Prima reacție de la Cotroceni în cazul Călin Georgescu: Klaus Iohannis nu a primit informări privind suspiciuni legate de campania de pe TikTok a candidatului
0Administrația Prezidențială susține, într-un răspuns la solicitarea Adevărul, cǎ președintele României nu a primit informări de la instituțiile statului cu privire la ingerințe externe în alegerile prezidențiale sau referitor la suspiciuni legate de Călin Georgescu.
"Președintele României nu a primit informări din partea instituțiilor statului cu privire la existența unor riscuri de influențare a alegerilor prezidențiale sau cu privire la ingerințe externe în procesul electoral și nici referitor la un mod de promovare a candidatului menționat în solicitarea dumneavoastră pe anumite rețele de socializare, care să ridice suspiciuni", a transmis Administrația Prezidențială, la solicitarea Adevărul.
Călin Georgescu, candidat independent la prezidențiale, cu opinii publice pro-ruse, a fost votat de peste 2 milioane de români intrând în turul 2 de pe prima poziție. Pozitionarea acestuia a fost o surprizǎ atât pentru sociologi cât și pentru partide, campania lui Georgescu desfășurându-se cu precădere pe Tik Tok.