota pe Călin Georgescu”, a precizat pentru „Adevărul” psihologul Liviu Chesnoiu. „Dacă vrei să fii un om independent, să nu te influențeze nimic, trebuie să stai departe de social media”, a continuat acesta. „Eu am un telefon de infanterie acasă, doar telefon și SMS, deși e smartphone. Am anulat toate aplicațiile”, ne-a mai mărturisit specialistul.
Psiholog: „Românii, manipulați online prin mesaje subliminale diabolice”
Psihologul Radu Leca este de părere că profilul utilizatorului TikTok se confundă cu profilul alegătorului care i-a dat lui Călin Georgescu votul de încredere. „Este vorba despre tineri între 18 și 23 de ani, dar și despre adulți cu vârsta de 55 de ani și peste”. Psihologul spune că profilul celor care l-au votat pe Călin Georgescu conține cinci elemente esențiale, cinci butoane magice pe care independentul înscris în cursa pentru Cotroceni a apăsat ca un adevărat maestru. „Noțiunea de independență, noțiunea de suveranitate, noțiunea de curaj și spirit aventurier, îmbrățișarea dorinței de schimbare totală și caracterul profund religios. Mai mult, acești oameni sunt, pe de-o parte, profund îndepărtați de tot ce înseamnă Uniune Europeană și, pe de altă parte, dornici să nu participe la războiul din Ucraina”, continuă specialistul. „Iar Georgescu este, în momentul de față, singurul politician care nu-și dorește ca România să mai susțină Ucraina”, mai spune Radu Leca.
La rândul lui, experul Liviu Chesnoiu ne-a declarat că în acest prim tur al alegerilor prezidențiale am avut de-a face cu două mari categorii de alegători. „Prima categorie a fost influențată fantastic de mult, mai ales din punct de vedere subliminal. Oamenii au fost bombardati sistematic cu un anumit tip de mesaj încât, la un moment dat, au ajuns să creadă că acea idee este, de fapt, ideea lor”, a precizat expertul.
Apoi, vorbim despre o a doua categorie de alegători, cei care se aflau deja pe aceeași lungime de undă cu mesajul lansat de Georgescu. „Toate nemulțumirile, toate frustrările și problemele lor și-au găsit în acest om un ecou. El nu a venit către ei cu o filosofie nouă, cap-coadă. El a venit cu firimituri. Fundația pe care el și-a construit mesajul era deja ridicată în mintea, în sufletul și în conștiința lor. El a venit doar și a mai pus pe ici, pe colo câte ceva”, consideră psihologul Liviu Chesnoiu.
În ceea ce privește nivelul de educație al acestor oameni, vorbim despre „indivizi care se pregătesc să susțină Bacalaureatul, un examen pe care nu l-au luat în anii trecuți, vorbim apoi despre absolvenți de facultate de anul I și II, despre oameni care muncesc part time, câte patru - șase ore pe zi, și oameni care cred că o schimbare radicală va aduce România pe plus din punct de vedere financiar. Ne-am radicalizat ca popor”, a mai precizat Radu Leca.
Psihologul Liviu Chesnoiu ne-a povestit că a avut discuții cu oameni care au pus ștampila pe buletinul de vot al candidatului independent. „Dar când i-am întrebat cine este acest domn, nu au știut să-mi spună. Iar acești oameni tot pe el îl vor vota. Sau, poate, metoda lui va deveni și mai sofisticată și o să influențeze și mai multe persoane. Acest TikTok nu are ce să caute în campania electorală. Ar trebui să bruiem totul și să gândim cu mințile noastre”.
Liviu Chesnoiu consideră că în România sunt foarte mulți oameni frustrați, nemultumiti, supărați. „Si acești oameni au găsit în acest individ o supapă. Dar nu oamenii sunt vinovați. În supărarea lor dau crezare unuiom care știe cum să-i ia”.
Politolog: „A fost ales de tineri”
Remus Ioan Stefureac, politolog și director al INSCOP Research, a făcut public profilul alegătorilor candidatului independent Călin Georgescu, extras din sondajul realizat de INSCOP Research în ziua alegerilor prezidențiale. Potrivit documentului, în ziua votului, 1.31% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani au votat cu Călin Georgescu, în contrast cu doar 8% dintre alegătorii cu vârsta de peste 65 de ani care au ales să-i dea votul de încredere. „Alegătorii tineri, până în 44 de ani, au fost mai mobilizați să voteze cu dl. Georgescu, decât votanții cu vârsta de peste 45 de ani”, a precizat Ioan Stefureac. „Cât despre bărbați ș femei, aceștia nu se diferențiază în ceea ce privește intenția de vot pentru dl. Georgescu. Poate fi un posibil indicator al necunoașterii unora dintre opiniile domniei sale cu privire la rolul femeii în societate. 20% dintre persoanele cu studii primare și fără studii și 23% dintre persoanele cu studii medii au votat cu dl. Georgescu, comparativ cu 13% dintre persoanele cu studii superioare care au optat pentru domnia sa”, a mai precizat specialistul pe pagina sa de Facebook.
Ca un maestru păpușar, Călin Georgescu s-a jucat cu mințile oamenilor, cu sentimentele și emoțiile lor, mai consideră psihologul Chesnoiu. Iar rețelele de socializare, nefiind foarte bine reglementate, i-au dat foarte mare și nesperată putere de mișcare. Lăsând la o parte faptul că mesajul se propagă ametitor și doar printr-un singur click. TikTok a fost, așadar, locul de joacă ideal, „satul fără câini”unde candidatul Călin Georgescu a făcut legea.
Ce spune o votantă stabilită în Marea Britanie
O româncă din Marea Britanie, care a votat pentru Călin Georgescu, a explicat pentru Adevărul că l-a ales pentru că este o variantă „fresh” pentru români: „Mereu așteptăm momentul să am cu cine vota. Sunt persoane trezite spiritual. Este naționalist. Este inteligent. Este ceva nou și fresh pentru România. Și vrea să susțină micii întreprinzători”.
Călin Georgescu a mai fost prezentat de alegătoarea sa drept un candidat cu integritate, un bun comunicator, cu carismă. „Este o persoană care a evoluat în timp, se trage de la țară și a ajuns un om cult și educat. Nu a făcut 100 de promisiuni, ci 2-3 și plauzibile. Nu a investit bani în campanie. Pe oricine întrebai în Diaspora menționa că îl votează”, a argumentat românca stabilită în Marea Britanie.
„Pentru mine nu există opțiunea de PSD, PNL, USR. Știm foarte bine ce au făcut până acum PSD, PNL și USR: Nimic. De aia am și plecat din țară, în curând România dispare de pe harta la cât de mulți români au plecat”, a mai explicat femeia.